Da, romanii sunt destepti!

Am stat și am cântărit mult campania Românii sunt deștepți, din dorința de a-mi da seama exact ce argumente am să ofer în acest sens. Am ajuns la concluzia că nu e vorba doar de Google bombing, ci e un efort pozitiv care ne poate ajuta să ne consolidăm încrederea în noi, ca indivizi și ca popor, mai ales într-o zi ca asta, în care vorbim atât de des despre România și ce înseamnă să trăiești în această țară.

Recunosc faptul că, spre deosebire de părinții sau bunicii mei, nu m-am simțit niciodată deosebit de legată de locurile în care m-am născut atât de mult, nu într-atât încât să nu-mi doresc să explorez și alte teritorii. Luând însă contact cu oamnei din diverse culturi, cu mentalități diferite, am ajuns să cred că până și acele ”handicapuri” pe care credem că le avem, ca cetățeni ai României, pot fi transformate în atuuri și explorate în consecință.

Să fii român presupune că:
– te-ai născut într-o țară care suferă încă de traumele trecutului, însă acest lucru te face mai conștient de rolul tău în societate și de responsabilitatea ta ca om, oriunde ai trăi
– ai fost educat într-un sistem educațional care suferă de lipsa resurselor de tot timpul (spre deosebire de alte sisteme), însă te-ai obișnuit să nu iei lucrurile de-a gata și să cauți surse alternative de învățare
– ai crescut într-o societate într-o continuă schimbare, însă acest lucru te-a facut capabil să te adaptezi mai ușor și să știi să te descurci în orice situatie
– trăiești într-o societate în care valorile reale sunt prea rar puse în lumină, ceea ce te face să le cauți cu mai mult avânt, motivându-te să vrei să devii și tu una dintre ele
– te confrunți cu obstacole zilnic, însă acest lucru te face puternic și capabil să-ți croiești propriul drum în viață.

În anul ce tocmai a trecut am primit numeroase lecții de viață de la cursul lucrurilor și am învățat să prețuiesc mai mult ce am, așa că vreau să vă aduc aminte de 10 povești despre care am scris și care cred că sunt fiecare motive pentru a ne bucura că ne-am născut în România, indiferent de unde ne vor purta pașii mai departe.

Românii sunt deștepți fiindcă:
– știu să organizeze cea mai mare conferință de antreprenoriat online din Europa de Sud-Est
– pot porni afaceri de succes internațional chiar dacă nu sunt în Silicon Valley
– luptă pentru crearea unui ecosistem care să susțină antreprenoriatul social și dezvoltarea personală
– oferă programe alternative de învățare și șanse extraordinare pentru tinerii talentați
– au parte de profesori pasionați, care să-i inspire
– se străduiesc să aducă în România jurnaliști de excepție și să scoată la iveală poveștile memorabile care se ivesc chiar lângă noi
– fac eforturi pentru a salva viața unui profesor drag și admirat
– își rup din timpul lor pentru a face bine celor mai puțin norocoși
– sunt mândri de locurile în care s-au născut și au crescut și-i ajută și pe alții să le descopere
– au chiar curajul de a vrea să ajungă pe Lună!

Am adunat aceste motive doar în ultimele 3 luni. Ar mai fi multe de pus pe listă, însă cred că e un început bun. Cred că trebuie să ne aducem aminte că e important să fim mândri de noi, de micile victorii pe care le avem și de impactul pe care îl avem asupra societății în care trăim. Schimbarea pornește de la lucrurile mici.

Tu de ce te simți mândru să fii român astăzi?

Imaginea folosită ca ilustrație în articol este Google Doodle-ul de 1 decembrie, creat de Iasmina Maria din Suceava, care arată minunat!

Sursa foto.