(Concurs) Ce nu-mi lipseste niciodata din geanta

Prin anul al treilea de facultate, în 2009, pe când eram într-un stagiu de practică pentru Romanian PR Awards, am avut ocazia de a mă afla pe aceeași scenă cu Mugur Isărescu.

Aveam sarcina importantă de a-i înmâna titlul de Comunicatorul Anului și țin minte că am avut emoții pricinuite de acest moment și de tot evenimentul în sine toată noaptea de dinaintea galei.

Fiind o ocazie care cerea o ținută de seară, accesoriile trebuiau să fie pe măsură. Așa că am ales o pereche de pantofi eleganți și am trecut la lucruri mai importante, precum ultimele pregătiri ca totul să fie perfect.

Ghionionul meu a fost că gala Romanian PR Award din acel an a avut loc la Palatul Parlamentului, unde ai de mers kilometri (fără să exagerez) între diferitele puncte de interes. Holurile acelea imense și reci te fac nu doar să te simți mic, dar ai impresia că n-o să ajungi niciodată unde ai nevoie. Iar când e vorba de un eveniment, e multă ”alergătură” la mijloc.

Țin minte că, la un moment dat, pe parcursul evenimentului, după vreo 6 ore de stat în respectivii pantofi, mi s-a tăiat respirația de durere.

Aveam senzația că tot corpul mi-e strâns în acei pantofi deveniți neîncăpători. Pielea mă ardea, sângele nu mai circula de mult cum trebuie, iar fiecare pas era însoțit de dureri crunte. Desigur, nu aveam pantofi de schimb la mine, fiindcă nu mă gândisem niciodată că pantofii pe care îi mai purtasem și cu alte ocazii ar putea deveni o unealtă de tortură.

shutterstock_171516320

N-o să uit niciodată că-mi venea să mă așez oriunde, să mă descalț și să plâng de durere. Abia mă mai putea concentra la ce aveam de făcut.

Într-un final, evenimentul s-a terminat, iar eu am ajuns acasă. Doar că n-am putut dormi toată noaptea. M-am întors de pe o parte pe alta, pe când durerea de picioare radia în tot corpul. Și acum simt acel nod în gât și-mi aduc aminte de momentele de atunci – atât de bine mi s-a întipărit experiența în minte.

Din acel moment am devenit mai sensibilă la orice tip de încălțăminte. De la flip flops la stilletos, de la cizme la sandale – orice aș purta îmi ia pielea și îmi lasă răni serioase. Am încercat tot felul de modele de încălțări care să mă ajute să nu mai sufăr, dar fără succes.

Așa că singura soluție pentru mine este să am mereu la mine o cutie cu plasturi. Iar când spun tot timpul, asta înseamnă tot timpul. Am în poșeță, în gentuța pregătită mereu pentru plecat din oraș, în fiecare rucsac, în cutia de medicamente din casă și într-un sertar la job. Plasturii nu-mi lipsesc absolut niciodată, fiindcă sunt conștientă de istoricul meu.

shutterstock_274660424

Am testat tot felul de plasturi, de la cei mai ieftini până la foarte scumpi. Majoritatea se dezlipesc, se lipesc de încâlțăminte, nu rezistă la apă, se murdăresc în primele 5 minute și sunt extrem de inestetici și aproape inutili. Nu mai menționez faptul că nu ajută deloc la cicatrizarea rănii și pot spori chiar gradul de disconfort când deja ai o bășică sau o bătătură dureroasă (poate nu sună sexy, dar cu toții le avem).

Și nu e vorba doar de mine. Prietenele mele pățesc la fel (mai ales cele care aleargă în mod constant). Și nu doar ele au astfel de probleme: acum câteva săptămâni, jumătatea mai bună s-a tăiat foarte tare într-o oglindă nefinisată. Sânge peste tot și panică legată de durata cicatrizării. Desigur, nu aveam plasturi potriviți la mine, ci doar unii pe care nu îi folosisem fiindcă nu erau buni.

Dacă aș fi avut plasturi de calitate, probabil rana s-ar fi cicatrizat mai devreme de 3 săptămâni. 🙁

Dar m-am învățat minte și am găsit și ceva pe măsura nevoilor mele speciale. Dacă aveți pielea sensibilă ca a mea, dacă alergați, vă place să urcați pe munte sau plecați în vacanță (unde știm că se pot întâmpla tot felul de mici accidente), vă recomand plasturii DermaPlast bataturi si vezicule cu tehnologia Twin Tec.

Să vă spun de ce-s așa de eficienți:

  • Au o textură similară cu cea a pielii
  • Se lipesc bine, nu sunt din material textil, deci nu se murdăresc așa cum se întâmplă cu plasturii obișnuiți
  • Au o zonă îngroșată, special creată să protejeze partea în care aveți probleme cu bătăturile sau o bășică (numită științific veziculă). E ca o mică pernă care atenuează durerea simțitor!
  • Sunt elastici și se prind bine de piele, deci rezistă la purtat întreaga zi sau chiar mai multe zile
  • Sunt aproape transparenți și discreți, lucru important mai ales când porți sandale
  • Există în două versiuni de mărime: pentru bătături și pentru vezicule mari
  • Sunt ușor de purtat și pus în bagaj datorită ambalajului. Le puteți lua și la plajă fără grijă că se vor umple de nisip. 😉
  • Accelerează vindecarea fiindcă sunt impermeabili la apă și bacterii, dar permite aerului să circule.

Tehnologia Twin Tec care face din acești plasturi unii cu adevărat eficienți înseamnă că plasturii au un strat dublu de hidrocoloid, o substanță care ajută la cicatrizare și care accelerează vindecarea.

Am folosit plasturii aproape zilnic timp de o săptămână și-un pic și am fost tare mulțumită de cum s-au comportat. Și e bine de știut că plasturii pot rămâne pe rană și câteva zile pentru a grăbi vindecarea și regenerarea pielii.

Fun fact: plasturii au fost inventați în 1920, iar în 1963 au ajuns în spațiu prin intermediul astronauților de pe naveta Mercury, iar în 2001 s-a ajuns la fabricarea a 100 de miliarde de plasturi în lume. (Sursa.)

shutterstock_147891875

Concurs DermaPlast

Știu cât e de frustrant să fii în vacanță și să nu te poți plimba pe unde vrei fiindcă te dor picioarele și efectiv nu mai poți merge.

Știu cum e să ai fața încruntată de durere și să nu poți purta pantofii preferați. Dar se poate și altfel!

Fiindcă mulți dintre voi sigur se pregătesc de vacanță, vă propun un concurs simpatic:

Am două premii pentru voi: o umbrelă de plajă + o cutie de DermaPlast vezicule si bataturi cu tehnologia Twin Tec și o geantă de plaja + o cutie de DermaPlast vezicule si bataturi cu tehnologia Twin Tec de la HARTMANN.

Ce trebuie să faceți este să-mi spuneți prin ce situație neplăcută ați trecut în care v-ar fi ajutat să aveți plasturi buni la îndemână. Poate fi o întâmplare din vacanță sau orice incident casnic (care sper că s-a terminat cu bine).

premii concurs hartmann

Termenul limită este 23 iulie și nu uitați să lăsați o adresă de email validă pentru a vă putea contacta apoi. Extragerea o voi face prin tragere la sorți, folosing Random.org.

Să aveți vacanțe frumoase!

Later edit [24.07.2015]: câștigătoarele concursului sunt Diana și Ana Maria Por, după cum se vede și în extragerea prin Random.org de mai jos.

castigatoare concurs dermaplast

Felicitări fetelor și vă rog să-mi spuneți cum vi s-au părut plasturii DermaPlast. Eu una am devenit utilizatoare fidelă!

Surse foto:
Foot Pain Woman via Shutterstock
woman legs in high heel golden sandals sit on stairs, outdoor shot via Shutterstock
woman legs in summer flat slippers outdoor day shot in city via Shutterstock

13 Responses

  1. Cristiana Cornea
    Jul 13, 2015 - 11:45 AM

    Cea mai urata experienta am pățit-o din cauza unor pantofi de piele foarte rigizi, dar care îmi plăceau la nebunie.

    Mi-au făcut bătătură la degetul mic, deși am încercat și purtat tot felul de plasturi, inclusiv cumpărați din farmacie. Nu au avut niciun efect, iar după o săptămână, m-am trezit cu o bătătură din aia cu rădăcină, de care am scăpat extrem de greu și dureros.

    Chiar sunt curioasa dacă exista plasturii minune, care sa îmi protejeze picioarele destul de sensibile.

    Reply
  2. Gabriela
    Jul 13, 2015 - 02:30 PM

    Hehe, când am citit “mi s-a tăiat respirația de durere”, chiar m-am gândit la plasturii ăștia magici și voiam să scriu de ei. Ca și tine, sensibilă nevoie mare când e vorba de încălțări, mai ales vara, umblam mereu cu plasturi subțiri după mine. Pe aceștia i-am descoperit după o zi lungă de stat în picioare la o conferință, înaintea unui party care trebuia să-mi asigure anularea senzațiilor de durere, când folosisem deja provizia de plasturi. Am dat un ban în plus pe ele, că-s mai costisitoare decât cele subțiri, de tip bandă, dar au meritat înzecit și mi-au facilitat o seară lungă de dans 😀

    Reply
  3. Maria
    Jul 13, 2015 - 03:27 PM

    I-am testat de curand si sunt net superiori celor clasici. Eu una ii recomand!

    Reply
  4. Miva Solutions
    Jul 15, 2015 - 12:36 PM

    Hehe, stai să vezi cum e cu o pietricică-n bocanci, în timpul marșului, și să nu poți să o scoți… 😀

    Reply
  5. Diana
    Jul 20, 2015 - 10:51 AM

    Întâmplări cu bătături care mi-au dat bătăi de cap, nu doar de picioare, 🙂 am nenumărate. Ultima, când am trecut, în această vară, la flip-flopsi. M-am ales cu o bătătură imensă chiar la baza degetelor, în talpă. De la stația de autobuz până acasă am mers desculță și pe vârfuri pentru că, efectiv, nu putem să pășesc. Și acum mă doare, numai când mă gândesc.

    Reply
    • Diana
      Jul 27, 2015 - 09:05 PM

      Multumesc pentru premiu. O seara buna iti doresc!

      Reply
  6. Kinga
    Jul 20, 2015 - 03:10 PM

    Am fost la nunta unei prietene dragi din capitala. Dupa un weekend plin de activitate, intalniri cu prietenii, plimbari, petrecere si distractie am reusit sa ma imbogatesc si cu doua rani uriase.
    Fiind un drum lung de parcurs de la Bucuresti la Tg.Mures cu autobuz imi era groaza de cum voi ajunge acasa. Nu prea m-am putut bucura de priveliste deoarece ranile provocate de pantofi ma dureau foarte mult, nici sa ma descalt nu puteam….
    Aveam plasturi lipite peste rani, dar nu prea isi faceau efectul, deloc confortabili, iar dupa un anumit timp s-au dezlipit. Dupa ce am coborat efectiv nu puteam pasii…fiecare pas era o suferinta. Durerea a tinut cateva zile bune…pana s-a vindecat cat de cat …

    Semnele ramase si acum sunt vizibile, iar cand ma uit la ele gandul imi zboara la aventura de la Bucuresti 🙂

    Reply
  7. Ana Maria Por
    Jul 22, 2015 - 11:46 AM

    Ah, bataturile…..Imi aduc si acum aminte ce pereche de pantofi fabuloasa am avut! Pantofii mei perfecti s-au dovedit a fi cosmarul unei zile de vara. Dupa nici 10 minute de mers (pana la locatia respectiva am ajuns cu masina)am simtit ca nu ii mai suport in picioare. Am primit cadou cate o basica de picior. Plasturi de 2 bani care se dezlipesc, se murdaresc am avut.
    Ma bucur sa aflu ca exista speranta . Poate o fi cu noroc. 🙂

    Reply
  8. Ana Maria Por
    Jul 27, 2015 - 08:41 AM

    Wow super! Multumesc mult Andra.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 27, 2015 - 08:43 AM

      Cu mare drag!

      Saptamana aceasta o sa primesti toate detaliile legate de premiu. Multumesc pentru participare si sa ai o saptamana frumoasa!

      Reply
  9. Ana Maria Por
    Sep 11, 2015 - 02:27 PM

    Buna Andra,

    Vreau sa iti spun ca plasturii super cool. A venit my BFF din Italia pentru o nunta in Sibiu. Si-a cumparat pe rapid o pereche de balerini. Cand a venit la mine in vizita, cu o zi inainte de nunta, avea picioarele praf. Am scos artileria grea. A fost extrem de incantata. Cel mai mult i-a placut, si pot sa confirm ca am vazut, sunt practic invizibili dar foarte eficienti.
    Nota 10, pe scurt!

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 11, 2015 - 02:38 PM

      Ce ma bucur! Mersi tare mult ca te-ai intors sa povestesti, Ana Maria! Sper sa le fie util celor care vor cauta solutii rapide pentru astfel de probleme dureroase, mai ales ca vine sezonul pantofilor. Ganduri bune!

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.