Ce as fi vrut sa invat la facultate (si poti invata la PR Forum 2015)

Eu sunt unul dintre acei oameni cărora chiar le-a plăcut facultatea pe care au ales-o. Dincolo de anumite cursuri care n-au fost la înălțimea așteptărilor, am avut parte de profesori buni, pregătiți și implicați. Am plecat din facultate cu bază bună în privința relațiilor publice și cu un fel de a privi și de a face lucrurile care m-a ajutat în proiectele pe care le-am gestionat.

Un lucru, însă, mi-ar fi plăcut să existe în programă: un curs de business. E de la sine înțeles că nu poți studia în profunzime relațiile publice și mediul de afaceri în același timp și e drept că am citit destule cărți de business în perioada facultății, dar mi-aș fi dorit să înțeleg mai bine anumite detalii din această zonă sub îndrumarea unui profesor cu experiență.

De aceea, după facultate, am urmărit tot timpul să înțeleg cât mai bine cum funcționează lucrurile în industria în care am lucrat, dar și influențele din alte sfere. A stăpâni aceste informații înseamnă că ai capacitatea de a pune la punct o strategie de relații publice eficientă, pe care să o implementezi cu succes.

1620652_431032990396421_868409423768594184_n

De aceea e nevoie să discutăm între noi despre experiențele pe care le acumulăm, despre lucrurile făcute bine și despre cele care nu au avut rezultatele planificate. Relațiile publice sunt un proces de business care trebuie tratat ca atare, iar discuțiile concrete despre campanii și tactici sunt extrem de valoroase pentru specialiști, fie că sunt la început sau au deja ani de experiență.

De aceea mă bucur că, anul acesta, am ocazia să fiu blogger oficial la PR Forum 2015, care se concentrează pe numeroase aspecte practice din construirea și măsurarea eficienței campaniilor de PR.

PR Forum 2015 – conferința

Prima zi (26 martie 2015) a evenimentului va include două conferinte si trei seminarii despre noile idei si instrumente de măsurarea a eficientei campaniilor online, tactici pentru construirea unei strategii de marketing digital si analize avansate despre gestionarea corecta a platformelor online.

Dintre temele de discuție propuse pentru conferința din acest an amintesc:

  • Creating value through PR
  • Inspiration in communication
  • Proving the value of a PR campaign
  • Deconstructing the best PR case studies in the world
  • Integrate external and internal communication
  • Best practices in B2B PR
  • Power to the people: co-creation as a communication tool
  • Story doing before story telling (care mi-a atras atenția în mod deosebit).
PR ACADEMY

A doua zi (27 martie 2015) va fi dedicată workshop-urilor intensive din cadrul PR Academy, susținute de agenții cu experiență de la noi: MSL Group The Practice, Golin, Image PR, Web Digital și Breeze Mobile.

Temele workshop-urilor vor fi:

  • New PR strategies
  • Digital PR
  • Winning concepts
  • Out of the box tactics.
Young PR

Partea bună e că PR Forum oferă oportunități nu doar pentru practicieni, ci și pentru studenți. În după amiaza zilei de 26 martie va avea loc young PR seminar, care

își propune să ofere o imagine cât mai realistă a activității de relații publice, sfaturi practice și informații care să contribuie la dezvoltarea carierei tinerilor aflați la început de drum.

Participarea la seminar este gratuită, dar invitațiile se vor obține în urma unui proces de selecție. Ca să înveți despre Brand Communication, Internal & External Communication, Corporate Social Responsibility, Digital PR & Social Media, nu uita să te înscrii cât mai curând!

Spre final, vă las cu un interviu cu unul dintre specialiștii pe care îi admir încă de când eram în facultate: Eliza Rogalski. Ea spune astfel:

Niciodată în istorie PR-ul n-a avut un rol mai important ca acum – acela de a alinia organizațiile la așteptările publice.

Ne vedem la PR Forum 2015 ca să vedem cum putem genera cât mai multă valoare din rolul nostru.

PS: Pentru studenții care vin la conferință, recomand acest articol scurt și util despre cum să obții un maximum de valoare din participarea ta la PR Forum 2015.

Sursa foto: Vector illustration of mechanism with megaphone and office icons on green background. Line art design for web, site, advertising, banner, poster, board and print. via Shutterstock

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.