Get Onlined – mergi la scoala de marketing digital

Mă bucură foarte mult să văd inițiative din partea studenților care vor să învețe, nu doar la nivel teoretic, dar și practic. Când peste tot aud oameni care se plâng de ”tinerii din ziua de azi”, iată că avem și o mulțime de tineri studenți care dau tot ce au mai bun pentru a deveni buni profesioniști și pentru a-i ajuta și pe alții să-și găsească drumul. Cine poate înțelege mai bine de ce au nevoie stundeții decât ei înșiși?

onlined

Organizația studențească VIP România organizează și anul acesta ONLINED, un proiect pe care l-au conceput ca pe o Şcoală de Marketing Digital. A doua ediție are un format nou, dar se adresează aceluiași public țintă: studenți din toată țara, pasionați de mediul online. În perioada 28 aprilie – 11 mai, 20 de studenți selectați vor participa la training-uri și workshop-uri predate de speakeri precum: Iulian Padurariu, Chinezu sau Andrei Georgescu. Tema abordată va fi legată de Inbound Marketing și va atinge subiecte precum Marketing Strategic, Gamification, PR în Online, Social Media, E-mail Marketing, Content Marketing, SEO, Storytelling sau Online Research Tools.

Îmi place foarte mult faptul că proiectul conține câteva elemente esențiale care să ajute studenții să și pună în practică ceea ce învață. Astfel, ONLINED este compus din școală (2 săptămâni), o perioadă de mentoring și internshipuri (6 luni) și comunitatea construită astfel.

Bravo comunității Leadership Development, care aparține organizației Voluntari pentru Idei si Proiecte! Faceți o treabă tare bună și vă doresc mult succes!

Înscrierile se fac pe site, așa că nu e un moment mai bun decât acesta ca să aplici.

Despre VIP Romania

Voluntari pentru Idei si Proiecte este o organizație non-gurvernamentală formată din studenți, înființată în anul 1998 în cadrul Academiei de Studii Economice București. În cadrul celor patru comunități: Leadership Development, International Affaires, Business Club și Econosofia, membrii organizeaza proiecte pentru studenți, exersându-și astfel abilitățile și pregătindu-se pentru cariere din diferite domenii: marketing, Public Relations, Human Resources, Finante, Fundraising, Online.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.