De ce e important sa faci Testul Puritatii

Rareori avem la dispoziție un mod palpabil de a lua decizii cu privire la ceea ce mâncâm și oferim corpului nostru. De cele mai multe ori ne ghidăm după recomandări, de la familie, prieteni sau specialiști, fie ei doctori sau alții, sau chiar suntem influențați de toate metodele de marketing, oricât de rezistenți am crede că suntem în fața acestora. Chiar zilele trecute citeam un articol foarte interesant despre confuzia generală cu privire la sănătate și nutriție, pe care vi-l recomand și vouă.

Așadar, cea mai sigură metodă ar fi să putem cumva evalua noi înșine valoarea nutritivă a tot ceea ce mâncăm sau bem. Și e tare bine că, în următoarea perioadă cel puțin, avem ocazia să începem prin a testa însușirile apei pe care o consumăm. Să vă povestesc cum puteți face și voi asta.

Pentru mine, metodele esențiale de hidratare sunt apa și ceaiul. Nu beau cafea, sucuri sau energizante și astfel devine foarte importantă calitatea apei pe care o consum. Pentru a ne ajuta pe toți să devenim mai conștienți de importanța calității apei pe care o bem, AQUA Carpatica a pus la cale o campanie utilă tuturor, ce are în centru Testul Purității.

Acest test constă într-o bandă de hârtie care are în vârf o substanță care reacționează în contact cu nitrații din apă. Acest test se scufundă în apă timp de 2 secunde, iar după un minut acesta se va colora (după caz). Cu ajutorul scalei de culori de pe ambalaj poți verifica aproximativ care este concentrația: cu cât se colorează mai mult, cu atât mai mulți nitrați sunt în apă.

Unde poți găsi tester-ele: inițial, acestea se vor găsi în marile magazine (Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, Mega Image) într-o campanie amplă de sampling.

Ceva atât de simplu va avea o valoare foarte mare, fiindcă aici intervine crowdsourcing-ul: dacă îți înscrii testul pe site-ul dedicat sau în aplicația de Facebook, vei contribui și tu la realizarea unei hărți a zonelor vulnerabile și deja poluate cu nutrienți (nitrați) din România.

Vei găsi mai multe detalii în acest blogpost sau privind clipul de mai jos:

Eu cred cu tărie în această campanie, fiindcă ne oferă posibilitatea de a fi mai informați cu privire la apa pe care o bem, care este esențială pentru sănătatea noastră, în special în cazul copiilor. Avem posibilitatea ca, în doar 1 minut, să ne îmbunătățim puterea de decizie cu o informație extrem de utilă. Imaginați-vă cât de bine ar fi să avem oportunitatea de a testa în mod similar și alimentele pe care le cumpărăm. Dar mai întâi e bine că AQUA Carpatica s-a gândit să ne ofere acest test.

Să-mi dați de veste dacă l-ați făcut și voi. Ne-ar prinde bine tuturor!

Iubesc…

În ultima vreme mi-am îndreptat atenția către una dintre materiile mele preferate din facultate: antropologia. Mi-am făcut o listă de lecturi și mi-am adus aminte cât de frumoasă este ”istoria vieții private”, așa cum mai este numită această disciplină care studiază evoluția mentalităților care s-au succedat în societățile din toată lumea.

Fiecare dintre noi purtăm în sine o mică istorie personală, care iese la iveală prin toate detaliile personalității noatre. citeste mai departe →