Top 50 bloguri feminine din Romania

Am citit pe blogul lui Manafu despre faptul ca s-a realizat un top al celor mai bune bloggerite din Romania (conform Zelist). Personal, mi se pare o idee foarte buna, nu neaparat in vederea ierarhizarii blogurilor, ci pentru a evidentia faptul ca si femeile au un cuvant de spus in blogosfera. Citesc multe dintre blogurile aflate in acest top si e foarte interesant sa compari perspectiva mai “aspra”, a bloggerilor, cu cea feminina, a randurilor tastate cu maini finute si unghii date frumos cu lac.

Partea I si partea a II-a a topului.

Le doresc in continuare mult succes doamnelor si domnisoarelor bloggerite si la cat mai multi cititori!

The Cathedral & Fallen Art

Postul acesta a lui Buddha mi-a adus aminte de niste scurtmetraje de animatie, care m-au impresionat foarte tare atunci cand le-am vazut prima data. In primul rand este vorba de “The Cathedral“, a lui Tomek Baginski, un scurtmetraj in care se aduna atatea semnificatii, atatea simboluri si atatea sensuri, incat devine aproape sufocant prin profunzimea sa. Realizarea este excelenta si cred ca fiecare privitor poate distinge ceva personal in aceasta poveste.

Iata si filmuletul:

Un alt scurtmetraj care m-a lasat fara cuvinte este “Fallen Art“, al aceluiasi regizor. Acesta a castigat chiar un premiu BAFTA. Pornind de la o idee simpla, cum ar fi executarea ordinelor fara a le contesta in cadrul armatei, Tomek Baginski intinde intelesurile ca pe un fir tensionat, pana la punctul in care acesta aproape cedeaza. Ce rezulta sunt adevarata opere de arta postmoderna.

Fallen Art:

Never say always…but believe in always!

You know how they say “Never say never!”? You must have heard this at least once in your life so far. I believe that there should be some kind of reply to it. To all those people who believe that anything can happen – and it can – i must say there is a reverse. Nothing lasts for ever. I hear so many people around me saying about something in their lives that it will last for the rest of time. Most of times, unfortunately, it doesn’t happen that way. I myself have been the victim of this kind of belief, but now I’ve realized that most of the things, persons and feelings in our lives are only temporary.

This doesn’t mean that we shouldn’t believe in the persistence of a feeling or in the continuous presence of a certain person in our lives. The belief in something solid, constant is the one that maintains our faith and helps us develop hopes and wishes. Moreover, an end shouldn’t be considered as something so dramatic: it can mean change. An end can be transformed into a path to another stage of your existence, into a positive concept, that can help you return to yourself.

Right now I believe with all my heart that I’ve a found a love to last for the rest of my life, but I always remember that no feeling can survive without careful cultivation and involvement. So I want to say to everyone who reads these lines that we can turn our today into always, but it won’t be easy and it won’t happen by itself. Love every day, care every moment, try, work, put your soul into it. You won’t miss anything!

Teehaus – Magazin de ceai la Universitate

Am obserat ca in capatul strazii Edgar Quinet, langa Edgar’s Pub, s-a deschis un magazin de ceaiuri. Magazinasul cochet a rasarit peste noapte si am trecut cu prietenele mele pe acolo. Podea de lemn, rafturi pline de cutii de ceai, de borcanse de miere, de pungulite de cafea –  nebunie de culori, parfum si gusturi! Poti chiar sa incerci unele ceaiuri, fiindca un ceainic cu apa fierbinte si cescute te asteapta pregatite. Mai poti gasi si bomboane, si o multime de bunatati. Nu sunt o impatimita a ceaiului, dar aromele de acolo mi-au ramas in minte toata ziua.Vanzatoarele vorbesc in soapta, ca sa nu te deranjeze in alegerea ceaiului sau a cescutelor preferate.

Va recomand sa treceti pe acolo fiindca sigur veti fi incantati de atmosfera si de produse.

Cu nasul inghetat…

Fiecare inceput e frumos, e fermecator si te face sa te umpli de bucurie. Primul zambet, primul sarut, prima zapada. Ele se repeta, mai rar sau mai des.

Intotdeauna simteam cand urma sa ninga. Simteam mirosul rece, linistea, norii pufosi ca vata de zahar. Anul asta din pacate n-am ajuns la momentul acela, dar daca nu a venit zapada la noi, am mers noi la zapada. Din pacate cheful de plecat la munte a dat peste noi chiar in weekendul de 1 decembrie si stim cu totii ce inseamna asta, dar entuziasmul nostru nu s-a lasat dovedit de un obstacol asa de mic.

Sinaia 1400

Am observat ca am inceput, in sfarsit, sa-mi fac bagaje mai mici cand plec de acasa doar pentru cateva zile, ceea ce e o “performanta” destul de importanta! :)) Am plecat din Bucurestiul cufundat in ceata si ne-am facut drum spre muntii insoriti. Vreme superba, calda, perfecta pentru o bataie cu zapada. Am ajuns, ne-am invartit un pic prin Sinaia ce-i drept, fiindca era extreeem de aglomerat si am urcat pana la 1400. Dupa un pahar de vin fiert, deja intrasem in atmosfera. 🙂 Mai mult noi, fetele, decat baietii insa, pentru ca ei conduceau si aveau interzis la alcool.

La Predeal zapada era si mai consistenta si aproape ca am reusit sa fac un ingeras in zapada, inainte ca iubitul meu sa ma acopere cu in zapada. Mi-era ingrozitor de dor sa ma joc in zapada, sa-mi inghete nasul si sa simt iarna. Dupa inca niste vin, o plimbare in aerul rece si pe strazile linistite, am dormit linistiti si fara vise.

A doua zi prietenii nostri ne-au dus la o veche trambulina pentru sariturile cu schiurile. E inutil sa mai spun cat de frica mi-era sa urc pe structura aia destul de ruginita, ale carei trepte erau facute din plasa de metal, dar care puteau ceda in orice moment. Am zis insa ca trebuie sa fiu curajoasa si am urcat. N-as fi putut insa daca nu m-ai fi tinut de mana, daca n-as fi stiut ca esti langa mine. Intr-adevar, de sus (vreo 50m) privelistea era superba! Muntii albi, padurea inca verde pe alocuri si soarele care-si face de cap cu norii.

Am mers nitel si pe partie, dar nu ne-am avantat in a practica vreun sport, pentru ca nu eram nici echipati si eram oricum cam somnorosi. Ne-am rezumat la un ceai abolut delicios si apoi am plecat la drum, pentru ca voiam sa evitam aglomeratia care deja incepea sa se formeze.

Partie Predeal

Ca niste oameni rationali, am luat-o pe DN1 A si totul a mers snur – atat cat se poate printre serpentine – pana cand am dat de ceata. Ceata groasa, densa, enervanta, obositoare. Ne-am linistit si am mers cu calm, dar tot am facut cam o ora si ceva in plus pe drum.Ii multumesc iubitului meu ca m-a adus linistita acasa, fiindca e cel mai bun sofer din lume!

Telecabina in ceata

Seara eu si inca o Andra am fost sarbatorite, fiindca era Sf. Andrei…si asa a mai trecut un weekend.

Muntii Bucegi