The final Prison Break

prison-break-the-final-breakWow….I can’t believe it’s over. 🙁 I’ve been watching Prison Break since I started going to the University and it’s been 3 years now. I just can’t believe I just saw the last episode. I know this might sound cheesy, but it was incredibly sad. It’s just unbelievable that Michael dies in the end. I guess there is never a happy ending. You can’t have everything.

Beyond the stories in this series, I always appreciated Prison Break as a metaphor of life: full of constant obstacles, challenging, hard. Still, we find in ourselves the power to overcome these obstacles and move forward, even in the hardest periods. Along the way, you lose some friends, you win some, you find love, you lose it and find it again. Life keeps on bringing surprises around the corner and you’re never sure what you’re going to get, but still you take the chance of finding out.

In the end, it’s about the chances you took and if you made the most out of them. And there can never be a trully happy ending. Because life is just like us, imperfect, faulty. Still, we should try to make the most of it.

Honestly, I found Prison Break inspiring and it was one of my favourite series ever. The actor were amazing and, for 3 years, they were a part of my life. Still, there is the sadness of an ending.

Angels and Demons – a matter of taste

It’s been a while since I last wrote a post in English and, to be honest, I miss it. The new Tom Hanks movie, Angels and Demons, was the perfect opportunity. I saw it last night and I’m not affraid to say that I like it. A lot. I would like to say from the very beginning that this movie, like The Da Vinci Code, is a matter of taste. A matter of chosing to see it as pure fiction or as a possible version of reality, which is, anyway, a multifaceted construct.

The reason I like Dan Brown’s books and the movies realized after them is the mixture of symbolism, esoterism and treasure hunt. It appeals to the playfull nature hidden inside us all. I am inclined towards mystery and the contestation of the wolrdly rules of the Church (no matter which), so I was quite caught up in the action. Of course some facts are obviously fictive, but still, they make a pretty good motion picture. Also, this part really suits Tom Hanks and Ewan McGregor did a very good job with his.

I especially liked how they managed to build San Pietro square. It looked more real than virtual.

It is a movie I recommend, because it questions the established facts of reality. I have always admired this quality in every thing and person who posses it. Never stop asking “why?” – that, for me, is the basis of knowledge itself.

IMDB link.

Curcubee

Afara inca e furtuna, eu ma racoresc cu aerul conditionat fiindca e zapuseala, dar am vazut cel mai frumos curcubeu din viata mea! Si apoi a mai aparut unul!

curcubeu_stangacurcubeu_dreapta

curcubee_1curcubee_2

Don’t you just love summer rain?

Connected

cablesIeri a fost binecuvantata zi in care am scapat de modemul de la Vodafone.

Sa va povestesc…Acum vreo luna si ceva, a mea mama s-a gandit ca are nevoie de internet mobil, asa ca a taiat netul de acasa (de la Focsani adica) si si-a luat modem de a Vodafone. Toate bune si frumoase, 10 euro/luna, in fine. Asta pana am ajuns eu acasa si am vazut ca merge ca un melc cu handicap. Buuuun, nu m-am agitat prea tare, fiindca, oricum, ea il folosea rar, asa ca mi-am vazut de treaba.

Asta pana cand m-am mutat in Drumul Taberei, la Orizont si n-aveam net. Recunosc, mi-a fost de ajutor modemul, fiindca eram pana peste cap cu licenta si nu stiu ce as fi facut fara. Dar, in afara de mail si site-uri, care si asa mergeau chinuite, modemul nu e bun de nimic. Cu toate ca am semnal full pe 3G, se misca ingrozitor de prost si nu merita nici macar 10 lei/luna, cu atat mai putin 10 euro. E o jecmaneala curata si nu va sfatuiesc sa va aruncati banii pe asa ceva. Desi am facut numeroase reclamatii, Vodafone se face ca ploua, iar contractul ramane in picioare: 260 de euro ca sa reziliam contractul. Iar unul dintre incompetentii care lucreaza la Serviciul cu clientii ne-a zis ca ei garanteaza acoperire doar in zona pentru care l-am cumparat. ?!?!?!?! Alooooo, neneeeee, e MOBIL! Stiu ca e greu de inteles, dar tocmai asta e ratiunea lui de a exista.

In fine, sa trecem peste frustrarile mele legate de net, fiindca ele si-au gasit ieri rezolvarea. Pe drumul de intoarcere de la Dr. Tr. Severin, un prieten mi-a zis ca a stat si el in Drumul Taberei si avea net de la Mitnet, o companie care a reusit sa isi pastreze pozitia fata de “granzii” internetului bucurestean, si anume RDS, Astral si Clicknet. Ieri pe la 1 am zis sa-i sun si sa vad care e treaba. Mi s-a parut ok si pretul, 40 ron/luna si au zis ca revin cu un telefon pentru programarea instalarii. Spre marea mea uimite, telefonul a venit pe la ora 5 dupa-amiaza, iar la 6 si ceva a venit baiatul pentru instalare. :O Inca sunt uimita ca mai exista proptitudine si amabilitate. Totul s-a rezolvat in jumatate de zi. Asta dupa ce fusesem la RDS si mi-au zis ca nu e cablat blocul si trebuie sa strang 50%+1 semnaturi de la vecini. Hah. Ce gluma.

Acum am net care merge lejer, trag cu 3M si ceva de pe DC si inca nu-mi vine sa cred ca s-a rezolvat atat de repede. Am citit si pe forumuri despre Mitnet si am gasit doar vobe de lauda, la care se vor adauga ale mele.  Bravo lor ca stiu sa-si respecte clientii!

Dr. Tr. Severin – Orsova – Portile de Fier

Am revenit din unul dintre cele mai frumoase weekend-uri pe care le-am avut vreodata. Deplasarea s-a facut pe traseul Bucuresti – Pitesti – Craiova – Dr. Tr. Severin – Orsova – Portile de FierDubova cu iubitul meu si prietenii lui, Electronicii.

Drumul pana acolo a fost…intens…cu un Seat Leon Cupra cu 250 de cai la bord. Masinuta aia e fenomenala, dar recunosc ca m-a bagat in scaun binisor. Am ajuns pe seara la Orsova, de unde am mai facut niste cumparaturi din cel mai neaglomerat supermarket pe care l-am vazut, iar apoi am mers catre locul de cazare. Orsova e un oras curatel, linistit, in care viata pare ca se scurge alene, asemenea Dunarii. Nu am apucat sa-l vedem chiar tot, dar, din ce am vazut, mi-a placut.

Am stat la casute, pe malul Dunarii, la capatul unui drum cu un singur sens, langa salbaticie. Era liniste si verdeata, dar in curand am ramas doar cu verdeata, fiindca linistea a cam avut de suferit. Am avut noroc de proprietarii casutelor, fiindca ne-au facut gratar si toate cele, iar noi ne-am putut bucura in liniste de peisaj si de facut poze. Fiindca am tot facut poze. Vreo 600. Deocamdata nu le am, fiindca nu le-am facut cu aparatul meu, dar o sa le postez imediat ce pun mana pe ele. Deocamdata iata una facuta in Orsova.

Orsova_faleza

Am avut si ponton la Dunare, care, la inceput, nu mi s-a parut prea stabil, dar cu care m-am obisnuit apoi. Serile ni le-am petrecut pe ponton, cantand si vorbind cu sarbii, care petreceau si ei pe malul celalalt.

M-a distrat faptul ca dura cam un sfert de ora pana ajungeau la mal valurile stranite de vreun vapor cu turisti, ca era plin de licurici seara si ca nimeni n-a reusit sa cada de pe ponton, desi ocaziile nu au lipsit. Nimeni nu a fost aruncat in Dunare pe durata deplasarii.

Stroh80Duminica am fost sa ne pozam cu statuia lui Decebal si apoi am mers la Baile Herculane, unde am facut un pic de plaja si ne-am imbaiat in ape termale. Seara am mancat un peste crocant delicios si ne-am delectat cu o bautura incredibil de buna: Stroh cu suc de mere. Va recomand oricand, doar sa aveti grija la proportii, fiindca Stroh-ul are 80 de grade.

Luni am fost la plimbare cu barca cu motor pe Dunare, experienta care a meritat toti banii. Pur si simplu ne-a plimbat prin mijlocul Dunarii, prin golful Mraconia (unde e si o manastire), iar pe la statuia lui Decebal (la care au lucrat 11 alpinisti, timp de 9 ani), pana la Cazanele Mari si in fata pesterii Ponicova. Am vazut si Tabula Traiana de pe malul sarbesc si ne-am adus aminte de istoria noastra. Este uimitor sa fii in mijlocul Dunarii si sa privesti stancile care marginesc fluviul… Privelistile sunt de nedescris, iar plimbatul cu barca e modul perfect de a trai aceasta experienta. Romania e frumoasa, e splendida, insa nu stim sa avem grija de ea si sa ne bucuram de peisajele ei. Timp de o ora si jumatate, cat a durat plimbarea, micul chinez din mine a iesit la iveala si am facut poze cat pentru intregul an, pe care abia astept sa le vad si sa le postez.

Ar fi fost frumos daca ar mai fi existat si Insula Ada Kaleh, insa despre ea au ramas doar povestile.

A fost un weekend memorabil, in care am ras si m-am relaxat asa cum nu am mai facut-o de foarte mult timp. Tocmai potrivit ca sa ma pregateasca pentru efortul intelectual de saptamana asta.

Va recomand cu toata caldura sa mergeti la Cazane, fiindca e absolut superba zona si nici nu e departe de Bucuresti, doar la vreo 365 de km. Soseaua e buna, iar condusul e cu atat mai placut. Daca vrei detalii despre posibilitatile turistice, puteti gasi pe cazaneledunarii.com.

Graduation day…:)

Ieri am avut festivitatea de absolvire in Aula Magna de la Facultatea de Drept. Desi imi pare rau ca n-am putut face asta la noi la facultate, e de inteles, fiindca nu avem nici un amfiteatru suficient de incapator pentru 140 de studenti si parintii lor. 🙂 Mai ales ca au venit familii numeroase, de la parinti si bunici la unchi, surori si verisori.

Festivitatea de absolvire a Facultatii de Litere, sectia Comunicare si Relatii Publice, promotia 2006-2009. A fost o zi frumoasa si plina de emotii de tot felul. Abia am reusit sa dorm cu o noapte inainte si toata dimineata am avut un nod in gat. Trebuia sa tin un discurs in fata colegilor mei, in fata profesorilor si in fata parintilor si aveam impresia ca nimic din ce-as putea scrie nu va fi suficient de bun.

Am ajuns acolo, ne-am luat robele in primire, ne-am chinuit sa nu ne iasa urechile de sub toca si ne-am asteptat cu emotie parintii si rudele. Au venit si profesorii si ne-am luat locurile in amfiteatru, sperand ca ceremonia sa tina cat mai mult, ca acesti ani frumosi sa nu se incheie atat de brusc.

Domnii profesori ne-au vorbit frumos, induiosator, unii chiar ne-au cantat (domnul profesor Dinu :X), iar altii si-au jucat perfect rolul de “acuzat de exces de bunavointa”. Pe chipurile noastre sau intiparit zambete, apoi lacrimi si nostalgie. A fost o ceremonie peste masura de emotionanta. Apoi mi-a venit randul sa vorbesc. Emotiile mi-au sugrumat vocea la inceput, dar pana la sfarsit am reusit sa-mi fac audienta sa zambeasca. 🙂 Am fost tare fericita sa-i vad pe toti impreuna: parinti, profesori, colegi si prieteni, in una dintre rarele ocazii pe care le avem pentru astfel de intalniri extraordinare.

S-au facut multe poze, s-a zambit, s-au impartit pupaturi, imbratisari si felicitari. A fost o zi pe care n-o vom uita niciodata, cand ne-am simtit mai uniti decat am fost in 3 ani si mai maturi si intelepti decat am crezut ca suntem.

Multumirile nu pot fi niciodata suficiente, de aceea as vrea sa aduc aminte ca nu as fi reusit nimic fara sustinerea, dragostea si ambitia de a reusi data de parintii mei. Ei sunt mereu cea mai puternica parte din mine, fara de care nu as fi reusit. Apoi trebuie sa le multumesc domnilor profesori,care au stiut sa scoata la iveala tot ce e mai bun din noi, care ne-au oferit provocari si mijloacele pentru a le face fata. Si multumesc, dragele mele colege si prietene, pentru zambete, pentru incurajari si pentru zilele frumoase in care lucram la proiecte pana tarziu in noapte.

In cele din urma, trebuie ceva care sa inspire, iar acest citat mi-a facut cu ochiul:

“Do not go where the path may lead. Go, instead, where there is no path and leave a trail.” – Ralph Waldo Emerson

absolvire_1P6050049absolvire_3

Mda…imi pare rau pentru aranjarea pozelor, dar WordPress ma chinuie maxim cu chestia asta. O sa-i dau eu de capat la un moment dat!