În căutarea echilibrului

Concertul la care am fost aseară m-a readus un pic în anii liceului, clipă în care au năvălit peste mine amintirile despre prieteni, nebuniile făcute și momentele frumoase. Au revenit în mintea mea și deciziile mai bune sau mai puțin bune, însă, după ce am tras linia și am făcut calculele, am constatat că am ajuns totuși acolo unde îmi doream și sunt spre calea cea bună pentru alte etape.

Am observat ieri în jurul meu o mulțime de fete de liceu (perioadă de care mă despart ani buni acum) cu probleme de greutate și care nu au fost mare grijă de ele. M-am întrebat de ce oare se întâmplă asta și dacă și noi eram la fel acum câțiva ani. Tocmai aceste fete mi-au adus aminte de o colegă de generală și liceu care aproape de când o știu ținea diete. Nu că ar fi fost supraponderală, ci doar pentru că voia să fie mult mai slabă (așa cum își doresc, de altfel, 90% dintre femei). Din această dorință firească, dar percepută greșit, a încercat cele mai diverse și nesănătoase metode de a slăbi: supă de varză, diete drastice precum o dietă ciudată cu orez, în care mâncai descrescător nu-mai-știu-câte boabe de orez fierte și apoi crescător, înfometare etc. De fiecare dată când îmi spunea ce mai încearcă, îmi dădeam silința să o conving că nu aceasta e calea cea bună, dar fără niciun folos. Rezultatele erau cele dorite pe moment, dar, odată cu terminarea dietei, kilogramele reveneau, stările afective se schimbau mai ceva ca o zi capricioasă de vară și o făceau irascibilă și frustrată.

Știu pe pielea mea că este dificil să slăbești, mai ales când nu ai o constituție de fotomodel, însă eu am ales să am mai multă grijă cu ce mănânc și am reușit să dau jos 7 kg într-un an. Acum mai am încă 5-7 kg de pierdut, pe care urmăresc să le dau uitării pe o perioadă poate la fel de lungă, pentru a-mi păstra echilibrul în organism. Am încercat o singură dată să țin o dietă disociată, însă am rezistat doar câteva zile, fiindcă, până la urmă, cea mai bună metodă este de a merge la nutriționist pentru sfaturi competente. Oricât ne-am documenta pe net și pe la prietene, acest lucru nu ține loc de sfatul unui medic.

E drept însă că avem nevoie de un mic ajutor când vrem să slăbim și e important să evităm cu orice preț extremele, cu gândul că nu doar corpul nostru va avea poate de suferit, ci și starea noastră emoțională, lucru pe care nimeni nu și-l dorește. De aceea cred eu că trebuie să ne străduim să atingem un echilibru, să folosim produse naturale, să ne odihnim și să ne hidratăm corespunzător.

Așadar, în numele sincerității cu care trebuie să ne tratăm în primul rând pe noi, vă invit să-mi povestiți despre ce metode ciudate ați folosit pentru a slăbi și ce ați învățat din această experiență. Sharing is caring, mai ales că rândurile voastre pot ajunge la acele fete de liceu cărora le e teamă sau rușine să discute despre aceste lucruri și își caută informațiile online, unde nu întotdeauna poți găsi cele mai bune sfaturi. Cel mai convingător comentariu va fi premiat cu produse SOS Silueta, care să te ajute să slăbești natural și controlat, cu grijă pentru sănătate și pentru corpul tău. Concursul începe astăzi și se termină pe 20 iunie (inclusiv), iar pe 21 iunie voi anunța câștigătoarea sau, de ce nu, câștigătorul.

Și pentru că cele mai sincere discuții despre slăbit le ai cu prietenele, le invit pe Andreea, Ancuța și Corina să-și întrebe cititoarele ”care a fost cel mai ciudat lucru pe care l-ai făcut sau auzit pentru a slăbi“. Fiți cu ochii pe ele. 🙂

Și nu uitați, nu regretați nimic, ci doar încercați să fiți mai bune pentru voi și pentru cei din jur.

*Acest post este la invitatia Sos Silueta de a atrage atentia asupra metodelor periculoase de slăbit. Pe www.sos-silueta.ro puteți găsi produse si sfaturi care ajută la slăbirea sănătoasă.

Sursa foto.

7 Responses

  1. Valy
    Jun 18, 2012 - 11:55 AM

    E foarte trist ce se intampla in zilele noastre cu fetele de toate varstele… Am intalnit cliente care au incercat diferite diete mai mult sau mai putin drastice, cu rezultate dezastruase. Din pacate reclamele agresive la diferite produse, proasta informare si indoctrinarea gresita, alegerea unor modele rahitice drept model de viata, toate duc la un dezastru mondial (fara sa exagerez).

    Sa vorbim despre Romania: in Romania calificarea de nutritionist nu exista. Putinii nutritionisti/dieteticieni care sunt buni, sunt medici scoliti in afara tarii. 90% din nutritionistii/dieteticienii care prescriu diete mai mult sau mai putin drastice le prescriu intr-un mod generalist. Sigur, in 70% din cazuri functioneaza, insa e pur noroc. Sau stiinta la nivel basic. Majoritatea nutritionistilor iti dau chestii generaliste, diete care functioneaza pe termen scurt in 70% din cazuri. Nu tine niciun nutritionist cont de stilul de viata al pacientului, de varsta, de anumiti factori sociali si mai ales, nu tine niciun nutritionist cont de TIPUL SOMATIC – un lucru esential in alimentatie.

    E logic si normal ca in momentul in care tii o dieta incepi sa slabesti. Iti privezi organismul de anumiti nutrienti si evident scapi de kilogramele in plus. Problema se pune altfel: in ce mod slabesti? Cat de sanatoasa esti pe interior? Toate dietele drastice gen supa de varza sau piept de pui cu salata sau nu-mai-stiu-ce-dieta-minune au efect pe termen scurt. In momentul in care nu mai tii respectivul regim, organismul tau se razbuna pe tine si ce se intampla? Pui la loc tot ce ai dat jos, in multe cazuri pui aproape dublu. In alte cazuri poate nu pui la loc, dar te trezesti cu ameteli si diferite probleme la organele interne, probleme de sanatate, chiar cancer de colon… Si atunci ce faci? Pai ori te intorci la nutritionist sa iti dea alta dieta, ori ajungi la medic/farmacist si te indopi cu pastile.

    Degeaba arati bine la exterior pe termen scurt, cand pe termen lung devii o epava. Ma intristeaza amarnic fetele care nu au rabdare. Ai pus 15 kg pe tine in 7 luni (sa zicem)… Pai nu e logic si normal sa dai jos cele 15 kg in tot atata timp? Ai “muncit” pentru a pune kilogramele in plus, trebuie sa muncesti pentru a le da jos. NU EXISTA DIETA MINUNE SI PASTILELE MINUNE. Sunt doar niste miraje pe termen scurt.

    Fiecare persoana poate sa devina propriul nutritionist. Este o formula simpla dupa care iti calculezi necesarul zilnic de calorii, apoi ai grija la ce mananci si cum le imparti. Nu rezolvi prin infometare nimic. Trebuie sa legi trei lucruri esentiale: alimentatie sanatoasa si echilibrata – la ore fixe, odihna si miscare. Una fara cealalta nu se poate.

    Niciun nutritionist nu stie mai bine decat propriul tau organism de ce ai nevoie. Nu trebuie sa te abtii de la ce iti place/ ce iti cere metabolismul, dar nici sa faci excese. ECHILIBRUL e cuvantul cheie.

    Ah, as putea vorbi ore intregi pe tema asta, dar cred ca esentialul l-am spus :).

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 18, 2012 - 11:59 AM

      Vali, iti multumesc din inima pentru comentariu. Prin fiecare cuvant transpare pasiunea ta pentru sport si sanatate.

      Reply
      • Valy
        Jun 18, 2012 - 12:04 PM

        :). Placerea e de partea mea intotdeauna cand vine vorba de miscare-sanatate-echilibru alimentar. Daca de fiecare data cand vorbesc despre asta in public sau in privat, resuesc sa fac macar o persoana sa constientizeze cat de importanta e sanatatea, scopul meu este atins :).

        Spor in continuare si sanatate maxima!

        Reply
  2. Valy
    Jun 18, 2012 - 12:18 PM

    Uitasem sa mentionez, ti-am zis ca daca ma pornesc nu mai am frane :)). Maximul admis pentru slabit este 1 kg pe saptamana. MAXIM! Daca dai mai mult jos e clar ca nu e slabire sanatoasa si vei avea probleme mai tarziu :).

    Reply
  3. Ioana Voicu
    Jun 18, 2012 - 07:10 PM

    In general, am fost o fata destul de slaba. In clasa a IV-a, asistentele scolii s-au cam speriat dupa ce m-au cantarit si m-au intrebat daca sunt bine hranita acasa. Aveam cu vreo 6kg mai putin decat toti ceilalti copii. Am facut si ceva sport in copilarie, dar m-am lasat undeva prin clasa a VI-a.

    Una peste alta, acum un an si jumatate mi-am dat seama ca adunasem ceva kilograme mai mult decat ar fi fost necesar. Nu-mi mai placea cum aratam, incepea sa se dezvolte bine-cunoscutul colacel si am inteles ca regimul alimentar din ultimii ani si lipsa activitatilor sportive si-au spus cuvantul.
    Si am ales, desigur, reducerea cantitatii de mancare, pe langa faptul ca am renuntat sa mai mananc de la fast-food, am renuntat la bauturi acidulate si la dulciuri. Mai cad prada tentatiei in ceea ce priveste ultimele doua categorii, dar cu siguranta am redus cantitatile extrem de mult.

    Problema a fost ca am ales sa fac toate schimbarile acestea brusc. Adica astazi am decis: stop Cola, stop dulciuri, stop McDonald’s, iar maine organismul meu deja se simtea slabit, doar cu ciorba de legume si salata. Probabil ca si lipsa cofeinei din Cola ma facea sa ma simt rau.
    Asa ca am trecut de la un stil de viata nesanatos la unul (in mare parte) sanatos intr-o singura zi. Si am inceput sa fac exercitii fizice putin cam agresiv, ceea ce nu ar fi fost neaparat rau, daca m-as fi hranit corespunzator. Dar eu mancam cat mai putin, beam in jur de 3,5l apa/zi si incepusem sa ma simt slabita, fiindca alesesem o maniera agresiva de a-mi readuce corpul la o forma normala.

    N-am urmat o dieta anume, incercam doar sa mananc sanatos si putin. Dar probabil mancam prea putin si nu suficient de consistent.
    Intre timp, urmarind diverse emisiuni, citind pe internet fel si fel de informatii, mi-am dat seama ca abordasem problema gresit si ca era timpul sa schimb placa.

    Problema noastra, in general, este ca vrem solutii usoare, rapide si pe termen lung. Daca se poate, fara sacrificii.

    P.S. In ceea ce priveste ciorba de legume, niciodata nu am incercat ciorba de varza, desi ma cam tentase.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 19, 2012 - 09:54 AM

      Multumesc pentru comentariu, Ioana! Sunt multe de invatat din toate lucrurile prin care trecem si sper ca aceste randuri sa ajunga si la adolescentele care nu stiu ce cale sa apuce cand bine vorba de ingrijirea de sine si mai ales de slabit.

      Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Sa slabim sanatos! | Ancuta Lebada

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.