Redescoperă România: Banat și Oltenia – a treia zi

Nu ne-a lăsat inima să plecăm din Timișoara chiar de dimineață, așa că am mai rămas și Carpatair au fost foarte amabili să ne invite la simulatorul lor de zbor. Ne-au întâmpinat Cristina_TM și Dan Andrei, directorul Școlii de Zbor Carpatair. Dumnealui ne-a povestit despre cât costă o să faci o școală de zbor pentru a ajunge să fii pilot pe o linie aeriană comercială (aproximativ 55.000 euro) și despre faptul că ai nevoie de câte o licență separată pentru fiecare tip de aeronavă pe care vrei să o pilotezi, așa cum a povestit și Bobby săptămâna trecută. Viața de pilot poate părea luxoasă și exclusivistă, însă presupune și foarte mult efort, în condițiile în care o zi de muncă înseamnă 13 ore. După multe povești frumoase și amănunte tehnice pe care ni le-a furnizat domnul Dan Andrei, am fost conduși la simulatorul de zbor Carpatair, unde, doi câte doi, am luat locul pilotului și copilotului și am pilotat o aeronavă pe aeroportul din Frankfurt. Cel mai priceput a fost Augustin, alături de fermecătorul lui copilot, Ana Bulgăr. Fără să mă laud, pe locul 2 am ajuns eu și Cosmin, alături de care am făcut o aterizare excelentă. Poate doar cafelele pasagerilor să se fi vărsat nițel, dar nimic mai mult. 🙂 citeste mai departe →

Merg la Raliul Sibiului!

Mâine de dimineață o să plec și eu #prinromania, dar de data aceasta nu să pun pe hartă obiective turistice sau nu doar pentru asta, ci mai ales pentru un obiectiv important pentru pasionații de auto: Raliul Sibiului!
Iată ce ne spun organizatorii: ”Raliul Sibiului marcheaza inceputul probelor de macadam in Campionatul National de Raliuri Dunlop, fiind a cincea etapa a sezonului si, anul acesta, etapa eveniment in Intercontinental Rally Challenge.” Pentru mine e a doua participare la o etapă din Campionatul de Raliuri al României, după ce am fost și la cea din Brașov, și abia aștept să văd cum e etapa pe macadam, dat fiind faptul că știu că este cea mai spectaculoasă dintre toate.
Eu o să merg acolo însoțindu-i pe cei de la Citroen România, alături de care o să-mi fac plinul de cai putere și adrenalină. 😀 Sunt extrem de încântată și vreau să le mulțumesc celor de la Citroen pentru amabilitate.
Alte detalii despre Raliul Sibiului: harta traseului, clasamentul general, calendarul competitional pentru 2010.