Despre pasivitate

Acesta nu e un blog despre politică și nu a fost niciodată. Nici nu va fi. Însă ce s-a întâmplat în ultimul an și mai ales ce s-a întâmplat ieri în Parlament nu poate fi ignorat.

Majoritatea celor din generația mea sunt apolitici. Lipsa afilierilor politice este modul în care noi ne-am separat de generațiile cu puternice influențe comuniste, lipsă completă de principii, etică, morală sau bun simț fundametal. Nu cunosc pe nimeni care să-și fi dorit o carieră în politică, fiindcă aceasta presupune, în viziunea noatră, renunțarea la orice urmă de verticalitate morală. Și în fiecare zi ni se demonstrează că această presupune este absolut reală.

Ce e grav este că, prin această scârbă pe care toți o avem față de sfera politică, am permis propășirea unei clase politice de cea mai joasă speță, care are în vedere doar interesele proprii. Deși suntem în 2013 și vorbim despre evoluție, pe plan politic involuăm în fiecare zi. Iar acest lucru va avea un impact uriaș asupra modului în care lucrăm și trăim.

Pentru aceia dintre noi care nu vor să plece din țară, ce s-a întâmplat anul acesta trebuie să fie o trezire la realitate. Nici eu nu vreau să mă implic în politică, însă simt că am o responsabilitate față de societatea civilă din care fac parte. Așa cum nu arunc gunoaie pe străzi și încerc să contribui la a face lumea un loc mai bun, atât cât pot, simt că e datoria mea să joc un oarecare rol într-un val de schimbări de care avem nevoie cu toții.

Pasivitatea este cea mai gravă problemă pe care o are societatea noastră. Lipsa de reacție, lipsa de implicare, lipsa de educație civilă și politică și ignorarea greșelilor din trecut, de parcă nu s-ar fi întâmplat – toate derivă din pasivitate și lene. Lenea de a evolua, de a mișca lucrurile. Iar asta naște monștri. Monștri care fac ce vor cu banii obținuți din munca noastră corectă. Nu vă simțiți furioși când vă gândiți că toți banii proveniți din impozitele din munca noastră, a tuturor, de 10 ore/zi uneori, se duce în buzunarele unor persoane lipsite de educație, care nu aduc niciun beneficiu societății, ba chiar îi fac deservicii majore?

Pasivitatea este vectorul mediocrității și apanajul oamenilor lipsiți de educație. Dar generația noastră nu este așa. Avem oameni inteligenți pe care ne putem baza. Ei au ieșit în stradă pentru Roșia Montană sau pentru cauza în care cred. Și cred că e timpul să ieșim din nou. E nevoie de un efort susținut și de o adevărată luptă împotriva unui sistem a cărui corupție ne poate stigmatiza pe noi în loc să-i pună la locul lor pe cei care au creat acest context de instabilitate și hoție generalizată.

Întotdeauna pare să uităm cum putem înclina balanța puterii:

Sursa.