Nu iert. Nu uit. #colectiv

În ultima săptămână m-am simțit ca și cum am primit câte un pumn în stomac la fiecare pas, pe măsură ce am citit fiecare veste proastă și cu fiecare dezvăluire citită.

Mi s-au înmuiat genunchii de fiecare dată când am trecut pe lângă Colectiv. Stau la 2 pași de locul tragediei și apropierea fizică și mentală de acel loc mă ține acolo, cu gândul la ce s-a întâmplat și la ce se întâmplă încă.

Am tăcut pe net și am strigat în piață. Am strigat pe Facebook, prin vocea mea sau a altora, și am tăcut în piată, când vocile care scandau nu mă reprezentau.

M-am supărat și întristat când oamenii n-au mai ieșit în stradă. I-am înțeles pe unii, dar nu pe toți.

Am tremurat de furie, am plâns de durere, de teamă, de groază. Am plâns pentru cei pe care îi cunoașteam și care nu mai sunt, pentru cei din spitale, pentru familiile și prietenii lor. Aș mai fi plâns încă, dar nu e vreme. Ziua la job, seara la protest.

Am avut coșmaruri, insomnii și abia m-am putut concentra la ce am de făcut.

Și eu nu am fost acolo când s-a întâmplat. Nu-mi pot imagina prin ce trec cei care au fost. E inuman, e peste putință de dureros.

În ultima săptămână s-a scris atât de mult, încât am simțit că n-am nimic de adăugat. Cuvintele par mici și incapabile să facă față tragediei și groazei de fi realizat, din nou și la un alt nivel, modul în care clasa politică a infestat și distrus tot ce era bun și frumos în țara noastră.

Ne-am lovit de realizarea că nu putem cere schimbare doar din partea altora, ci că trebuie să stimulăm schimbarea în rândul nostru. Am văzut, poate pentru prima dată (și sper pentru ultima) cum indiferența noastră față de politică și reticența de a ne implica lasă corupția să erodeze totul, făcând victime nevinovate să plătească cu viața pentru cruzimea clasei politice.

Am înțeles, poate mai brusc și mai intens ca niciodată, cum setea maniacală de putere sau de bani se manifestă la toate nivelurile, făcând oamenii să calce pe cadavre.

Ne-am întrebat cum am ajuns aici, deși, în adâncul sufletului, știam răspunsul.

Și apoi ne-am dat seama că nu mai putem sta deoparte de politică. Dacă nu ne implicăm, dacă nu ieșim la vot, dacă nu susținem oameni pe care îi respectăm să devină liderii noștri, vom purta pe conștiință toate zecile de morți de la Colectiv. Pentru că e vina noastră, a tuturor.

Chiar dacă ne implicăm, durerea lor, moartea lor și suferința celor care luptă pentru a se vindeca vor fi cu mine mereu. Orașul nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai fi la fel. Hai să punem umărul să nu fie nici restul țării la fel. Să nu ne mai moară cei dragi, să nu mai murim noi și nici alții de-acum înainte.

E complicat, e dificil și va dura. Luptăm împotriva lor și luptăm cu noi, pentru a ne menține alerți, cu mintea clară și ageră. E un efort pe termen lung, ale cărui roade nu le vom culege pe timpul vieții. Trebuie să ne asumăm asta.

Nu am soluții practice acum, dar urmăresc desfășurarea lucrurilor, mă documentez, citesc și încerc să înțeleg. Mă implic în inițiativele care îmi par corecte și sănătoase. Încerc să-i motivez pe cei din jur să se implice și ei. Ies la vot, ies la protest și încerc să vin cu propuneri constructive.

Și nu uit. Nu uit pentru niciun moment ziua de 31 octombrie 2015.

Sper să nu uitați nici voi.



Sursa foto: black background abstract cloth or liquid waves illustration of wavy folds of silk texture satin or velvet material or gray luxurious background or wallpaper design of elegant curves black material via Shutterstock

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.