In timp ce ma duceam acasa, cu trenul, am observat un lucru straniu: foarte multa lume citea. Mi s-a parut ciudat in sensul bun desigur, dar pana acum lumea se preta la lecturi usurele, precum un ziar sau vreo revista de 2 bani. Mi-a facut placere sa ma bucur de linistea din tren, lipsita de conversatiile banale, in timpul carora oamenii de autodezvaluie catre straini.

De fiecare data ma linisteste mersul cu trenul (asta nu cand vreo doamna are chef de vorbit). Sunt putin comunicativa; prefer sa ma retrag in mine, sa ma uit pe geam si sa ma bucur de intinderile sterpe, care ma fac sa uit de blocuri si strazi. De fiecare data insa constat ca timpul a trecut prea repede, ca nu ma mai sincronizez cu ritmul naturii, cum se intampla atunci cand eram mai mica. Atunci stiamcand se fac corcodusele tocmai bune, cand se coc agudele, cand se fac primii struguri. Din pacate, acum singurul lucru cu care ma mai sincronizez este orasul, iar cateodata devine obositor.