ARCA, Misiunea 4 – Visul care merge mai departe

A wise man once said: “Big dreams create the magic that stir men’s souls to greatness.” (Bill McCartney) and I believe it to be true.

Visurile mărețe ale oamenilor ne conduc către progres, către o lume mai bună, către măreția pe care toți o avem în noi, dar pe care unii o descoperă mai devreme, pe când alții o fac mai târziu. Visurile pe care le avem ne ajută să dăm sens vieții, dar mai ales să descoperim și să creăm realitatea. ARCA are un vis: să ajungă pe Lună. V-am mai povestit despre acest vis și voi continua să o fac atâta vreme cât el va exista, până când se va împlini și dincolo de acel moment.

Odată ce te apropii de ARCA, odată ce cunoști oamenii extraordinari care lucrează trup și suflet pentru acest proiect, lucrurile se văd altfel. Oamenii se micșorează sub greutatea visului lor, o greutate plăcută, dar nu mai puțin dificil de dus. Viața deodată capătă alte sensuri și începi să realizezi că majoritatea lucrurilor din viața noastră sunt neînsemnate. Să-ți urmezi visul, oricât de greu ar fi, este tot ce contează. Aceasta este una dintre primele lecții pe care trebuie să le învățăm de la ARCA.

De luni seară până miercuri după amiază am fost alături de echipa ARCA și de echipajul navei militare NSSL 281 Constanţa pentru o nouă încercare de a lansa racheta Helen 2 de pe suprafața Mării Negre. În aceste zile timpul s-a întors și parcă am intrat într-un univers alternativ, unde nu e loc decât pentru pasiune, dăruire, măreție, suflet și multă, multă muncă. Am stat două zile pe o navă care a făcut înconjurul lumii din 1980 și până astăzi, o navă pe care s-au dat reprezentații de teatru în porturile lumii, o navă care poartă și astăzi visuri mari acolo unde ele au loc să se desfășoare: în largul mării. Au fost alături de noi Sorin Learschi, comandantul Flotilei de Fregate, și Viceamiralul Dorin Dănilă, doi dintre cei mai experimentați și prestigioși membri ai Marinei Militare Române, care au lucrat cot la cot cu membrii echipei ARCA, condusă de Dumitru Popescu.

Experiența de a fi în largul mării, cu inima cât un ghem, așteptând un moment pe care ni-l doream cu toții, nu poate fi transpusă în cuvinte. Valuri de emoții m-au cuprins ascultând poveștile comandantului navei militare NSSL 281 Constanţa, observându-i pe marinari muncind, ordine fiind împărțite. Un întreg univers mi s-a deschis ochilor, așa cum ochii mi s-au deschis larg în toiul nopții, când am îndrăznit să privesc cerul înstelat. Pe câte stele se aliniau în jurul Căii Lactee, tot atâtea universuri există în această lume, cu legile lor, cu ritmul lor, cu poveștile și oamenii lor. Dacă învățăm să deschidem ochii mai mult, atunci le putem vedea mai bine. ARCA mi-a dat șansa să descopăr acest nou univers și le sunt recunoscătoare pentru acest lucru.

Cumva, în jurul proiectului ARCA se țese o întreagă rețea de coincidențe, care am convingerea că nu sunt doar atât. Coincidețe precum încercarea de lansare de anul trecut de ziua mea de naștere, precum faptul de a regăsi cunoștințe comune cu un expert în baloane cu aer cald, deținător al recordului mondial de înălțime pentru acest tip de zbor. Tot cu această ocazie i-am cunoscut și pe Adriana Todoran și pe Ștefan Liute de la Grapefruit, doi oameni minunață de la care am învățat multe în scurta perioadă petrecută împreună pe vas. Și ajută și susțin ARCA pro bono, fiindcă și ei au înțeles ce înseamnă acest vis. ARCA este acel tip de proiect în care suflete sunt topite alături de spirite și minți, în care se uită de egoism și în care se luptă pentru atingerea măreției, pentru autodepășire și pentru progresul nostru ca ființe umane, dar, mai ales, ca oameni. ARCA înseamnă umanitate, unitate și voință. Așa aș descrie o echipă care a muncit cu încrâncenare pentru ca această misiune să aibă succes.

Zorii dimineții de 4 august i-au găsit pe membrii echipei ARCA lucrând din greu alături de echipajul navei 281 Constanța pentru a termina toate procedurile de pregătire pentru zborul rachetei Helen 2. Totul a descurs perfect. Treptele rachetei au fost lansate la apă, sub ochii atoatevăzători ai lui Dumitru Popescu, un om făcut să schimbe lumea. S-a continuat cu umflarea balonului, iar cu fiecare pas cu care eram mai aproape de zbor, tensiunea creștea. Nu o dată am avut lacrimi în ochi de emoție. Ochii tuturor celor de pe navă se căutau unii pe alții pentru susținere, pentru că toți simțeam că ne putem sprijini unul pe celălalt, deși nu ne cunoșteam toți unul pe celălalt. Dar în acele clipe ne-am cunoscut. Aveam vocea sugrumată de emoție și abia mai putam spune ceva. Oricum cuvintele nu-și aveau sens. Singurele voci care se auzeau erau cele ale echipei, care transmitea ordine și care le executa. Nu mai erau două echipe diferite. Era o familie ai cărei membri erau legați organic unul de celălalt printr-un vis care era aproape tangibil. Balonul se înălța tot mai mândru către cer. Treptele rachetei pluteau pe marea liniștită, care își potolise valurile pentru a le ușura munca celor de la ARCA.

Și apoi anvelopa balonului s-a fisurat. A fost un moment în care nimeni nu voia să creadă că e real ce se întâmplă. Cu toții am avut nevoie să procesăm informația pe care ochii ne-o transmiteau, dar pe care creierul refuza să o asimileze. Helen 2 nu mai avea să zboare. Nu în acea zi. Au urmat momente lungi de liniște, în timpul cărora nimeni n-a mai fost capabil să spună nimic. Cine nu a fost acolo nu va avea cum să înțeleagă câtă muncă, câte detalii și câte detalii de mare finețe presupune un astfel de zbor. Să ne gândim că este vorba de un proiect spațial, nu de o joacă de copii. Orice om de știință se confruntă cu provocări de-a lungul vieții profesionale. Cu cât scopul final este mai mare, cu atât mai grele sunt testele, mai ales când sunt la mijloc atâtea inovații și mai ales când sunt mii de factori ce pot influența fiecare componentă. Unele aspecte sunt imposibil de controlat în astfel de proiecte științifice. Dar fiecare test înseamnă un pas înainte, înseamnă evoluție, înseamnă cunoaștere. Helen 2 va zbura în octombrie 2010. Sunt sigură de asta!

Vă povestesc toate acestea în speranța că poate veți putea surprinde în aceste rânduri măcar o parte din ce am simțit eu privindu-i în ochi pe cei de la ARCA. Acolo am văzut măreție. Am văzut curaj. Am văzut dăruire. Am văzut umanitatea în forma ei cea mai pură. Aceleași lucruri le-ați fi văzut și voi dacă ați fi fost acolo și ați fi văzut cum toată lumea lucra împreună pentru a duce visul de a ajunge pe Lună mai departe. Încă o lecție de viață pe care ARCA ne-o dă este aceea că oamenii contează și că doar lucrând împreună putem construi o lume mai bună.

ARCA are nevoie de noi să-i fim aproape, să le ducem mai departe mesajul. Noi avem nevoie de ei fiindcă sunt ai noștri, fiindcă ne reprezintă cu succes în competiția Google X Prize și fiindcă au expertiza, pregătirea și forța de a duce o rachetă românească pe Lună. Știu că o vor face și, dacă vă acordați timp să citiți despre ei și să le înțelegeți munca, o veți face și voi. ARCA merită susținută fiindcă sunt atât de transparenți, de onești și de pasionați în cel mai sincer fel de ceea ce fac, încât nu are sens să le căutăm motive ascunse, fiindcă ele nu există. Chiar dacă nu toți putem face mari eforturi în a-i ajuta concret cu ceva, le putem duce mesajul mai departe, cu mândrie și cu onoare chiar. Da, ARCA sunt acei români care vor să trimită o rachetă pe Lună! ARCA este unul dintre motivele pentru care sunt mândră că sunt româncă, dar i-aș susține oriunde s-ar afla, fiindcă știu că dorința lor este de a face bine. Așa că povestiți-le prietenilor voștri despre ARCA. Citiți și aflați tot ce vă interesează de pe site-ul ARCA Space, apăsați cu încredere butonul de share de pe pagina lor de Facebook, menționați-le contul de Twitter. Sunt lucruri mărunte, dar care adunate contează enorm, iar românii trebuie să știe despre ei. Trebuie să reînvățăm să fim uniți. Cei de la ARCA apreciază fiecare om care-i sprijină. Veți simți acest lucru. Pentru că ARCA înseamnă suflet!

Și o ultimă lecție pe care am învățat-o de la ARCA este să nu-mi fie niciodată frică să visez. Absolut orice este posibil. Limitele sunt doar închipuite, iar Universul este atât de vast, încât ar fi o pierdere să nu-l explorăm. Ultima mea rugăminte este să deschideți mai bine ochii către lucrurile bune și minunate care se întâmplă în jurul nostru, fiindcă ele nu sunt puține. ARCA este unul dintre ele, motivându-ne să mergem întotdeauna mai departe, să credem în oameni și în visurile lor!

Mai jos aveți comunicatul de presă de dinaintea Misiunii 4, cu toate detaliile tehnice și un scurt istoric al asociației, iar fotografii puteți găsi pe Facebook. Pentru orice detalii, o puteți contacta pe Simona Popescu, PR Manager ARCA (Tel: 0743 420 073, Mail: [email protected]). Aici puteți vedea galeria foto ARCA din Misiunea 4


Comunicat de presă, 3 august 2010 – Constanţa

Misiunea 4 – Helen 2

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), va lansa racheta spaţială Helen 2 din largul Mării Negre, în perioada 3 – 5 august, într-un moment favorabil din punct de vedere meteorologic.
Obiective
Prin lansarea rachetei Helen 2, se doreşte atingerea următoarelor obiective:
– lansarea primei rachete spaţiale româneşti în zbor suborbital
– realizarea primului zbor în cadrul competiţiei internaţionale de astronautică Google Lunar X Prize
Descriere generală a sistemului Helen 2
Helen 2 este un sistem suborbital format dintr-un balon cu heliu, de presiune “0”, ce transportă un vehicul rachetă în două trepte şi sarcina utilă European Lunar Lander (ELL). Sarcina utilă este o capsulă presurizată ce transportă avionică, precum: accelerometre, camere video, sisteme de urmărire prin satelit, GPS, senzori, echipament de telemetrie, etc.
Secvenţa de zbor
Nava militară NSSL 281 Constanţa va transporta echipa tehnică şi echipamentul în largul Marii Negre, în interiorul zonei de siguranţă, în punctul de umflare a balonului.
Echipa tehnică va descărca treptele rachetei Helen 2 pe suprafaţa mării, unde aceasta va fi alimentată cu apă oxigenată de la bordul navei Constanţa.
Se va umfla apoi balonul, care va fi poziţionat şi ancorat ferm în pupa navei Constanţa. Umflarea balonului se va face cu ajutorul buteliilor de heliu aflate în hangarul elicopterului navei Constanţa.
Ascensiunea balonului va dura cca 1 ora, până la altitudinea de 14.000m. Pe parcursul ascensiunii către punctul de lansare, aflat în centrul zonei de siguranţă, zborul poate fi anulat prin desprinderea rachetei de balonul purtător şi distrugerea ei la impactul cu apa, în orice moment se va considera necesar.
La altitudinea menţionată, se va comanda desprinderea vehiculului de balon şi pornirea motorului rachetă al primei trepte. Acesta va funcţiona 30s, şi va accelera vehiculul până la viteza de 420m/s şi altitudinea de 21.000m.
După consumarea combustibilului primei trepte, treapta a doua va fi pornită şi va accelera vehiculul timp de încă 40s, până la viteza de 1200 m/s şi altitudinea de 34.000m. Va urma imponderabilitatea, până la reintrarea în atmosfera.
De la această altitudine, vehiculul va urca inerţial, până la altitudinea de 80.000m.
Urmează reintrarea în atmosfera terestră şi recuperarea, de către navă, a treptelor rachetei, a capsulei cu echipamente şi a balonului. Toate aceste elemente sunt prevăzute cu dispozitive radioemiţătoare şi echipamente de urmărire prin satelit.
Finanţare
Programul proiectării şi construcţiei rachetei spaţiale Helen 2 este realizat cu fonduri exclusiv private. Costurile necesare operaţiunilor de lansare pentru Misiunea 4, inclusiv activitatea navală de pe Marea Neagră, sunt suportate de ARCA prin sprijinul partenerilor săi.
Parteneri: BRD Groupe Societe Generale si Rompetrol.

Despre ARCA
Asociaţia Română pentru Cosmonautică si Aeronautică (ARCA) este o organizaţie non guvernamentală, lider naţional în domeniul cercetării aerospaţiale, care promovează proiecte aerospaţiale inovative. Organizaţia a fost fondată în anul 1999.
Începând cu anul 2002, ARCA reprezintă unul dintre concurenţii importanţi înscrişi în cea mai prestigioasă competiţie de astronautică – Ansari X Prize. Această competiţie americană deschide trendul mondial al zborului spaţial privat similar cu primele competiţii de aviaţie de la începutul secolului XX (traversarea Atlanticului, Prima Competitie de aviaţie din Rheims-Franţa).

ARCA a dezvoltat trei mari programe de cercetare: Demonstrator, Stabilo şi Haas-ELE:
Racheta Demonstrator 2B, echipată cu primul motor rachetă din lume, din materiale compozite, reutilizabil, monopropellant, a fost lansată cu succes, la data de 9 Septembrie 2004, de la Baza Forţelor Aeriene de la Capul Midia, de pe ţărmul Mării Negre.

Stabilo este un vehicul rachetă în două trepte, lansat din aer, care a executat două zboruri până în acest moment. Prima treaptă este cel mai mare balon solar din lume, iar a doua treaptă este un vehicul rachetă pilotat. Primele zboruri la joasă altitudine ale sistemului au fost efectuate în 2006.
În 2006, Misiunea1 a fost lansată la o altitudine de 14.700, în stratosferă.

În 2007, Misiunea 2 a fost lansată cu succes, la o altitudine de 12.000 m deasupra Mării Negre.
Din 2008, ARCA participă în Competiţia Google Lunar X Prize, o continuare a competiţiei Ansari X Prize, care oferă un premiu de 30 mil $ primei echipe care reuşeşte să trimită pe Lună un robot care să transmită imagini şi date în direct. Pentru această competiţie, ARCA dezvoltă sonda lunară ELE (European Lunar Explorer) şi racheta lansatoare de sateliţi Haas.

În mai 2010, ARCA încheie cu succes Misiunea 5, de testare în zbor, la altitudinea de 5000 m, a sistemelor de control si comandă a zborului care vor echipa racheta Helen 2.

Contact ARCA
Simona Popescu, PR Manager ARCA:
Tel: 0743 420 073
Mail: [email protected]

7 Responses

  1. Alexandru
    Aug 08, 2010 - 01:18 AM

    Sunt emotionat pana la lacrimi! Of , cum de a crapat? Vad ca pe punte a fost si un popa si cu Dumitru doi, nu s-a facut nici o sfestanie inainte de lansare?Chiar nimeni nu a gandit ca o astfel de lucrare minunata are nevoie si de cuvantul Domnului?
    Sper din tot sufletul ca in Octombrie , balonul sa nu mai crape si sa vedem visul zborului implinit.
    Succese minunatei echipe ARCA!
    P.S.Unde pot sa le fac o donatie de 150000 de euro?O adresa, un cont ceva?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 09, 2010 - 09:09 AM

      Si noua ne pare rau, insa important este sa privim inainte. Pentru donatii si detalii legate de acestea, o poti contacta pe Simona Popescu, PR Manager ARCA (Tel: 0743 420 073, Mail: [email protected]).

      Reply
  2. DORA ELEK
    Aug 08, 2010 - 07:51 PM

    FOARTE FRUMOS
    INTREBAREA MEA ESTE , VA DEVENI OMUL MAI SENSIBIL , MAI BUN ….VA FI CAPABIL SA SESIZEZE REALITATEA ? SAU TOTUL RAMINE UN VIS DE FAPT AL CELOR CARE ISI UMPLU MINTEA CU EL ?
    VA DORESC LA TOTI NUMAI BINE SI SA SE IMPLINEASCA VISUL MACAR DACA ALTCEVA NU SE POATE INCA .
    DORA ELEK

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 09, 2010 - 09:11 AM

      Eu sunt sigura ca visul celor de la ARCA si al nostru, cei care il simtim ca pe al nostru, se va implini. Si mai cred ca ARCA e o forta a schimbarii in bine fiindca ne invata cum sa ne autodepasim si sa schimbam ceva in bine in jurul nostru. Multumim pentru sprijin!

      Reply
  3. Galka
    Aug 11, 2010 - 08:59 PM

    Mda….m-am lamurit, esti penibila mammy!

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 11, 2010 - 11:10 PM

      Imi pare rau daca tu crezi asta. Dar fiecare opereaza dupa propriile standarde.

      Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Vrei sa botezi un avion supersonic? | Andra Zaharia

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.