SEO & social media – depaseste-ti limitele! Castiga doua invitatii la curs

Întotdeauna am fost de părere că, orice job ai avea, ai nevoie de un mecanism de învățare esențial: capacitatea de a asimila informatii din mai multe discipline sau zone profesionale. Cred că faptul de a avea ca fundament teoretic și practic relațiile publice mi-a imprimat foarte bine această abordare în minte, fiindcă PR-ul este un domeniu multidisciplinar prin excelență. Astfel m-am deprins să învăț concepte și tactici din mai multe domenii și să le aplic apoi în proiectele mele.

Fiindcă susțin cu tărie această metodă de a învăța și de a lucra, mi se pare o idee excelentă aceea de a realiza un curs online despre ”Cum să-ți crești traficul pe site folosind SEO și Social Media”.

Când?
Pe 6 noiembrie agenția Spada organizează un nou webinar axat pe dependența dintre ecosistemele SEO (Search Engine Optimization) și social media. Dat fiind că anul trecut am avut ocazia să lucrez mai intens pe partea de SEO și am acumulat mai multe cunoștințe în această zonă, am conștientizat mai bine importanța de a combina cele două strategii pentru a avea rezultate de succes, atât pe termen mediu, cât mai ales pe termen lung.

Alături de trainerul obișnuit, Alex Negrea, va fi și Ana Matei, Online & Mobile Marketer specializat pe SEO, ale cărei experiență și rigoare le cunosc și le apreciez.

social media seo
Social media colourful set via Shutterstock

De ce?
Pentru că ai nevoie să înțelegi ce schimbări importante se întâmplă dincolo de rețelele de socializare.
Fiindcă Google și Facebook sunt două dintre cele mai importante surse de trafic pentru un site sau un business și trebuie să înțelegi care sunt mecanismele care guvernează vizibilitatea și eficiența pe aceste platforme.
Pentru că trebuie să știi cum se face un audit SEO de bază și cum să faci studiul concurenței pentru clienții sau compania ta.
Fiindcă este esențial să poți construi o strategie de social media și SEO cu obiective comune, care să genereze rezultate pe termen mediu și lung, nu doar în termeni de vizibilitate, ci și în vânzări.

Important!

Cursul nu este o simplă prezentare. Ana Matei și Alexandru Negrea vor arăta participanților, efectiv, metode și instrumente pentru îmbunătățirea și creșterea traficului pe site. În plus, la sfârșitul cursului ai ocazia să pui întrebări punctuale, legate de problemele pe care le întâlnești tu în încercarea de a-ți crește traficul pe site, întrebari la care vei primi răspuns de la unii dintre cei mai buni oameni din industrie.

Unde?

Cursul de desfășoară online, pe 6 noiembrie (miercuri), între orele 18-21 si costă 45 de euro. Înscrierile se fac aici.

Sunt disponibile doar 20 de locuri, iar eu îți ofer șansa să câștigi una dintre cele două invitații pe care le pun la bătaie. Ce trebuie să faci este să-mi spui într-un comentariu care e cea mai importantă întrebare a ta legată de SEO. Eu voi alege prin tragere la sorți dintre răspunsurile primite și voi anunța câștigătorii pe 5 noiembrie. Ai până pe 5 noiembrie, la ora 20:00 să-mi lași întrebarea ta. Succes!

LE: Câltigătorii celor două invitații sunt Mihai Pintilie și Ivona. Vă mulțumesc tuturor pentru interes! Și pentru că am strâns foarte multe întrebări despre SEO care vă preocupă, vă promit că le voi răspunde într-un articol realizat alături de un specialist din această zonă. Ne citim curând!