BlogTrip Timişoara

În weekendul ce tocmai s-a terminat am fost la Timişoara, în BlogTrip. Scriu abia acum, fiindcă acum pot spune ca mi-am revenit cu somnul şi sunt 100% funcţională. :)

Reţeta BlogTrip, dacă nu o ştiţi, e simplă: se iau două mâini de bloggeri, se pun în două Mercedesuri Benz mişto (că doar nu se poate să călătorească fără stil), se condimentează cu voie bună şi idei de dezbătut şi se pun la drum lung, ca să socializeze bine. Zece ore mai târziu, se scot, se aşează în hotel şi se servesc a doua zi, cu mintea limpede, în cadrul unui workshop educativ. Se pot reîncălzi a doua zi, spre seară, cu niţică bere şi conversaţie spumoasă.

Au fost 3 zile frumoase şi pline, din care am rămas cu amintiri extraordinare. Una dintre acestea este drumul prin Defileul Dunării. Deşi pe alocuri drumul e foarte prost, peisajul superb compensează pentru tot. Mergând cu Dunărea în stânga şi cu munţii în dreapta, am gustat o bucăţică de perfecţiune. Totul era atât de frumos, încât aş fi vrut să rămân prinsă în acel moment. Toţi eram fermecaţi, fiindcă în Viano se făcuse linişte şi priveam cu ochi visători către Dunărea albastră, care reflecta senină soarele.

Apoi a fost hotelul verde (Boavista Hotel), care mie şi Andreei ne-a plăcut foarte mult. :)

Timişorenilor deja li s-a dus vestea că sunt prietenoşi şi că au o comunitate foarte mişto, dar o să mai spun asta încă o dată, fiindcă, nu-i aşa, încă o apreciere nu strică niciodată. După ce ne-am stors creieraşele la workshop şi am întorc problemele pe toate părţile, ne-am împrietenit la o bere într-un pub simpatic. Nebuloasa, Tomata, Simona, De ce, Ovi Sîrb, Alex Bleau şi tot restul sunt nişte oameni foarte faini şi sper să-i revâd curând!

Timişoara am revăzut-o noaptea (nu mai fusesem din 1999), dar e frumoasă şi verde.

Mi-am dat seama iar cât de norocoasă sunt că lucrez cu oamenii cu care lucrez, în special cu Bobby, care mă uimeşte de fiecare dată când ţine un discurs. Perspectiva, experienţa şi unghiurile din care vede realitatea îl fac să fie omul excepţional pe care îl admirăm cu toţii.

Trecând prin satul Cacova, am văzut o horă, dat fiind faptul că era Sf. Gheorghe. Sinceră să fiu, nu credeam că se mai ţine aşa ceva. A fost un sentiment tare plăcut să-i privim pe tinerii în opinci care dansau. Am fi vrut să ne alăturăm lor, dar paşii erau un pic prea complicaţi pentru noi. :)

Dincolo de toate, am rămas cu un gust tare plăcut şi cu bucuria de a lucra şi de a face proiecte frumoase cu oameni minunaţi. :)

PS: Ca să nu uit, Mercedes Benz Viano se ţine foarte bine pe drum şi am fost plăcut surprinsă să văd că nu are deloc lag la turbină. Plus că interiorul e foarte bine compartimentat şi e o grămadă de spaţiu pentru picioare, fapt care ne-a fost foarte util. Alex ştie cel mai bine că se doarme foarte bine în Viano.

Mulţumim sponsorilor Microsoft, Mercedes Benz şi Paralela 45 şi lui Victor Caraş, care a venit cu noi şi a avut grijă să ne fie bine. :) Şi, desigur, lui Bobby, fiindcă are idei bune şi ştie să adune bloggerii de pretutindeni şi să-i aducă împreună.

Poze găsiţi pe Picassa, pe Facebook şi la Raluxa.


About Andra Zaharia

Persistent blogger, dedicated online project manager, growing PR and social media strategist. Passionate about electronic music, movies, entrepreneurship and technology.

, , , , , , , ,

10 Responses to BlogTrip Timişoara

  1. Alexandru Negrea 27/04/2010 at 12:26 pm #

    Eu am dormit? Cand? Unde? :D

    • Andra Zaharia 28/04/2010 at 9:27 am #

      Inteleg ca nu-ti aduci aminte. :) ) It was all a blur, nu?

  2. Piticu21 27/04/2010 at 2:44 pm #

    nu are lag la turbina … cu asta ai stricat tot articolul …

    adica vorbesti de flori, verde, timisoara, oameni mistooo … ponei roz … si o masina care n-are lag la turbina :) ))

    da, e bine ca n-are lag la turbina, desi nici eu nu stiu cum si ce inseamna asta :D ))

    • Andra Zaharia 28/04/2010 at 9:27 am #

      :) ) Foarte rau ca nu stii ce inseamna. :P Si pentru mine a fost important, deci merita trecut acolo. Ce crezi tu, ca nu exista ponei roz fara lag la turbina? :) )

  3. sorin 19/05/2010 at 2:17 am #

    Viano este masina potrivita de familie cand ai mai multi de 4 copii:). Chiar este ok ca si performante si confort.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention BlogTrip Timişoara | Andra Zaharia -- Topsy.com - 27/04/2010

    [...] This post was mentioned on Twitter by Cristina Putan, AndraZaharia. AndraZaharia said: #BlogTrip #Timisoara – mai vreau! :) http://bit.ly/anVMo7 [...]

  2. polimedia.us/fain/ - 27/04/2010

    BlogTrip Timi–oara – Andra Zaharia…

    Reţeta BlogTrip, dacă nu o ştiţi, e simplă: se iau două mâini de bloggeri, se pun în două Mercedesuri mişto (că doar nu se poate să călătorească fără stil), se condimentează cu voie bună şi idei de dezbătut şi se pun la drum lung, ca să socializeze bin…

  3. BlogTrip Timisoara- Ce-am avut si ce-am pierdut | Comunicarea este Nonverbala by Lavinia Biberi - 27/04/2010

    [...] Timisoara 2010: Bobby Voicu, Adrian Ciubotaru, Vlad Balan, Alex Negrea, Victor Caras, Raluxa, Andra Zaharia, Alina Constantinescu, Elena Cîrîc, Andreea Burlacu, Dany & me. – Poze: Raluca Popa & [...]

  4. BlogTrip Timisoara – daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit » Blogul lui Bobby Voicu – alpha beta version - 11/05/2010

    [...] Andra Zaharia Andra Zaharia poze Alex Negrea Andreea Burlacu Alina Constantinescu – articole 1, 2 si 3. Tomata cu scufita – articole 1 si 2. Mironeasca – articol si poze. Andreea poze Victor Caras Nebuloasa Adrian Ciubotaru Makavelis Minxieee Eleny Raluxa Darius Jura Dani Oradeanul Express de Calarasi – sursa n-avem, deci nu stim de la cine e preluat sau al lui e articolul. Vlad Balan Lavinia Biberi Crinutza Simona url_site="http://www.bobbyvoicu.ro/blogtrip-timisoara-daca-n-ar-fi-fost-nu-s-ar-fi-povestit.html"; tweetmeme_source = 'bobbyvoicuro'; var fbShare = {url: 'http://www.bobbyvoicu.ro/blogtrip-timisoara-daca-n-ar-fi-fost-nu-s-ar-fi-povestit.html', title: 'BlogTrip Timisoara – daca n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit'} Voteaza-ma pe FotbalAdevarat, sa pot fi portar in meciul impotriva legendelor fotbalului Vezi alte articole din : bloggeri, Blogging, Blogosfera, blogtrip, blogtrip timisoara > Iti recomand sa mai citesti… Inchide / Deschide recomandarile [...]

  5. Blogoree.ro – bloggeri back in black | Andra Zaharia - 12/08/2011

    [...] nu am activat pe vechiul Blogoree, am făcut parte dintr-un BlogTrip la Timișoara, ediție care m-a făcut să descopăr o comunitate minunată și să învăț multe [...]

Leave a Reply