Cum a fost la Bon Jovi? Impresionant!

Cred că termenul care descrie cel mai bine concertul de aseară a celor de la Bon Jovi este excepțional! Emoționant, copleșitor, vibrant, exploziv – așa cum trebuie să fie un concert pe care să nu-l uiți niciodată. Și, oricât de mult mi-ar plăcea și alte genuri de muzică, nimic, dar absolut nimic nu se compară cu un concert rock!

Deși nu sunt o fană devotată a trupei, am crescut cu multe din piesele lor, fiindcă muzica lor sinceră, plină de sentiment, de vigoare mi-a ajuns la suflet în momente cheie ale vieții mele. În momentele așa cum a fost cel de aseară.

Deși am ajuns cu ceva întâziere la concert, ca în povestea clipului ”It’s my life”, m-am bucurat de două ore și ceva de muzică desăvârșită! Scena impresionantă, desfășurarea imensă de forțe, ecranul uriaș, montajul filmării live, oricât de impresionante, au fost doar decorul pentru adevărata valoare din seara trecută: Bon Jovi. Cu aproape 30 de ani de hit-uri în spate, sute de concerte, milioane de albume vândute și miliarde de fani, Bon Jovi continuă să facă istorie, iar ieri seară am scris și noi o pagină din ea.

A fost una dintre cele mai frumoase senzații din lume să facem backing vocals pentru unul dintre cei mai talentați artiști pe care mi-a fost dat să-l văd. Jon are o voce impecabilă, susținută perfect, care sună chiar mai bine live decât înregistrată. Forță, pasiune extremă, profesionalism desăvârșit – perfecțiune! Acordurile de chitară ne-au dat fiori și beat-urile puternice ne-au făcut să cântăm fiecare vers, până aproape am rămas fără voce.

Bon Jovi ne-au trecut prin istoria muzicii lor, ne-au emoționat, ne-au exaltat, ne-au făcut să batem din palme la unison și să faci asta cu peste 50.000 de oameni este cu adevărat ceva incredibil! Rock stars sunt clar inspirația pentru orice artist, fiindcă au ceva magic în prestația lor, în forța pe care o emană, ceva care nu seamănă cu nimic din ce am mai simțit până acum.

Am trăit și unul dintre cele mai romantice clipe din viața mea aseară, când Bon Jovi au cântat ”Always”, fiindcă a fost momentul perfect, împărtășit cu intensitate cu cineva foarte special. Cu siguranță nu voi uita această noapte niciodată și e minunat că 50.000 de oameni au aceste amintiri.

Se pare că și celor de la Bon Jovi le-a plăcut la noi, fiindcă au postat asta pe pagina lor oficială de Facebook:

Iată și set list-ul de aseară, ”furat” de la Metropotam.ro:

Raise Your Hands
You Give Love A Bad Name
Born To Be My Baby
We Weren’t Born To Follow
Lost Highway
Runaway
It’s My Life
In These Arms
We Got It Going On Lost
Captain Crash And The Beauty Queen From Mars
Bad Medicine
When We Were Beautiful
Bed Of Roses
I’ll Be There For You
Who Says You Can’t Go Home
Sleep When I’m Dead
Saturday Night
Have A Nice Day
Keep The Faith

Bis:

Dry County
Wanted Dead Or Alive
Bloond on Blood
Livin’ On A Prayer
Always
These Days
Twist And Shout

Mulțumim, Bon Jovi, pentru o lecție de muzică, pentru o experiență de neuitat, pentru că știți să ne aduceți aminte că cel mai important lucru în viață sunt oamenii și trăirile pe care le împărtășim cu ei!
Mulțumesc încă o dată Ciuc Premium pentru bilet și pentru șansa de a face parte din această experiență fantastică!

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=FBAaKE2pKdU[/youtube]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=zv6ZPnNWVqU[/youtube]

Sursa foto.