Unde s-o fi dus si ziua asta?

Aș avea eu o idee legată de cine ne fură zilele sau unde se duc ele când se scurg atât de repede.

Se duc în timpul pierdut văzând prea multe seriale sau filme (și nu toate bune).
Se pierd în minutele sau chiar orele petrecute pe Facebook/Twitter/Pinterest/Tumblr/Instagram/Youtube/oricealtărețeasocială fără vreun scop anume, doar ca să vezi ”ce mai zice lumea”.
Se duc văzând cu ochii când citești articole stupide pe net și te pierzi în topuri cu pisici și poze cu vedete în zilele lor când nu aveau Photoshop-istul cu ele.

Social media, am observat, atunci când sunt folosite fără un scop definit, sunt ca un fel de fast food în materie de pierdere a vremii: consumă multă vreme, nu îți hrănește mintea și te lasă cu o senzație de greață. Desigur, scopul ar trebui să fie unul profesional, căci distracția în sine n-ar putea fi numită un obiectiv în care să investești atâta timp și, de ce nu, energie.

Și nu arunc cu pietre, căci încă pățesc și eu asta, dar încerc să-mi schimb obișnuințele.

Știți când simt eu că am avut o zi productivă?

Nu neapărat când am reușit să tai multe chestii de pe lista de to do. Nu când aproape am reușit să ajung la zi cu articolele din reader (care sunt din ce în ce mai slabe calitativ). Nu când nu mi-a scăpat nicio postare, glumită sau poantă de pe Facebook sau Twitter.

Sunt mulțumită când citesc un articol profund, din care învăț sau aplic ceva. Simt că mi-am folosit timpul util când încep sau termin o carte care-mi hrănește ideile. Și cel mai productivă mă simt când reușesc să scriu o lucrare proprie sau să finalizez un proiect în care să-mi folosesc în mod organizat și coerent cunoștințele și mica experiență acumulată, dar mai ales spiritul critic.

Și tare ar fi păcat ca la 25 de ani să ne pierdem vremea doar cu social media sau doar cu blogul. Dacă a fi blogger nu e jobul tău principal, atunci ar trebui să te construiești pe tine în fiecare zi pentru a fi un bun profesionist, în orice domeniu îți dorești. Nu te păcăli crezând că ai avut o zi plină fiindcă ai pus 3 idei de articole în draft, ai citit jumătate din articolele din reader și ai tweet-uit și postat pe Facebook de suficiente ori. Peste vreo 10 ani aceste lucruri nu vor conta decât în măsura în care ai învățat ceva din ele, ai experimentat pentru a descoperi niște idei noi sau ai contactat oameni de la care poți învăța.

Practic, acum ne pregătim terenul pentru viață și timpul nu așteaptă după nimeni. Și nu, nu mai ai timp până la 30 de ai, așa cum spune, într-un mod mult mai documentat, TED talk-ul de mai jos:

PS: Ați simțit când a trecut jumătate de an?