PeerPerks în România

Dincolo de suspiciuni și discuții, există oameni, în blogosferă , twitosferă, facebooksferă sau oameni cărora pur și simplu le place să scrie, deoarece au ceva interesant/util/amuzant de spus și și-au construit o audiență căreia îi aduc beneficii. Fiindcă mă bucur de fiecare dată când găsesc câte un blog care nu e din mainstream, dar care are cititori și o comunitate adunată în jurul său, cred că acești oameni ar trebui să se bucure de experiențele spre care îți deschid drumul cuvintele așezate cu migală într-un spațiu public de discuție.

Brandurile care știu să înțeleagă efortul din spatele acestor articole, tweet-uri și postări pe Facebook sunt cele care sunt cu un pas mai aproape de a le comunica oamenilor căldura și afecțiunea pe care o au ei pentru brandul care devine, de cele mai multe ori, mai mult decât un job. Ford este unul dintre aceste branduri, care s-a înscris în PeerPerks programme, de la PeerIndex, o platformă care are ca scop colaborarea cu organizații și companii pentru a le facilita accesul influențatorilor la experiențe unice. Însă să nu credeți că este suficient să ai mulți followers pe Twitter sau mulți prieteni pe Facebook. Programul este gândit pentru a fi mai bine orientat, un algoritm complex determinând dacă ești o persoană influentă asupra unui anumit subiect, într-o anumită arie geografică.

Pentru a-ți proba eligibilitatea pentru acest program, trebuie doar să te loghezi cu Facebook sau cu Twitter. Dacă te califici, vei primi un ”perk”, care vine fără nicio condiție ulterioară. Peerk perk-ul oferit de Ford e cel puțin interesant: un model holografic în 3D a noului Ford B-MAX (tipul de minivan pe care mama mea și l-a dorit dintotdeauna 🙂 ).



De ce cred eu că e interesant?
Fiindcă cele mai frumoase experiențe le-am trăit prin intermediul blogului și a ușilor pe care mi le-a deschis, cu susținerea brandurilor care au acces la locuri, oameni și proiecte la care altfel nu am putea participa. De aceea încurajez

De ce mi se pare că e un pas foarte bun pentru Ford? Fiindcă nu e deloc ușor să faci un brand auto să fie friendly, mai ales când în spatele său se află atâta tehnică și atâtea specificații. Un alt motiv ar fi că o astfel de asociere educă utilizatorii de Twitter/Facebook și bloggerii să înceapă să lucreze cu brandurile mai îndeaproape, chiar dacă nu sunt în sfera comunicării și nu știu cum să abordeze această relație. De asemenea, și pentru că Ford e primul brand care oferă o promoție prin PeerPerks pentru întreaga Europă și recompensează oamenii activi în social media cu perks.

Dacă ești curios, intră aici și descoperă dacă ești eligibil pentru program.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.