O doza de realitate: costurile de a fi femeie
Cumva zilele acestea se desfășoară în jurul unei teme comune, indiferent de subiectele abordate: realismul și conștientizarea. Sunt două teme, știu, dar pentru mine compun una singură. Datorită acestei atitudini care mă determină să mă implic în unele dintre problemele importante de care aud, am ajuns să citesc articole educative și care conțin acel wake-up call de care toți avem nevoie uneori.
Articolul acesta trebuia să fie legat de costurile de a fi femeie, cele reale, care includ analize, grijă pentru sănătate, produse de îngrijire personală, garderobă etc., toate plătite din salarii ceva mai mici decât ale bărbaților. Voiam să le prezint pe toate fără exagerări, ci in limitele normalului. Însă toate acestea au pălit în fața a ceea ce s-a întâmplat săptămâna asta.
Dincolo de toate costurile financiare, aș vrea să discut despre costurile emoționale pe care o presupune faptul de a fi reprezentantă a sexului frumos sau a sexului slab, în acest caz. Nu au fost puține dățile în care m-am simțit agresată în București, mai ales verbal. Asta fără să port haine provocatoare și fără să caut să atrag atenția asupra mea. E umilitor să fii ținta glumelor proaste a puștilor răsfățați sau, mai rău, a puștilor de etnie romă, care sunt cei mai vulgari dintre toți. E dezonorant să auzi cuvinte degrandante din gura unor bărbați care au acasă copii de vârsta ta. Dar nu-mi pot imagina drama tinerei care a fost violată în mijlocul zilei într-un oraș pe ale cărui străzi merg în fiecare zi. Nu știu cum poți trece vreodată peste o astfel de traumă.
E femeia căreia îi tai calea când trece la semafor.
Femeia pe care nu o ajuți când are de cărat greutăți.
E femeia în vârstă căreia nu îi cedezi scaunul în metrou sau în RATB.
E femeia care muncește și are grijă de familia sa, fie că are sau nu copii.
E femeia care a învățat mult, care face eforturi pentru a îndeplini cât mai multe roluri sociale cu succes, dar nu cu superficialitate sau fățărnicie.
E femeia care își asumă responsabilități și le duce la sfârșit cu brio.
E femeia care, după o zi plină, mai are încă multe de făcut când ajunge acasă.
E femeia pe care unii bărbați o văd doar ca pe un obiect, față de care nu au respect și pe care aleg să o agreseze cu privire, cu vorbele sau mai rău…
Știu o mulțime de astfel de femei muncitoare și cuminți și mai știu că pe orice femeie un astfel de abuz sau abuzuri de nivel mai mic o marchează și o fac să se simtă neputincioasă și singură. Ce-i spui unei astfel de femei despre oamenii din jurul său? Cum ar putea vreodată să mai aibă încredere în cineva după ce a fost ignorată într-un punct crucial al vieții sale?
Eu nu știu ce aș putea să-i spun. Voi?