Primul escape room: Camera Secretelor la Inside Rooms

Mă țin de mai bine de o lună să scriu despre cum a fost prima experiență într-un ecape room, noua distracție care face valuri în București. Iată că în sfârșit am reușit!

Hoinaru a fost cel care a reunit gașca și ne-a dus la Inside Rooms, unde am intrat toți 6 în Camera Secretelor.

Dar înainte de a intra în cameră, proprietarii, un cuplu tânăr și simpatic, ne-au explicat câteva reguli de bază și abia apoi ne-au deschis ușa. Urma să încercăm să punem cap la cap indiciile pentru a evada din cameră în mai puțin de 60 de minute. Dacă ne împotmoleam, aveam voie să cerem indicii, primul la minim 10 minute după ce am intrat și maxim 3 indicii în total. Cu toate astea, habar n-aveam ce ne așteaptă.

A photo posted by Andra Zaharia (@andrazaharia) on

Deși nu vă pot da detalii clare, din motive evidente, să știți că jocul misterios este o experiență pe care am iubit-o de-a dreptul! Echipați cu zero așteptări, am avut parte de o aventură de aproape o oră în care am descurcat mistere, am analizat și clasificat indicii și am scormonit în toate ungherele minții pentru a face legături logice și pentru a descifra enigmele. Și-n plus, am avut baghete magice! 😀

Tematica aceste camere este dată de, așa cum ghicit probabil, o parte din povestea lui Harry Potter, iar detaliile din cameră sunt extraordinar realizate, de la atmosferă și până la evoluția misterului. Și partea bună e că nu trebuie să fi citit cărțile sau să fi văzut filmele ca să te descurci.

Noi am reușit să ”evadăm” în 53 de minute, ceea ce nu a fost deloc rău pentru o primă astfel de experiență. Am fost 6 în total, iar aceasta e numărul maxim de persoane care încap într-o astfel de cameră. Desigur, ne propunem să progresăm, așa că acesta pare să fie începutul unei noi pasiuni. 😀

De ce e atât de interesantă experiența unui escape room



Pentru că îți dă un sentiment de satisfacție incredibil!

Faptul de a-ți folosi simultan îndemânarea, experiența, intuiția și cunoștințele face ca timpul petrecut în cameră să fie intens și să-ți aducă victorii mici și dese, care te entuziasmează să continui. Prin stimularea curiozității și prin joc, copilul din mine s-a bucurat enorm de mult!

S-au auzit urale de bucurie când am ajuns la final și am plecat de acolo cu adrenalina în sânge și zâmbete largi pe față.

inside rooms escape room


Când și unde a început nebunia cu escape rooms



Conform Wikipedia, cel mai vechi escape room se numea ”Origin” și a fost creat de către un grup de programatori în 2006 în Silicon Valley (yay geeks!). Misterul și provocările din joc erau inspirate de cărțile scrise de Agatha Christie și camera a devenit chiar un punct de atracție turistică.

De atunci, fenomenul s-a dezvoltat din Japonia până în Canada, iar în 2015 se estimează că ar exista 2800 de astfel de camere în lume (sursa), deși eu bănuiesc că numărul e mult, mult mai mare!

Doar în București există peste 100 de escape rooms. Cineva chiar a creat un top dedicat, subiectiv realizat, care cuprinde lista acestor camere și specificul lor.

Cât costă și unde găsești Inside Rooms



Prețurile variază între 30 și 60 de lei de persoană, în funcție de numărul de persoane care intră în cameră. Ba chiar există și o ofertă specială care merită menționață:

Incepand cu data de 5 Otombrie de Luni pana Vineri intre orele 10:00 si 16:00 grupurile de minim patru persoane beneficiaza de pret unic 25 lei/persoana!

Inside Rooms se află pe Strada Aurel Vlaicu nr. 23, lângă de Şcoala Centrală, între Piaţa Romană şi Piaţa Spania, iar proprietarii ne-au spus că lucrează deja la noua cameră.

Când i-am întrebat cine a făcut toate provocările din cameră, am crezut că există un ghid pe care îl cumperi și îl personalizezi, dar m-am înșelat. Totul a fost făcut de ei doi, căutând să creeze atât indicii și mistere captivante, cât și detaliile care întregesc experiența camerei.

O seară de genul acesta poate fi și o distracție între prieteni, dar și un mini team building între colegi, ba chiar și un cadou inspirat. Cert e că, odată ce ai prins gustul, vrei să mergi din nou. 😀

Concurs



Fiindcă proprietarii Inside Rooms au fost tare drăguți, mi-au dat și 2 vouchere cu reducere de 15% pe care să le dau mai departe. Așadar, dacă îmi spui într-un comentariu ce fel de mistere crezi că vei găsi în Camera Secretelor, voi trage la sorți 2 câștigători. Data limită de înscriere este marți, 13 septembrie, ora 23:59, iar doar cei din București pot participa (din motive evidente).

One Response

  1. Alina
    Oct 24, 2017 - 01:27 PM

    Buna sunt Alina de la Escape Room Adventure. Daca sunteti in cautare de noi astfel de aventuri va invitam sa incercati si camerele noastre “Padurea Fermecata” si “Celula lui Mr. Somebody”. Va asteptam cu bratele deschise si plini de entuziasm!

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.