Recomandare de teatru: “Omul care a vazut moartea”, la TNB

Din titlu sigur nu te-ai aștepta ca piesa aceasta să fie o comedie. Se întâmplă, însă, ca “Omul care a văzut moartea” să fie una dintre cele mai bune piese de teatru văzute de mine, cu un scenariu și actori care îi fac cinste. Primul gând după ce s-a terminat a fost că aș vrea să o revăd, deși trecuseră doar 10 minute de la lăsarea cortinei. Al doilea lucru pe care l-am făcut a fost să recomand piesa tuturor prietenilor, pentru că o astfel de poveste trebuie văzută din primul rând.

Umor inteligent și o punere în scenă meticuloasă

Iată ce ne aflăm din prezentarea piesei de pe site-ul TNB:

Senzaţional! Planuri electorale date peste cap într-un oraş de provincie! Din cauza vieţii grele, un cetăţean a încercat să se sinucidă. În ultima clipă, este scos din apă. Salvatorul lui este declarat Omul Zilei. Oraşul îl vrea primar, familia este dezbinată. Politica va învinge dragostea?

Deznodământ tulburător! Informaţii noi arată că povestea a fost doar o farsă. Un impostor a înscenat totul în detaliu. Cine este până la urmă Omul care a văzut moartea şi a bulversat viaţa unui oraş?

Din momentul apariției primelor personaje pe scenă urmează două ore de dialoguri vii și colorate și de întorsături de situație pline de umor. Personajelor complexe le dau viață actori înzestrați, precum Costel Constantin, Marius Bodochi sau Lari Georgescu, acesta din urmă fiind nominalizat la ultima ediţie a Premiilor UNITER la categoria cel mai bun actor (pentru prestația din D’ale noastre).

Măștile pe care le poartă și pe care le schimbă cu abilitate aceste personaje dezvăluie adevăruri fundamentale despre natura umană, fără a pierde magia și subtilitatea specifică teatrului. Rafinamentul piesei provine și din alternanța momentelor de umor inteligent cu momentele ce îndeamnă spectatorul la introspecție. Acest constrast m-a fascinat și, cu siguranță, va avea același efect și asupra voastră, dacă alegeți să vedeți acest spectacol.

Un alt merit al piesei “Omul care a văzut moartea” este de a fi foarte bine scrisă. Iată ce aflăm despre autorul său:

Victor Eftimiu a scris nu mult, ci imens: 140 de volume, 40 de piese, 200000 de versuri, 5000 de articole literare şi a ţinut 1000 de conferinţe publice. Comedia ”Omul care a văzut moartea” trezeşte şi astăzi interesul pentru că pare ruptă din realitatea imediată.

Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand să vă rezervați un loc la următoarea reprezentație, chiar în primele rânduri, pentru a putea urmări fiecare gest bine studiat și fiecare expresie facială a actorilor care dau tot ce e mai bun în această piesă. Biletele se pot cumpăra și online, de pe site-ul TNB, metodă pe care o prefer întotdeauna.

large_afis-omul-care-a-vazut-moartea

Să aveți o sâmbătă senină!

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.