There’s a new venue in town – Turbohalle

Am suferit mai mereu că Bucureştiul, faţă de alte capitale europene, e oarecum sărac în locuri, săli şi alte asemenea amplasamente unde se pot organiza evenimente, expoziţii, concerte şi alte reuniuni. Probabil moşternire a comunismului, încă luptăm cu spaţiul capitalei pentru a-l transforma într-un loc primitor, ofertant şi care te invită să-l experimentezi.

Însă încă ne lipsesc locuri în care să ne desfăşurăm, locuri în care să mergem să dansăm la concerte alături de mii de oameni, spaţii în care sonorizarea să se audă impecabil. Cum sunt o mare fană a concertelor, la care merg mai des decât merg în club (pentru atmosfera diferită, pentru muzică, pentru feeling etc.), mă bucur că uşor, uşor, însă, mai apar astfel de locuri. Astăzi vă prezint unul dintre ele.

Noul venue (mi se pare cea mai potrivită expresie care să definească un astfel de loc, deşi nu aparţine limbii române) se numeşte Turbohalle şi este definit drept un spaţiu cultural şi de evenimente, proiect realizat în comun cu Silver Church / Kulturhaus / Festivalul de film Anonimul / HappyFish / Delta Music Fest. Acest loc a luat naştere prin reinventarea unei relicve comuniste, şi anume prin conversia halelor fostei uzine comuniste Turbomecanica, iar acum oferă un spaţiu polivalent de aproximativ 5000 mp constituit din 5 hale alăturate, unde pot încăpea până la 6000 de oameni.

Mă bucur că acest venue are acces la metrou, fiind situat în cartierul Militari, pe B-dul Iuliu Maniu nr. 220B, exact la staţia de metrou Păcii.

Locul acesta se anunţă a fi unul nepretenţios, tocmai bun pentru relaxare şi concerte mai low key sau over the top, depinde de preferinţele fiecăruia. Deja îmi pot imagina tipurile de public care îl vor frecventa şi sunt sigură să aici se vor aduna oameni interesanţi, diferiţi şi care îmi vor stârni curiozitatea.

Ei bine, deşi romanii (nu, nu am mâncat un â) sigur nu au inaugurat Arenele Romane din Bucureşti cu o toga party, Turbohalle face o lansare ca la carte. Marea deschidere va avea loc pe data de 17 martie 2012, începând cu ora 22.00. Spaţiul va fi inaugurant cu un mix de cultură şi muzică, creat astfel încât să trezească apetitul pentru descoperire. Concerte pe scena 1 şi 2, o expoziţie de artă contemporană (sculptură, instalaţii, grafică şi gravură) şi un târg de fashion cu vânzare vor asigura entertainment-ul urban peste 10 zile. Nu vă faceţi griji că veţi suferi ca în deşert, fiindcă veţi avea la dispoziţie 3 baruri, VIP Area (cu bar propriu şi zonă de mese cu canapele), garderobă gratuită şi Chill-Out Zone.

Line-up-ul este unul interesant, eclectic, aşa cum este şi conceptul Turbohalle.

Intrarea la eveniment este de 30 lei în avans şi 50 lei la intrare.

Fiindcă sunt întotdeauna deschisă către a experimenta lucruri noi, mai ales când vine vorba de muzică şi de evenimente urbane, sper să vă deschid şi vouă apetitul pentru această inaugurare. Spuneţi-mi care ar fi cel mai interesant loc în care aţi vrea să mergeţi la un concert şi primii 15 comentatori vor primi câte o invitaţie dublă la festivităţile de inaugurare Turbohalle. Out with the old and in with the new. Cine face primul pas?

Invitaţiile sunt oferite de Oraşul Meu. Ghidul tău mobil în oraş.

Concursul se va desfăşura până la data de 13 martie, ora 00:00. Vă rog să-mi lăsaţi o adresă de email validă când comentaţi, ca să vă pot contacta pentru restul detaliilor.

LE: Câștigătorii au fost anunțați prin email, așa că nu uitați să vă verificați adresele (și în spam, în caz că filtrul vostru nu mă place). 🙂