(Nu chiar) Sin City in 17 pasi

Vacanța de o săptămâna la Amsterdam a fost un bun prilej să observ mentalitatea nordicilor, atât de apreciată pentru productivitatea și disciplina care îi sunt caracteristice. Desigur, primul gând pe care îl veți avea sigur are legătură cu elementele reprezentative pentru Amsterdam, precum Red Light District și alte libertăți consimțite prin lege, însă orașul olandez este mult mai complex decât atât.

IMG_1570

Am plecat la Amsterdam fără prea multe așteptări, fără documentare despre ce aș putea vedea acolo și doar cu gândul de a mă odihni după un an și jumătate de muncă fără pauză (kids, don’t try this at home). Am găsit un oraș surprinzător de curat, cu o istorie bogată, locuit de oameni amabili și extrem de diverși din punct de vedere cultural.

Așa cum le e specific nordicilor, orașul este extrem de bine organizat, cu un sistem de transport care funcționează ca un ceas elvețian, cu muzee frumoase, canale fermecătoare și locuri numai bune de lenevit. După o săptămâna aproape că învățasem orașul și ne descurcam foarte bine, în ciuda limbii ininteligibile pe care o vorbesc olandezii. Norocul nostru și meritul lor e că toată lumea vorbește engleză, de la farmacistă și până la șoferul de autobuz, majoritatea cu un accent și un vocabular demne de invidiat.

IMG_1824

Olandezii sunt amabili, muncitori, organizați, însă nimic mai mult. Nu am văzut în ei acea scânteie care să mă determine să le rețin chipul sau vorbele. Dar mi-a plăcut foarte mult multiculturalitatea specifică orașului, unde oameni din toată lumea vin să-și găsească eliberarea, într-un fel sau altul. Apropo de acest lucru, Amsterdam e departe de a fi orașul pierzaniei, vreo Sodoma sau Gomora moderne. În ciuda libertăților legale de care vin să profite o mulțime de turiști, nu am văzut nicio urmă de agresivitate, verbală, fizică sau din priviri, nici urmă de conflicte și nici n-am avut vreun moment în care să nu mă simt în siguranță. Cumva orașul îi inspiră și pe cei mai petrecăreți dintre turiști să se distreze fără să-i deranjeze pe ceilalți.

IMG_1847

Singurul exces pe care l-am făcut în celebrul oraș a fost cel de mers pe jos. Am cutreierat străzi, muzee și magazine până nu ne-au mai ținut picioarele. Ne-am bucurat de arhitectură flamandă, ce ascunde în spatele clădirilor înguste grădini somptuoase, am tras cu ochiul în bucătăriile sau living-urile cochete fără perdele și am fost surprinse ce grafitti-urile de pe străduțele ce ar putea deveni ele însele obiective turistice. Am văzut străzi cu magazine de artă, cu magazine ale brandurilor celebre, cu zeci de restaurante din toate culturile lumii și canale străjuite de case plutitoatre. Amsterdam e practic orașul în care nu prea te poți muta, fiindcă nu e loc pentru dezvoltare de proiecte imobiliare. prin urmare, orașul și-a conservat idenitatea estetică, iar locuitorii au continuat să-și cultive pasiunea pentru natură, cumva nestingheriți de milioanele de turiști care le tocesc străzile.

IMG_1868

A fost tare plăcut să stăm în piața Dam sau în Vondelpark și să observăm gesturile mărunte ale celor din jur, mai ales că am avut noroc și de câteva zile însorite după ce vântul și norii ne-au făcut să ne cumpărăm geci și pulovere. Amsterdam e un oraș bun pentru cumpărături, pentru găsit comori literare în târgul de antichități din centru și pentru savurat cele mai delicioase smoothies ever.

IMG_1878

Ce nu vei găsi în Amsterdam este mâncare bună sau cluburi în care să petreci până dimineață. Am văzut câteva cluburi, însă n-am avut curiozitatea să merg în vreunul. Și noroc cu restaurantele italiene și cu Hard Rock Cafe, fiindcă tot ce au olandezii ca specific culinar sunt cartofi prăjiți cu maioneză. Și waffles, care sunt bune o dată, iar apoi îți dai seama că au prea mult zahăr. Dar totuși mai e ceva: specialitățile olandeze de brânză, dintre care am luat acasă sortimente cu alune, pesto verde, gouda și Old Amsterdam, un soi de parmezan mai moale, toate absolut delicioase!

Dacă ajungi în Amsterdam, iată cum te poți bucura de oraș în 17 pași simpli:

  1. Să vezi muzeul de știință Nemo și să te joci cu exponatele. Dacă nu știi cu ce să începi, pur și simplu urmează ce fac copiii și fă la fel.
  2. IMG_1777

  3. Poze de pe terasa muzeului Nemo, care îți oferă o priveliște superbă!
  4. IMG_1569

  5. Cel puțin o plimbare cu barca pe canalele orașului, că să înveți despre oraș și să-l parcurgi alături de cei mai buni prieteni.
  6. IMG_1810

  7. O vizită la muzeul Van Gogh, unde vei vedea evoluția celebrului pictor și tablourile sale superbe
  8. IMG_1949

  9. Neapărat o vizită la Heineken Experience, loc căruia îi voi dedica un articol special
  10. IMG_1673

  11. O vizită pe strada P.C. Hooftstraat să vezi magazine ale unor branduri precum Agent Provocateur, Ralph Lauren, Dior, Michael Kors etc.
  12. IMG_1855

  13. Centrul orașului – locul în care vei găsi restaurante și coffee shop-uri în proporție de 90%„…, asezonate cu magazine de suveniruri
  14. IMG_1544

  15. Red Light District, ca să te convingi că româncele chiar sunt cele mai frumoase femei 🙂
  16. Să testezi hamburgerul de cangur de la Coco’s Outback (noi nu am avut curaj), din piața Rembrandt
  17. IMG_1973

  18. Să-ți faci poză cu semnul I AMsterdam din fața aeroportului (cel din Museum District e veșnic aglomerat de turiști)
  19. IMG_1491

  20. Să stai în Vondepark și să te amuzi cu privire la măcăitul “suspect” al rațelor din parc care nu au nicio teamă de oameni
  21. IMG_1903

  22. Shopping pe strada Kalverstraat, mai ales dacă e sezonul reducerilor (vă așteaptă oferte excelente, diversitate enormă și o mulțime de magazine de streetwear)
  23. Să mănânci un waffle cu înghețată de vanilie sau dulceață de vișine
  24. IMG_1909

  25. Să bei un smoothie în piața Dam, de la La Fruterria
  26. Să mergi la magazine de brânzeturi și să degusti toare varietățile
  27. IMG_1558

  28. Să mergi în piața de flori și să-ți iei bulbi de lalele dintre cele mai frumoase
  29. IMG_1966

  30. Să te plimbi pe străduțele dintre canale și să te bucuri de vacanță.

Dar cel mai important e să faci asta cu cele mai bune prietene sau cu cei mai buni prieteni, fiindcă nimic nu se compară cu sentimentul de a împărtăși cele mai frumoase momente cu oameni dragi.

IMG_1813