Bucurii mici, dar importante

Fiindcă nu am timp să scriu ceva mai elaborat, o să enumăr câteva bucurii pe care mi le fac singură sau pe care mi le fac alții și care îmi înseninează zilele:

– ceaiul Teekanne (primele 2 sortimente sunt absolut delicioase)

– ceainăria Ceai la Cotroceni

– tango-ul (muzica, nu dansul, fiindcă știu doar câțiva pași)

– colegii de birou

– cartofii la cuptor cu rozmarin

– rozmarinul

– liniștea din oraș atunci când ninge

– curățenia orașului acoperit de zăpadă

– faptul că mi-am echilibrat bioritmul și somnul liniștit

– faptul că mă străduiesc să-mi fac timp să mai citesc câte ceva și pentru mine

– prietenii mei.

Cu nasul inghetat…

Fiecare inceput e frumos, e fermecator si te face sa te umpli de bucurie. Primul zambet, primul sarut, prima zapada. Ele se repeta, mai rar sau mai des.

Intotdeauna simteam cand urma sa ninga. Simteam mirosul rece, linistea, norii pufosi ca vata de zahar. Anul asta din pacate n-am ajuns la momentul acela, dar daca nu a venit zapada la noi, am mers noi la zapada. Din pacate cheful de plecat la munte a dat peste noi chiar in weekendul de 1 decembrie si stim cu totii ce inseamna asta, dar entuziasmul nostru nu s-a lasat dovedit de un obstacol asa de mic.

Sinaia 1400

Am observat ca am inceput, in sfarsit, sa-mi fac bagaje mai mici cand plec de acasa doar pentru cateva zile, ceea ce e o “performanta” destul de importanta! :)) Am plecat din Bucurestiul cufundat in ceata si ne-am facut drum spre muntii insoriti. Vreme superba, calda, perfecta pentru o bataie cu zapada. Am ajuns, ne-am invartit un pic prin Sinaia ce-i drept, fiindca era extreeem de aglomerat si am urcat pana la 1400. Dupa un pahar de vin fiert, deja intrasem in atmosfera. 🙂 Mai mult noi, fetele, decat baietii insa, pentru ca ei conduceau si aveau interzis la alcool.

La Predeal zapada era si mai consistenta si aproape ca am reusit sa fac un ingeras in zapada, inainte ca iubitul meu sa ma acopere cu in zapada. Mi-era ingrozitor de dor sa ma joc in zapada, sa-mi inghete nasul si sa simt iarna. Dupa inca niste vin, o plimbare in aerul rece si pe strazile linistite, am dormit linistiti si fara vise.

A doua zi prietenii nostri ne-au dus la o veche trambulina pentru sariturile cu schiurile. E inutil sa mai spun cat de frica mi-era sa urc pe structura aia destul de ruginita, ale carei trepte erau facute din plasa de metal, dar care puteau ceda in orice moment. Am zis insa ca trebuie sa fiu curajoasa si am urcat. N-as fi putut insa daca nu m-ai fi tinut de mana, daca n-as fi stiut ca esti langa mine. Intr-adevar, de sus (vreo 50m) privelistea era superba! Muntii albi, padurea inca verde pe alocuri si soarele care-si face de cap cu norii.

Am mers nitel si pe partie, dar nu ne-am avantat in a practica vreun sport, pentru ca nu eram nici echipati si eram oricum cam somnorosi. Ne-am rezumat la un ceai abolut delicios si apoi am plecat la drum, pentru ca voiam sa evitam aglomeratia care deja incepea sa se formeze.

Partie Predeal

Ca niste oameni rationali, am luat-o pe DN1 A si totul a mers snur – atat cat se poate printre serpentine – pana cand am dat de ceata. Ceata groasa, densa, enervanta, obositoare. Ne-am linistit si am mers cu calm, dar tot am facut cam o ora si ceva in plus pe drum.Ii multumesc iubitului meu ca m-a adus linistita acasa, fiindca e cel mai bun sofer din lume!

Telecabina in ceata

Seara eu si inca o Andra am fost sarbatorite, fiindca era Sf. Andrei…si asa a mai trecut un weekend.

Muntii Bucegi