Despre mancatul sanatos, perceptie versus realitate

Dacă cineva m-ar fi întrebat acum jumătate de an care e stilul meu de viață, aș fi spus, fără să mă gândesc de două ori, că nu apuc să fac prea multă mișcare, dar că mănânc sănătos! Eram absolut convinsă că nu fac greșeli majore în ce privește alimentația: nu beam deloc sucuri de niciun fel, nu mâncam fast-food decât de 2-3 ori pe an, nu mâncam pâine decât foarte rar, dulciurile apăreau și ele doar ocazional în peisaj și, în general, mă țineam departe de obiceiuri proaste (asocieri nepotrivite de alimente, cafea, tutun etc.).

Știți cum e: cu toții (credem) că știm ce înseamnă principiile unei vieți sănătoase, dar practica e problematică. Cu toate acestea, aveam probleme de greutate și nu-mi dădeam seama de ce nu reușesc să slăbesc.

Am înțeles abia acum, după 6 luni de mers constant la sală și după schimbări reale pe plan alimentar, că percepția pe care o aveam despre stilul meu de viață și despre obiceiurile mele alimentare era greșită, doar că nu eram dispusă să recunosc asta.

De ce nu reușesc să slăbesc?

Printre obiceiurile proaste pe care le aveam era și acela de a mă recompensa cu mâncare când aveam o perioadă obositoare sau stresantă (iar astfel de perioade nu au lipsit deloc în ultimii ani). ”Lasă că un covrig în plus n-o să se vadă”, îmi spuneam. Și uite așa glicemia mea arăta ca un roller coaster, iar poftele de sărat și de dulce se succedau și duceau la alegeri foarte proaste.

De asemenea, tindeam să dau vina pe factori externi pentru greutatea mea în loc să-mi asum responsabilitatea și să fac schimbările necesare. Stresul, lipsa de timp, oboseala erau printre scuzele pe care le foloseam ca să mă justific față de mine însămi, care era, de fapt, o metodă de a mă minți metodic.

Ulterior, mi-am dat seama că acea felie ocazională de pizza, mâncarea chinezească din weekend, alunele și popcornul ronțăițe în timpul serialelor și mesele rare și mâncate în grabă erau, de fapt, obiceiuri care-mi subminau orice șansă de a ajunge la un echilibru fizic și mental.

Ce m-a ajutat să fac pași în direcția potrivită?

În primul rând participarea la The Ultimate Fat Loss & Detox Bootcamp. Până în acel moment, eram convinsă că sportul va aduce schimbări dramatice fără să schimb prea mult modul meu de a mânca, pe care continuam să-l cred sănătos. Însă, dupa 5 zile petrecute la munte, cu alimentație perfect echilibrată și antrenamente intense, am descoperit că fiecare mecanism din corpul meu știe să răspundă la stimuli externi (sportul) și interni (alimentația) mult mai rapid decât mi-am imaginat.

Pe durata celor 5 zile de bootcamp am purtat o mulțime de discuții utile cu Valentin și cu Andreea despre alimentație și modul de funcționare a organismului. Am revenit acasă cu un tonus extraordinar și o minte limpede, dar mai ales cu certitudinea faptului că eu și doar eu sunt responsabilă de sănătatea și aspectul meu fizic.

Tot în timpul bootcamp-ului interesul meu pentru pierderea în greutate a fost înlocuit de o preocupare mai importantă: aceea pentru sănătatea mea și pentru echilibru. Am început să citesc mai mult, să mă documentez mai bine și să schimb obiceiuri vechi și nesănătoase cu unele noi și transformatoare. Iar, în tot acest timp, un singur gând mi-a rămas: că nu este atât de greu să intri într-o rutină benefică.

Ce schimbări am făcut și ce rezultate am avut

Am început să folosesc aplicația MyFitnessPal, la recomandarea Ralucăi, și a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut. Aplicația te ajută să monitorizezi ceea ce mănânci și mișcarea pe care o faci (fie că e la sală, în parc sau acasă), lucru care îți oferă:

Despre această aplicație sunt multe de spus și îmi propun să-i dedic un articol separat în viitor, dar vă încurajez să o descărcați (e gratuită) și să începeți să o folosiți dacă vreți să vă schimbați obiceiurile alimentare.


Grilled Salmon with Vegetables, Eggs and Sour Cream Sauce via Shutterstock

Printre alte schimbări esențiale pe care le-am făcut se numără:


Runner athlete running on stairs. woman fitness jogging workout wellness concept. via Shutterstock
Rezultatele, care continuă să mă motiveze în fiecare zi, vorbesc de la sine:

În tot acest timp, am primit încurajări de la Valentin, care mi-a fost și îmi este nu doar antrenor, ci și o sursă de inspirație constantă, dar și de la prietenii care îmi spun, cam de fiecare dată când ne vedem, ”ai mai slăbit!”.

Mersul la Full Body Ignition de 3 ori pe săptămână, timp de 6 luni, a avut efecte extraordinare asupra mea și voi continua să fiu acolo. Dacă vrei să ni te alături, află că au început deja înscrierile pentru luna aprilie!

V-aș recomanda să citiți și acest articol care sintetizează câteva sfaturi utile care, aplicate, susțin scăderea sănătoasă în greutate și nu uitați că scopul nu este să vă înfometați, să urmați diete stupide și drastice, ci să faceți schimbări semnificative în stilul de viață și, mai ales, să fiți onești cu voi înșivă cu privire la stadiul în care sunteți și obiectivele pe care le aveți.

Featured picture: Set of fitness icons in flat design with long shadows via Shutterstock