(Concurs) Cea mai tare zi la UNTOLD FESTIVAL va fi:

Cea în care îl voi vedea pe artistul meu preferat pe scenă!

Tocmai a fost anunțat programul pentru fiecare zi pentru UNTOLD FESTIVAL și e tare greu să decizi pentru o singură zi. Varianta ideală, în opinia mea, e să nu trebuiască să decizi și să fii acolo în fiecare zi pentru show-uri care ne vor rămâne în minte și în suflet!

Dar fiindcă uneori nu depinde de noi, împărtășesc cu tine programul zilei mele preferate, care va deschide festivalul la final de iulie torid:

JOI, 30 iulie, pe scenă vor urca:

Dimitri Vegas & Like Mike, ATB, Fedde le Grand, Duke Dumont, Tom Odell, Gramatik, Wilkinson, Subcarpați, P Money, Lost Frequencies, Michael Calfan + Mulți alții!

Nu e deloc greu de ghicit pe cine aștept cel mai mult dintre cei anunțați:

E vorba de ATB, artistul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de muzica electronică pe când aveam doar 13 ani!

Detalii despre biletele de o zi pentru Untold Festival

Începând de astăzi, 21 mai 2015, în ediție specială pentru fanii UNTOLD, s-au pus în vânzare 1000 de bilete pentru fiecare dintre cele 4 zile de festival!

Prețul unui bilet de o zi este de 129 lei + taxe Eventim.

De asemenea, dacă vrei să te distrezi în varianta VIP, poți cumpăra unul dintre cele 100 de bilete VIP disponibile pentru fiecare zi. Prețul unui bilet VIP este de 229 lei + taxe Eventim.

Și dacă nu vrei să ratezi niciun moment, află că noul abonament Early General Access este disponibil tot începând de astăzi, 21 mai 2015.

ATENȚIE: au rămas mai puțin de 5.000 de abonamente de 4 zile disponibile, pe care le poți cumpăra tot din rețeaua Eventim la prețul de 289 lei + taxe Eventim.

untold festival daily schedule

Programul de până acum pentru UNTOLD FESTIVAL

Pe pagina de Facebook Untold Festival au fost anunțate line-up-urile pentru fiecare zi de festival:

JOI, 30 iulie:
Dimitri Vegas & Like Mike, ATB, Fedde le Grand, Duke Dumont, Tom Odell, Gramatik, Wilkinson, Subcarpați, P Money, Lost Frequencies, Michael Calfan + Mulți alții

VINERI, 31 iulie:
Avicii, Wu-Tang Clan, Andy C, Gentleman, Foreign Beggars, Akua Naru, Șuie Paparude, Onra , Cazzette, AronChupa + Mulți alții

SÂMBĂTĂ, 1 august:
Armin van Buuren, Tinie Tempah, John Newman, Sharam, Satoshi Tomiie, Patrice, Crazy P, Fatman Scoop + Mulți alții

DUMINICĂ, 2 august:
David Guetta, John Digweed, Nic Fanciulli, Pendulum (DJ Set) & Verse, DJ Premier, Bondax, Nightmares on Wax, Mr Woodnote, Lil Rhys & Eva Lazarus, Jeru the Damaja, Tujamo,Third Party + Mulți alții

WU-TANG CLAN vin la UNTOLD Festival!

O altă veste extraordinară primită astăzi a fost aceea că WU-TANG CLAN vor veni și ei la Cluj vara aceasta!

Ascult hip-hop din când în când și nu mă consider o cunoscătoare, însă WU-TANG CLAN sunt legende, indiferent de ce gen de muzică apreciezi. Pyuric m-a sfătuit – în cunoștință de cauză – să nu cumva să-i ratez și plănuiesc să o ascult întrutotul!

Când WU-TANG se lansau, eu avema 6 ani, așa că nu pot să nu fiu acolo, să-i aplaud pentru tot ce au făcut pentru muzica hip-hop.

549367_378887568980105_8555630552720040858_n
Sursa foto.

NU AI GĂSIT CAZARE?

Dacă ai rămas fără cazare în perioada festivalului, nu dispera!

Poți să-ți cumperi pachetul Early General Access ce conține Abonament + Camping la prețul de 338 lei + taxe Eventim!

Crede-mă, e un preț foarte bun și cam ultima șansă de a te asigura că o să ai și unde să te odihnești după nopțile pline de muzică și distracție care vor avea loc la Cluj!

11130120_372518509617011_9155518065652041323_n
Sursa foto.

CÂȘTIGĂ O INVITAȚIE DUBLĂ DE O ZI PENTRU UNTOLD FESTIVAL!

Și acum vine cocursul anunțat în titlu:

Cu ajutorul organizatorilor, vă ofer o invitație dublă pentru una dintre zilele de festival, la alegerea voastră!

CE TREBUIE SĂ FACEȚI:

Pentru a vă înscrie un concurs, vreau să-mi lăsați rețeta ideală pe care vreți să o folosiți pentru a vă bucura din plin de UNTOLD! Ar trebui să includă, în opinia mea, cel puțin:

  • un artist pe care îți dorești mult să-l vezi live
  • o experiență culinară
  • ceva ce n-ai mai făcut până acum.

TERMENUL LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: este 9 iunie 2015.

Voi alege câștigătorul/câștigătoarea prin tragere la sorți prin Random.org, așa că vă țin pumnii!

CASTIGA O INVITATIE DE O ZI LA UNTOLD FESTIVAL

Ne vedem la Cluuuuuuuuj!

Sursa foto concurs: Group Of Young People Enjoying Outdoor Music Festival via Shutterstock.

Later edit [10.06.2015, 9:55 am]: Fericitul câștigător este Moise Laurențiu! Laurențiu sper să ne vedem la Untold Festival și să te distrezi la maxim!

Iată și extragerea Random.org (pentru unele persoane există pasaje din comentarii, ca să fiu sigură că nu încurc pe nimeni):

67 Responses

  1. alexandra
    May 21, 2015 - 08:33 PM

    Minunata initiativa,Andra! Reteta ideala pentru mine include una bucata prieten ardelean de care mi-e tare dor, sunetul celor de la Avicii, o gramada de soare si niste lume relaxata, dupa gust si…o ciorba de fasole in paine, ca la mama ei acasa! Lucrurile simple.

    Reply
  2. Alex
    May 22, 2015 - 01:27 AM

    yo yo!
    nu aveam niciun interes sa merg la eveniment – mai ales in acea perioada (cand am multe evenimente/actvitati profesionale) … anyway
    WuTang Clan in Romania? as merge doar pentru ei.
    culinar? nu am ajuns pana acum in Cluj, asa ca as incerca ceva traditional din zona. sau un kebab/burger de acolo. Nu fac misto. am vazut burgeri intersanti pe fb la prieteni de-ai nostri comuni 🙂
    si ceva ce n-am facut pana acum… camping chiar nu am facut, dar parca nu as face. deci altceva, dar sa fie legat de sex.

    Reply
  3. rebreanu sebastian
    May 22, 2015 - 11:15 AM

    Desi l-am mai vazut de doua ori, Avicii ramane unul dintre favoritii mei ! Pe el vreau sa-l vad. Reteta ideala e urmatoarea: bebele la bunica in vizita :D, prietenii cu mana toti pe cate o invitatie, cel putin un aparat foto pentru a imortaliza momentele de la party si multa multa distractie !

    Reply
  4. Ana
    May 22, 2015 - 01:13 PM

    Ce poate fi mai frumos decat o plimbare lunga prin Cluj, Wu-Tang Clan si un Mojito racoritor ? Pentru mine e destul de savuroasa reteta asta…

    Reply
  5. Diana Blaga Maria
    May 22, 2015 - 11:24 PM

    Wu tang Clan . Reteta perfecta e sa reasculti toate piesele lor din anii de Glorie , sa te imbraci adecvat si sa iei concediu 4 zile de la job 😀

    Reply
  6. clinciu elena
    May 23, 2015 - 07:56 AM

    Ideal ar fi asa. Sa ii vedem pe toti ! Normal 😀
    Sa putem sa nu dormim deloc cele 4 zile. Sa putem sa avem energie full tot timpul, un incarcator virtual sa ni se alature 😀 Sa dansam non stop si sa ne simtim bine ! 😀
    Avicii ne poate ajuta

    Reply
  7. Muntean Andrei
    May 23, 2015 - 11:13 AM

    Pfoa pai daca as vedea Wu-Tang Clan, chiar as fi implinit. Deci clar pentru ei as merge si ca experienta culinara ar fi ca probabil as incerca toate mancarurile de la festival pentru ca stiu ca se aduc chestii traditionale si chiar si din alte tari si mereu imi place sa experimentez. Si ceva ce nu am facut pana acum e ca nu am fost niciodata in Cluj 🙁 si chiar as vrea sa ajung cu ocazia asta.

    Reply
  8. orasanu constantin
    May 23, 2015 - 11:39 AM

    Vreau sa-l vad pe Tinie Tempah . Ar fi super sa am un VIP pass si un meet si greet cu el. ASta ar fi reteta perfecta 😀

    Reply
  9. Lucian Radu
    May 23, 2015 - 05:15 PM

    Pentru ATB ma voi deplasa la Cluj, asta e clar. Si daca tot vin, visez la o friptura de porc, nu cu cartofi, ci cu spanac şi sos de macris.Iar daca voi face ceva ce nu am facut pana acum (si probabil ca voi face), ar fi o lista luuuunga. Dar cred ca la Untold ar fi sa cunosc personal un artist care imi place foarte mult si sa ii spun cat de mult m-a influentat.

    Reply
  10. Sebi Boitor
    May 23, 2015 - 09:07 PM

    Dimitri Vegas and Like Mike, înainte de concert ar merge bine ceva ușor, un Sandwich cu o Fanta, ca sa poți dansa, sari, canta, da din mâine 🙂 . Va fi prima data când plec din oraș singur, cu trenul primadata , cu prietenii, va fi perfect.

    Reply
  11. Sebi Boitor
    May 23, 2015 - 09:11 PM

    Ziua 1 pentru Dimitri Vegas and Like Mike, ar merge bine ceva ușor, un Sandwich cu o Fanta ca sa poți dansa, sari, canta, da din mâini. O sa fie prima data când plec din oraș singur, cu trenul primadata, cu prietenii mei, o sa fie perfect!

    Reply
  12. Georgiana
    May 23, 2015 - 10:47 PM

    Armin Van Buuren, conversi, Cuba, veselie, Cluj (pe care nu l-am vazut pana acum).

    Reply
  13. sabo ciprian
    May 24, 2015 - 10:18 PM

    5 zile de pregatiri.Lista cu evenimentul si orarul celor care vin la festival. Lista cu prietenii, cu locurile unde o sa inoptam dupa. 5 zile de recuperare dupa 😀

    Reply
  14. Leo
    May 25, 2015 - 12:03 AM

    As vrea sa ii ascult live vineri- ziua 2 pe Wu Tang Clan si Gentleman. Ca si experienta culinara as alege micii, nu am ma mancat de mult timp 🙂 Ceva ce n-am facut pana acum: pai nu am fost niciodata la un concert Wu Tang Clan si mi-as dori foarte mult 🙂

    Reply
  15. aldea roxana
    May 25, 2015 - 09:18 PM

    Reteta ideala
    500 g vodca
    1.5 kg prieteni
    1 TONA AVICII !!

    Reply
  16. Vlad
    May 26, 2015 - 08:19 PM

    Reteta mea ideala pentru Untold:

    – sa ii ascult live Wu-Tang Clan (vineri, ziua II);

    – sa savurez niste Phat Thai (Thai Fried Noodle);

    – sa merg prima data cu prietena mea la un festival.

    Reply
  17. Ionut Macsim
    May 26, 2015 - 10:49 PM

    Reteta ideala pentru Untold fest este : jocuri de lumini, lasere, muzica buna si multa multa nebunie. O sa fie exact ca la Tomorrowland sau UMF ? Abia astept sa-l vad pe Avici ???

    Reply
  18. sever velcherean
    May 26, 2015 - 10:50 PM

    Vreau sa ajung la David Guetta. El e crema cremelor in materie de muzica house comerciala. Pff. ce intrebare grea mi-ai pus. Cred ca reteta ideala e multa multa energie 😀

    Reply
  19. rebreanu horatiu
    May 27, 2015 - 09:41 AM

    Aleg 30 iulie pentru Dimitri Vegas & Like Mike . Ei cred ca vor face cel mai mare show. As vrea sa fac ceva nou, sa ma urc si eu pe scena 😀

    Reply
  20. Toma Alexandru
    May 27, 2015 - 10:09 AM

    VINERI, 31 iulie. Wu-Tang Clan
    Chef, party, piscina,cort

    Reply
  21. aldea constantin
    May 27, 2015 - 10:11 AM

    Hei. Ideal ar fi sa fie un festival de 7 zile, sa avem si noi timp sa ne distram mai mult, ca prea mult job job job 😀 Ar mai fi ideal ca in banii de bilete sa fie inclusa si bautura ( carbogazoasa, normal ) . Vreau sa-l vad pe Armin

    Reply
  22. Alice
    May 27, 2015 - 10:31 AM

    Rețeta mea ideală sună cam așa:

    un road trip cât mai lejer împreună cu iubitul meu, cu plecare devreme, pe răcoare, din București

    fructe proaspete cumpărate de pe marginea drumului, savurate la un popas

    o limonadă și ceva gustos de mâncare la Casa Boema din Cluj, vreau neapărat să ajung acolo

    întâlnirea cu toți prietenii care vor fi prezenți la concert

    o zi perfectă de vineri, ascultându-i pe Wu-Tang Clan, Gentleman, Akua Naru, Șuie Paparude

    Deja m-am entuziasmat scriind 🙂

    Reply
  23. Davidescu Radu
    May 27, 2015 - 10:55 AM

    30 Iulie – Dimitri Vegas & Like Mike – Vreau sa-i vad pe baietii astia doi ca am auzit ca sunti foarte buni. Si sa fie o formula completa imi iau cu mine si parintii care danseaza bestial pe electro 😀

    Reply
  24. Lucia
    May 27, 2015 - 11:47 AM

    Aleg sambata, pentru Armin van Buuren, Tinie Tempah, John Newman. Toti astia impreuna is o reteta de festival nemaipomenita:D

    Reply
  25. Gabi
    May 27, 2015 - 07:42 PM

    Pentru o moldoveanca si o ardeleanca, ARMIN sa fie! Pe viitor, mi-ar placea Imagine Dragons!

    O cafea sau un frappe bun la Olivo si o varza a la Cluj la un restaurant traditional, yammy :X si o bere Nenea Iancu :))

    Aaa si neaprat, o plimbarica la cetatuie!

    Ceva ce n-am mai facut pana acum? Turul Romaniei cu cortul! Tot cu ardeleanca mea, bineinteles!

    Reply
  26. Moni
    May 27, 2015 - 08:37 PM

    As vrea sa aleg ziua de duminca, 2 august, cand e David Guetta pentru ca imi place foarte mult de tot ce produce in materie de muzica si ascult cu placere piesele lui. Impreuna cu prietenii mei , pe muzica lui, cu siguranta o sa ne distram !

    Reply
  27. Banica Ion
    May 27, 2015 - 11:20 PM

    Faptul ca ma duc la acest festival e ceva ce nu am facut pana acum, faptul ca vad si ascult nume asa consacrate e ceva ce nu am facut pana acum :D. 30 Iulie – Dimitri Vegas & Like Mike

    Reply
  28. Gheorghiu Madalina
    May 27, 2015 - 11:46 PM

    Ziua mea preferata e SÂMBĂTĂ, 1 august: Armin van Buuren . Atunci vreau sa merg, atunci sa ma distrez, sa-i vad pe toti si sa termin cu preferatul meu Armin .Incep cu o cafeluta acasa,dis de dimeata si termin cu capul in perna, 4 zile dupa 😀

    Reply
  29. Moise Laurentiu
    May 27, 2015 - 11:50 PM

    Sambata, 1 august pentru Sharam. Imi place mie Sharam si gata 😀 Nu pot sa va explic ce simt cand il ascult stiu doar ca merge in combinatie perfecta cu prietenii, aerul curat si distractia

    Reply
  30. Vlad
    May 28, 2015 - 08:56 AM

    Ziua mea preferata e Joi. Vreau sa ajung sa-l vad pe ATB care e artistul meu de suflet. AR fi misto sa ma vad cu el dupa concert, in privat, un fel de meet and greet. Am atatea intrebari sa-i pun si as vrea sa fac si macar o poza cu el

    Reply
  31. Codruta
    May 28, 2015 - 09:50 AM

    reteta ideala: Avicii, prietenii si atmosfera de la Untold

    Reply
  32. Bria Alexandru
    May 28, 2015 - 10:23 AM

    Ziua mea favorita e JOI, 30 iulie:

    Dimitri Vegas & Like Mike, ATB, Fedde le Grand, Duke Dumont, Tom Odell, Gramatik, Wilkinson, Subcarpați, P Money, Lost Frequencies, Michael Calfan

    Pentru ca e singura zi in care pot sa ajung la festival 😀

    Ar fi super sa fie si seful meu acolo, sa vada si el de ce se face atata tam tam in legatura cu festivalul, asa poate mi-ar mai da 3 zile libere

    Reply
  33. andreea dolha
    May 28, 2015 - 10:51 AM

    Imi place foarte mult Pendulum. Ar fi o ocazie minunata sa-i vad si sa le simt vibe-ul live 😀 Duminca 2 August e ziua mea preferata. Impreuna cu familia mea, frati , verisori si chiar parinti, ne-am hotarat sa vizitam acest festival si sa ne bucuram de tot ce are el sa ne ofere .( ps, cateii merg la pensiune )

    Reply
  34. aldea aurica
    May 28, 2015 - 01:38 PM

    Andra, ziua mea preferta e 30 Iulie cand vin pe scena Tom Odell, Gramatik. Sunt niste baieti care imi plac mie mult. Si cred ca o reteta perfecta ar fi o bere si niste mici in mijloc la festival :))) Glumesc. O sa ne distram cu ce ne ofera ei la standurile festivalului.

    Reply
  35. Balcangiu Irina
    May 28, 2015 - 02:40 PM

    Wu-Tang Clan e un must see ! Vineri pe 31 o sa fiu si eu acolo pentru ca ei sunt spuma acestui festival 😛 Festivalul in sine e o combinatie de muzica ideala. Pana la festival avem putin drum de facut, deci o sa ne trezim de dimineata si pana acolo ne-am facut un playlist special cu cei prezenti la eveniment

    Reply
  36. Mondoc Alin
    May 28, 2015 - 04:02 PM

    Vreau sa ma duc in ziua 1. Cand Dimitri Vegas and Like Mike ajung pe scena. Au niste mix-uri incredibile si online , ei sunt play listul meu la sala si la alergat. Eu, muzica lor, ei si toate miile de oameni care o sa fie acolo , suntem tot ce trebuie pentru un party reusit

    Reply
  37. Zirbo
    May 28, 2015 - 04:23 PM

    Imi face cu ochiul ziua de SÂMBĂTĂ, 1 august:cand Armin van Buuren o sa inchida seara cu un supermix cu siguranta. Pentru mine si daca sunt singur o sa fie extraordinar. Ma cuplez la vibe-ul care il transmite muzica lui si intru in transa 😀

    Reply
  38. alina abrudan
    May 28, 2015 - 04:47 PM

    Ce ocazie minunata mi-ati oferit cu acest concurs. Chiar nu am reusit sa pun mana inca pe o invitatie :). As vrea sa ma duc Duminca 2 August la festival. Atunci sunt artisti mei preferati on stage ! Sper sa am noroc la acest concurs, astfel imi raman banuti si de cazare la festival . Cazare, masa, muzica si distractie ! Combinatia perfecta

    Reply
  39. Miron Laurentiu
    May 28, 2015 - 04:50 PM

    Avicii 31 Iulie ! fULL HOUSE IN ! CU siguranta o sa fie ziua cu cele mai multe bilete de o zi vandute, cu siguranta o sa fie ziua cu cei mai multi vizitatori ! De ce ? pentru ca Avicii a revolutionat muzica electronica El e ingredientul special de la festival si tot ce ne trebuie

    Reply
  40. Maria
    May 28, 2015 - 04:54 PM

    Imi plac toti artistii de la festival, mai mult sau mai putin 😀 Oricum vreau sa-l vad musai musai pe David Guetta. Il stiu de la tv, youtube, radio , mix-uri si podcasturi. E masiv ! Nu stiu despre ce mancare vorbesti in articol, dar ar fi super sa aiba o diversitate mare la festival, un food court 😀

    Reply
  41. Dragomir Diana
    May 28, 2015 - 09:41 PM

    Experienta Untold pentru mine ar arata cam asa:

    – Dimitri Vegas&Like Mike
    – O cafea mare si neagra pentru energie (dupa ce m-am uitat la show-ul facut de cei doi la tomorrowland cred ca o sa am nevoie) si ceva dulce (imi povestea o prietena de un cremes/cremsnit buun in cluj)
    – La capitolul experiente stau mai prost, dar promit sa ma revansez: nu am fost niciodata la un festival, nu am vizitat pe bune niciodata Clujul si nu am sarbatorit niciodata alaturi de prietene faptul ca o sa fim studente (aflam pe 28 si cred ca untold e un mod perfect de a sarbatori)

    Reply
  42. Popa Marius
    May 29, 2015 - 12:22 PM

    Artistul pe care as vrea sa il vad cel mai mult este Avicii, ar fi o experienta inedita in sine, pentru ca nu am mai fost la nici un festival de muzica,nici chiar de amploare mai mica.In plus, cateva cocktailuri pe Eroilor si o vizita pe Cetatuie in miez de noapte ar completa perfect atmosfera!

    Reply
  43. Iulia
    May 30, 2015 - 11:34 AM

    Sa fie ARMINNN!!!!….Vreau o experienta de neuitat cu draga mea prietena Gabi! Cat despre experiente culinare avem de unde alege!!! Lasam vibe-ul muzicii sa ne ghideze…de asemenea va fi un must do…o plimbare pe cetatuie sau feleac in the midnight :D…De acolo se vede frumusetea orasului cu miile de luminite!!!

    Reply
  44. Monika M.
    May 30, 2015 - 10:11 PM

    As dori sa il vad pe David Guetta, sa savurez capsuni cu ciocolata si sa dansez pana in zori.

    Reply
  45. Tamas Szabo
    May 31, 2015 - 09:06 PM

    David Gietta- paste cu fructe de mare- zbor cu parapanta

    Reply
  46. Agi Gal
    May 31, 2015 - 09:15 PM

    Imi place de la Avicii- Hey brother. As dori sa mananc o data paella. As incerca o data bungee jumping.

    Reply
  47. Ibolya Terezia
    May 31, 2015 - 09:18 PM

    David Guetta- Titanium este preferata mea, as manca un gaspacho vara aceasta ca am auzit ca este tare bun si racoritor si m-as sui pe muntele Everest just for fun 🙂

    Reply
  48. Roland A.
    May 31, 2015 - 09:20 PM

    Avicii- Wake me up- stridii- surfing

    Reply
  49. Krisztina M.
    May 31, 2015 - 09:23 PM

    Imi place Atb. As manca ceva exotic. Si mi-as dori sa fac baie in Caraibe.

    Reply
  50. Monika Erzsebet
    May 31, 2015 - 09:27 PM

    un artist pe care îți dorești mult să-l vezi live- David Guetta
    o experiență culinară- picioare de broaste
    ceva ce n-ai mai făcut până acum- calarit

    Reply
  51. Mada
    May 31, 2015 - 10:40 PM

    Pentru mine reteta ideala contine urmatoarele ingrediente: Avicii, prietenul meu, un gulas cum doar la Cluj se gaseste si atmosfera specifica de festival pe care nu am avut ocazia sa o experimentez pana acum.

    Reply
  52. Raluca
    Jun 02, 2015 - 03:56 PM

    Sper sa topai pe muzica lui Tom Odell si a celor de la Avicii, sa mananc mici si ciupercute la gratar si sa dorm in cort cu cea mai buna prietena, ca apoi s-o luam de la capat cu distractia pana-n zori. Asta imi doresc sa traiesc cel putin o data vara asta 🙂

    Reply
  53. Costinela
    Jun 02, 2015 - 08:02 PM

    Buna.
    ARMIN VAN BUUREN este artistul pe care imi doresc mult sa il vad si ascult live.
    Ce poate fi mai frumos decat experienta de muzica mixata de genialii DJs. as vrea sa “mananc” muzica lor, care iti incanta toate simturile.
    Ceva ce nu am mai facut pana acum: nu am reusit sa ajung in frumosul Cluj. Acum ar fi ocazia perfecta, as imbina dorinta de a vedea orasul cu dorinta arzatoare de a-l asculta si vedea live pe Armin.
    Multumesc.

    Reply
  54. Andrei
    Jun 04, 2015 - 04:47 PM

    Avicii, fasole cu ciolan, nu am fost niciodata pe Cluj Arena

    Reply
  55. Ana Maria
    Jun 04, 2015 - 07:31 PM

    Imi doresc foarte mult sa-i ascult pe Avicii <3 la o bere sau mai multe 😀 si muzica buna sa rasune!

    Reply
  56. Anne
    Jun 05, 2015 - 06:15 PM

    Avicii sau David Guetta, hummus, prima data in Cluj.

    Reply
  57. Maria
    Jun 07, 2015 - 12:48 PM

    Vreau la Armin Van Buuren sau Avicii, inca nu-s decisa, vreau sa incerc gulasul si totodata e ceva ce nu am mai facut:D

    Reply
  58. Anghel
    Jun 08, 2015 - 01:57 PM

    Vreau sa ascult muzica celor de la Avicii, sa ma delectez cateva beri si niste mititei :)) Prima oara in Cluj la Festival!

    Reply
  59. Denisa
    Jun 08, 2015 - 03:11 PM

    Aș vrea sa plutesc pe melodiile lui David Guetta. Nu aș putea să mănanc o singură mâncare ci le-aș incerca pe toate. Unul dintre lucruri pe care le-aș dori să fac este să merg să practic sportul tir pe melodia David Guetta – Shot Me Down ft. Skylar Grey!!!

    Reply
  60. Dan Novac
    Jun 08, 2015 - 09:07 PM

    La fel ca și tine, și eu sunt mega entuziasmat de prezența celor de la Wu-Tang, așa că rețeta mea include un Cluj primitor, într-o atmosferă de vară și de festival, cu multe amintiri cu casete cu Wu din copilărie și o pasiune pentru hip-hop ce nu o pot opri și, sincer, nici nu aș vrea. O să mă duc pe străzile din NY cu gândul și o să mă uit în jurul meu țipând “Cash Rules everything around me!”, astea după ce la prânz mă voi opri să mănânc o varză a la Cluj.

    Reply
  61. Elena
    Jun 08, 2015 - 09:30 PM

    Hey, Andra! Felicitari pentru initiativa!
    Eu as vrea foarte mult sa ajung la Cluj la Untold Festival pentru a asculta David Guettaaa si Avicii, pentru a dansa nebuneste pana in zori si pentru a savura un smoothie racoritor de capsuni!

    Reply
  62. Andreea
    Jun 08, 2015 - 10:07 PM

    Rețeta perfectă pentru mine include un oraş primitor, cu oameni faini, prietena cea mai bună pe care din păcate o văd foarte rar, o porţie de varză a la Cluj cum doar ea ştie sa facă, muzica live a lui David Guetta si bineinteles multe alte ingrediente secrete pe care mi-ar plăcea sa le descopăr participând la festival!

    Reply
  63. Denisa
    Jun 09, 2015 - 07:21 AM

    As vrea sa mor de fericire ascultandu-i pe DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE ! As manca toate bunatatile ! M-as distra pana cand stelele ar cadea pe mine!

    Reply
  64. stef
    Jun 09, 2015 - 07:25 AM

    Imi doresc super mult sa il vad pe Avicii. Mi-ar placea si pe Like Mike si Dimitri Vegas, dar AVICII RULES. As fi in extaz sa fiu acolo.
    Ce experienta culinara? De abia am bani sa ajung pana acolo :)) Probabil as manca maxim 2 salate pe toata ziua si ceva sandvisuri de acasa.
    Si apoi, ceva ce nu am mai facut… as dansa pana cad lata, ca la mine in oras nu prea am ocazia… Really. Si evident, mai pune ceva bautura – si e noaptea ideala.
    Visez la chestia asta de cand am auzit prima data de Untold… dar sansele erau 0 sa imi pot cumpara eu un bilet.

    Reply
  65. Paunescu Radu
    Jun 09, 2015 - 10:55 AM

    Pfoa daca as vedea Wu-Tang Clan, chiar as fi implinit. Deci clar pentru ei as merge si ca experienta culinara ar fi ca probabil as incerca toate mancarurile de la festival pentru ca stiu ca se aduc chestii traditionale si chiar si din alte tari si mereu imi place sa experimentez. Si ceva ce nu am facut pana acum e ca nu am fost niciodata in Cluj 🙁 si chiar as vrea sa ajung cu ocazia asta.

    Reply
  66. Moise Laurentiu
    Jun 10, 2015 - 11:09 AM

    Yuhuuuuu ! Mersi ! Ne vedem la festival !

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 10, 2015 - 11:14 AM

      Felicitari Laurentiu! Norocul a fost de partea ta si neaparat sa ne vedem acolo, sa ciocnim in cinstea festivalului!

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.