24 de ore in stil Desperados

Nici nu știu când a zburat săptămâna asta, însă îmi doresc un lucru clar: să pun weekend-ul trecut pe repeat. Asta fiindcă am fost printre norocoșii care s-au bucurat de una dintre cele mai reușite petreceri de la mare de anul acesta!

Marea, nisipul, soarele (alături de câțiva nori), frigiderele pline de bere cu gust de tequila, riderii de kitesurfing și toată lumea care s-a perindat pe la plaja Amphora au ”conspirat” la crearea unei ambianțe excelente la petrecerea Desperados din Vama Veche.

Însoțiți de o coloană sonoră perfectă (și spun asta cu toată sinceritatea – de mult n-am mai auzit muzică atât de bună), am oscilat între relaxare și tot felul de distracții, precum o bătaie cu apă, un treasure hunt, un intro în lumea fascinantă a kitesurfing-ului, asta în timp ce un elicopter și-a făcut și el apariția la câțiva metri deasupra noastră.

Riderii au decis că e cazul să-i facă un pic de concurență, așa că au profitat de vântul prielnic (care nu a durat prea mult, din păcate) și s-au întrecut în trick-uri spectaculoase.

Până și ploaia ne-a ocolit până pe la 1 noaptea,când s-a dezlănțuit serios asupra plajei pline de petrecăreți. N-am renunțat la dansul cu picioarele în nisip decât atunci când am văzut că treaba devine serioasă și ne îndeamnă către hotel.

Desperados Wild Kite a fost una dintre acele petreceri pe care regreți că le-ai ratat. Dar, cine știe, poate mai aveți o șansă anul viitor!