Nu vreau sa mai visez!
Nu, nu e vorba de faptul ca mi-am pierdut speranta sau ceva asemanator, ci doar faptul ca m-am saturat sa visez noaptea. Vreau nopti linistite si somn normal. Cel mai rau e ca visez aproape in fiecare noapte, tin minte fiecare detaliu – iar visele mele nu sunt nici pe departe cele mai frumoase – si ma trezesc dimineata extrem de obosita. In visele mele se amesteca tot felul oameni pe care ii cunosc, rude si prieteni, locuri bizare si intamplari din cele mai ciudate. Chiar cand adorm linistita, incep sa ma invadeze lumi necunoscute, pe care nu le vreau. Am incercat o perioada sa le gasesc un sens, o oarecare logica, insa fara succes. Aceleasi intamplari bizare se nasc din inconstientul meu, trezindu-mi temeri pe care nu stiam ca le am, intrebandu-ma daca nu cumva exista vreo vaga legatura cu realitatea. Cartile de vise nu ajuta, caci ele se bazeaza pe o semiotica generala, iar subiectivitatea profunda a fiecarui vis ramane subiect de analiza al psihologiei. Insa ce te faci cand nu ai langa tine, in fiecare dimineata, un psiholog gata sa te asculte si sa te linisteasca? Eu stiu ce fac: ma chinui toata ziua sa-mi dau seama ce cauze ar fi putut avea acel vis, ce ar putea insemna si ma regasesc, de fiecare data, luand totul prea in serios. Dar totul pare atat de real si pertinent. Exceptand decorurile ciudate si scenariile si mai bizare, oamenii si sentimentele pe care le am cand visez imi par la fel de intense si veridice precum cele pe care le am cand sunt treaza. Ufff…Am obosit. Asta se intampla de ani buni. Si acum imi aduc aminte de unele vise ce m-au marcat. Si mai e momentul cand, printr-o stranie intorsatura a sortii, se intampla ceva in viata reala ce semana mult cu ceva din vis. Atunci confuzia e deplina, iar sirul intrebarilor – fara sfarsit.
Exista insa o exceptie: cand il visez pe El. Visele acelea sunt calde si linistitoare si ma fac sa zambesc in somn. Atunci ma trezesc fericita ca mi-a fost alaturi, chiar daca nu fizic.
Intotdeauna am avut o “aplecare spre interior”, spre mistic, o inclinatie si o dorinta nestavilita de a afla ce se ascunde dincolo de lucrurile aparent disparate din viata mea. Am ferma convingere ca totul se intampla pentru un motiv si tot ceea ce mi se intampla are legatura. Insa acum trec spre un alt nivel: acela de a-mi dori sa-mi controlez cumva gandurile, pentru oarecum hedonistul motiv de a reusi sa ma odihnesc.
Asta e inca una din diminetile in care ma bantuie fantoma unui vis urat. Un vis ce m-a tulburat si dupa care nu reusesc sa-mi revin.
If anyone out there knows how to make stop dreaming, please lend a helping hand to a poor, tormented girl that needs her beauty sleep!
Intre timp, cred ca o sa ma las de dormit.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mPG61YhkneM&hl=en]