Blogoree.ro – bloggeri back in black

Ieri am lansat unul dintre proiectele al căror început l-am așteptat cu mare înfrigurare (comunicat de presă).

Blogoree.ro s-a născut din dorința de a ajuta nu doar bloggerii începători, ci și de a reface acel simț al comunității care s-a pierdut în mare parte în ultimii 2 ani.

Deși nu am activat pe vechiul Blogoree, am făcut parte dintr-un BlogTrip la Timișoara, ediție care m-a făcut să descopăr o comunitate minunată și să învăț multe lucruri.

În ultimele luni am simțit tot mai des nevoia de a mă întâlni cu oamenii din sfera bloggingului și a comunicării în afara evenimentelor la care ne vedem. Simțeam nevoia de un spațiu de discuții serioase, constructive, deschise și transparente despre ce înseamnă blogging, despre încotro ne îndreptăm și despre cum putem îmbunătăți calitativ și cantitativ această sferă de activitate.

Deși sunt un om cu o formare mai degrabă de social media decât de blogging, îmi doresc să-mi consolidez această latură profesională, iar ca mine cred că sunt și alții. Vreau să învăț alături de o comunitate de thinkers și doers și vreau să văd rezultatele acestor interacțiuni (mai multe articole de un nivel calitativ înalt, o mai bună ”împachetare” a campaniilor și colaborărilor cu brandurile, o creștere în profesionalism și etică etc.).

Din cauza acestor motive, care sunt parțial egoiste, Blogoree.ro pentru mine înseamnă foarte mult. Voi depune, alături de Ancuța și Toma, tot efortul necesar pentru a strânge și genera informații valoroase și utile, cu o latură practică pronunțată. Scopul nostru este să creăm o comunitate de învățare, prin care să ne dezvoltăm abilitatea de a scrie, de a vinde, de a ne promova, de a lucra cu brandurile.

Alături de noi în acest efort este Romtelecom, o companie cu care lucrez de multă vreme și pe care o respect pentru felul în care vrea să se implice în sfera online din România. Am un respect deosebit pentru deschiderea, profesionalismul și etica desăvârșite cu care echipa de comunicare a companiei tratează proiectele pe care le inițiază sau din care face parte.

Acestea fiind spuse, nu pot decât să vă invit alături de noi și să vă cer părerea cu privire la Blogoree.ro: ce vă interesează să aflați, ce informații v-ar fi utile etc. Dacă aveți, ca și mine, un tab cu Facebook deschis tot timpul, vă așteptăm și pe pagina noastră, să stăm la discuții.