Lidl se lauda cu un program de reciclare

Sunt clientă și fan Lidl de când au intrat pe piață. Îmi plac gama de produse, săptămânile tematice și mai ales modul în care au comunicat până acum. Doar că au căzut și ei în capcana unei campanii comunicate bine, dar implementate prost.

Povestea e simplă:

La început de iunie am citit pe blogul lui Carmen despre programul de colectare a PET-urilor derulat de Lidl. Detaliile sunau promitățor:

De ziua Mediului (5 iunie), Lidl România a lansat “ComPETiția pentru un viitor mai bun“, un program național de colectare a PET-urilor, împreună cu Intersemat (o organizație de preluare a responsabilității de colectare) și Asociația Planeta Verde.

Timp de 6 luni, în fiecare magazin Lidl din țară va exista câte un centru de colectare la care puteți duce PET-urile de care nu mai aveţi nevoie.

M-am bucurat că, în sfârșit, o să am unde să duc măcar PET-urile la reciclat!

Așa cum povestește și Carmen, și eu m-am lovit de o mulțime de probleme când am încercat să găsesc o cale de a recicla. Mi-am luat 3 coșuri de gunoi: pentru plastic, sticlă și hârtie, iar apoi am dus sârguincioasă gunoiul astfel colectat la pubelele amplasate de primărie la câteva zeci de metri de blocul nostru.

Problema e că gunoierii amestecau tot gunoiul din acele pubele când în ridicau. Și nu vă pot spune cât de ciudă mi-a fost când am văzut cu ochii mei asta.

Pentru că efortul meu era în zadar, am renunțat, deși încă mai văd oameni care colectează diferențiat și folosesc acele pubele.

De aceea m-am bucurat când am citit despre programul Lidl, fiindcă mi s-a părut extrem de potrivit și util. Doar că implementarea m-a dezamăgit cumplit.

Weekend-ul trecut m-am dus la Lidl Mihai Bravu cu pungi mari pline de PET-uri strânse de vreo 2 săptămâni. Doar că la căsuța unde se depun PET-urile nu era nimeni. Mă uit la program: 9:00 – 14:00. Mă uit la ceas: 9:28.

Intru în magazin pentru cumpărături, sperând că cineva de acolo mă poate ajuta. Doamna de la casa de marcat îmi spune că n-are cum să mă ajute, fiindcă nu personalul magazinului se ocupă de acest program.

Și asta nu mi s-a întâmplat doar mie, ci multora dintre cei care au mers la acele centre de colectare. Vedeți în comentariile la această postare:

Fii și tu un super erou și reciclează în #ComPETițiaLidl! ♻ Vă așteptăm la căsuțele verzi de luni până vineri, între…

Posted by Lidl Romania on Thursday, July 23, 2015


Răspunsurile date pe pagina de Facebook mi se par nesatisfăcătoare, mai ales că nu există follow-up și nu se știe dacă problema pe care o reclamă toată lumea s-a rezolvat sau nu.

Iar la dezamăgirea de săptămâna trecută s-a mai adăugat una: pe pagina de Facebook opțiunea de a trimite mesaje private este dezactivată. În opinia mea, fie te dedici cu totul social media și faci lucrurile ca la carte, mobilizând oameni în mod special pentru a asigura client service și pe pagina de Facebook, fie nu o mai faci deloc. Deși Lidl a punctat foarte bine la comunicare până acum, aceste detalii sunt importante când vine vorba de a sprijini și ajuta clientul cu informații acolo unde are el nevoie.

Iar cu privire la implementarea defectuoasă programul de reciclare, consider că Lidl are responsabilitatea nu doar de a comunica frumos această tactică de CSR, ci și de a se asigura că programul este implementat corect. Din moment ce Lidl și-a asumat public acest program, nu mă interesează că Interstemat nu are destui voluntari sau de alte probleme. Asta trebuia prevăzut și planificat de dinainte.

Întrebarea rămâne: ce putem face în privința reciclării?

Mi se pare că risipa produsă de toate materialelor ce ar putea fi colectate și reciclate este uriață. Știu că problemele încep de la administrația locală și de propagă până la nivel de mentalitate, însă nu văd niciun progres cu privire la problema asta.

Dacă voi ați descoperit vreo soluție, v-aș fi recunoscătoare dacă mi-ați povesti despre ea.

Sursa foto featured: Caucasian boy and girl putting clear and green bottles and metal cans in recycling blue bin outside in yard via Shutterstock