Mi-as imagina…

Daca as inchide ochii si as vrea sa evadez, stiu exact unde mi-ar fugi gandurile.

Mi-as imagina o cabana intre munti, o camera cocheta, cu un pat maaare, cu draperii groase pe langa care sa tasneasca razele soarelui dimineata si un balcon de lemn cu vedere spre Piatra Craiului in care Tu sa stai sa-ti fumezi tigara.
Mi-as imagina cascaval afumat si paine cu cartofi, aer tare si vin rosu demisec.

Mi-as imagina o baie luuuuunga cu multa spuma si ciocolata cu alune intregi.

Mi-as imagina cum ma invelesti noaptea cand ma simti tremurand si cum ma saruti pe nasul rece, iar un fior mi se duce pana in degetul mic de la piciorul stang.

Mi-as imagina prima data cand mi-am pus schiurile in picioare si m-am uitat speriata in ochii tai, iar Tu mi-ai spus ca pot zbura, doar sa am incredere in Tine.

Mi-as imagina cum te strig fericita sa-ti arat ca am reusit sa nu cad, ba chiar am indraznit sa fac o intoarcere!

Mi-as imagina toate astea si un zambet larg mi-ar lumina fata…si n-as mai vrea nimic, decat sa te am langa mine sa te sarut pana ai ramane fara … schiuri! 😛

What really grinds my gears….

As one of my favorite characters says: what really grinds my gears is stupid people who cannot find the proper way of walking in crowded places. I mean, how hard can it be to actually project a trajectory and follow it, without bumping into other people and without caring that maybe…just maybe they are in a hurry!

Another thing the grinds my gears are the huge holes in our great city! No, this is NOT Venice and NO, we don’t need canals! I guess somebody forgot to tell them that.

Peter Griffin

And you know what else realy grinds my gears? Well, it’s a long list and it goes as follows:

– fat chicks in skinny pants (really, don’t torture our sight like that)

– people who take tones of pictures of themselves in the same god damn position (cameras should have an anti-stupidity shut down device); same goes for the ones who think it’s “cool” to modify one’s pictures by “adorning” them with pink stars and greenish tints (get a life!)

– idle conversation or telling life stories in public means of transportation (all we want is peace and quiet, we all have our dramas, spare us from yours!)

– people who listen to their music loudly in public (f#ck off and shove those headphones in your #ss!!!)

– people with laptops on trains (really now, is it that urgent that you cannot endure another moment without your trusty sidekick?jesus!)

– clothes with glitter applications and badges and other s#it like that

– people who blow their noses in public without using a handkerchief or a paper tissue (disgusting fellows!)

– people who use dumb, idiotic abreviations when writing messages (kids nowadays are mutants!)

– mall-culture…(no adittional words needed here)

– construction site workers (i would burn those motherf#ckers!!)

– greasy food

– dirty, melting, slushy snow

– taxi drivers (don’t even get me started on those)

– men who pluck their eyebrows to the extent of eradicating them and men who have thin, shaved and oily legs which they expose using short or medium length pants (hideous!!)…

The list could go on and on and on and on and on…Well, and on….I guess you’ve got the picture by now…Add whatever you like to it.

Thank you, Peter Griffin!

Puzzle

Intr-o zi am sa te duc printre nori la o margine de zori, acolo unde nu exista nici inceput si nici sfarsit, si o sa te desfac in bucatele mici si dulci. Apoi eu o sa ma sfaram de dorul tau si vantul o sa aranjeze piesele, iar soarele o sa le lipeasca pana ce vom iesi doar unul. Firele gandurilor mele se vor tese intr-ale tale si vei putea vedea tot ce gandesc. Tu vei deschide ochii si vei da nastere zilei, iar eu ii voi inchide pe ai mei, creand noaptea. Vom respira pentru doi, vom zambi de doua ori mai mult si ne vom bucura indoit. Lumea intreaga se va naste sub saruturile noastre: linistita, senina, calda.

Intotdeauna simtim nevoia de un nou inceput. Avem nevoie sa lasam totul in urma, sa ne spalam de greselile trecutului (din care am invatat) si sa ne daruim din nou, stiind ca avem si mai multe motive sa o facem. Nu vom lasa in urma insa momentele frumoase, care ne-au facut sa fim ce suntem astazi! La ele ma gandesc acum, cand imi doresc sa inmultesc la nesfarsit aceste momente, cand vreau sa ofer tot ce am mai bun, pentru ca stiu ca pot si vreau.

Am inceput sa-mi sterg norii de pe frunte si sa-mi inseninez sufletul, dar nu as fi putut sa fac asta fara TINE!love_by_drart.jpg Inca nu pot sa te duc pe nori, insa cerul inimii mele te asteapta cu cele mai frumoase rasarituri si apusuri pe care sa le traim impreuna…

Filozofie bucureşteană

831867.jpg

Ca orice mare oraş, Bucureştiul are filozofia lui, compusă din raţionamente îngropate sub grămezi de gunoaie, silogisme scurse pe lângă canalizările înfundate, aporii decapitate pe şinele de tramvai…dar acum cred că şi el, ca şi mine, trece printr-o criză existenţială. În fiecare zi apare un nou sanţ săpat adânc pe faţa dezolată şi îmbătrânită a oraşului. Mai poate cineva să scoată la lumină adevărul, raţiunea? Oraşul se zvârcoleşte sub picioarele noastre, geme de durere cand dalele reci de ciment sunt date la o parte şi încă un pickamer se înfige dureros.

Oraşul e trist. Pâlcuri de muncitori creează, din nepăsare, din prostie şi din inerţie haosul. Ici şi colo câte un poduleţ peste încă un şant. Dar nu vor fi de ajuns să ne ajute să nu ne scufundăm în căutările unor răspunsuri la atâtea întrebări. Frustrarea se naşte prin distrugerea a tot ce cunoaştem, a tot ce ne e familiar: totul e dat peste cap, se sapă, se scot la iveală mormane de pământ cleios şi negru, pe care nici măcar noaptea le poate ascunde. Iar toate acestea în virtutea unor constructe care se pare că ne vor îmbunătăţi viaţa. Liniştea se sparge în zgomotul maşinăriilor care scheaună. E gălăgie, e mizerie, e confuzie…

Locurile prin care putem trece sunt din ce în ce mai mici. Până într-o zi…când vom fi nevoiţi să mergem chiar printre maşini. Orice urmă de logică şi raţionalism a fost abolită, strivită, astupată, spartă, îngropată. Noua estetică a Bucureştiului este cea a unui etern şantier, epistemă a condiţiilor socio-culturale actuale. Nici măcar un stoic n-ar putea să se conformeze noii realităţi.

Eu?… Eu prefer să rămân sceptică în legătură cu “binefacerile” marilor planuri municipale. Iar până atunci, încerc să ascund toate lucrurile pe care le văd într-un loc cât mai ascuns al minţii…doar că, acest colţ nu e chiar un colţ. E mai mult un teritoriu. Şi suprapopulat.