Fetele din PR și băieții din IT

Îmi doresc de multă vreme să scriu un articol despre relația (de muncă, desigur) dintre fetele din sfera comunicării și băieții din IT și asta pentru că e o relație care poate fi îmbunătățită, ca oricare alta. Menținerea și cultivarea acestei relații este cu atât mai importantă cu cât rezultatele proiectelor noastre (și ale lor) depind de ea, iar viețile noastre profesionale sunt pe atât pe ușoare pe cât ni le facem.

”Fetele de la comunicare”

Așa le știu băieții de la tehnic sau drept ”piariste”. Unele-și merită apelativul (multe, din păcate), altele deloc, dar asta e altă poveste. Fetele care au terminat Litere, Limbi străine sau Jurnalism nu prea știu ele despre debugging, despre cum se raportează problemele, despre ce presupune să faci un logo (tehnic vorbind), însă au creativitate.

Ei bine, ca cele două tabere să colaboreze pașnic și productiv, e nevoie ca și doamnele și domnișoarele specializate în comunicare să deprindă câteva noțiuni tehnice minime, astfel încât să nu-i facă pe bieții programatori și designeri să-și piardă voința de a trăi.

Fiindcă citesc tot timpul povești de groază pe Clients from Hell, aș vrea să nu fiu niciodată un astfel de client, așa că mă străduiesc mereu să fiu cât mai clară în exprimare, cât mai concisă și eficientă.

Spre exemplu, iată câteva reguli minime care ar fi util de urmat în comunicarea dinspre PR către tehnic:

1. Fii clar și specific în formularea emailului.
2. Foloseste bullet points, bold și underline acolo unde ai de enumerat lucruri de făcut sau de evidențiat ceva foarte important.
3. Stabilește un deadline înaintea deadline-ului tău, ca să poți verifica și testa totul, fiindcă programarea nu e chiar floare la ureche.
4. Dacă ai nevoie de elemente grafice, chiar dacă nu ai talent la desen, fă o schiță a ceea ce-ți dorești. Dacă tu nu poți vizualiza produsul finit, atunci nici designerul nu va ști să intuiască exact ce-ți dorești.
5. Dacă ai probleme tehnice, explică în mod clar ce anume a mers prost și atașează și un printscreen.
6. Dacă nu știi ce înseamnă un anumit termen din limbajul tehnic, Google it! Really. Încă mă mir că există oameni care pun întrebări stupide ale căror răspunsuri se pot afla foarte simplu, fără să pierzi timpul cuiva.
7. Dacă ai o problemă minoră, n-ar strica să folosești același Google ca s-o rezolvi, fără să-l mai chemi pe unul dintre băieții de la tehnic să te ajute. O să crești în ochii lor și ai tuturor bărbaților. Din lume!

Băieții de la tehnic

Știți voi, nici băieții de la tehnic nu-s mereu cavalerii pe cai albi veniți să ne salveze (pe noi, fetele de la comunicare) din ghearele nemiloase ale deadline-urilor. Dragoș Manac știe că și ei mint uneori, scriind mailuri pline de vervă în care anunță că ”se lucrează la backend” sau alte scuze glazurate cu limbaj tehnic.

Trebuie să sții mereu ce să ceri și, cu timpul, vei învăța să aproximezi mai bine cât durează să se programeze un lucru sau altul și vei fi mai puțin credulă. 🙂

Până la urmă, în relația cu băieții de la tehnic e ca în relațiile amoroase: dacă nu le spui clar ce vrei, nu vei obține acel lucru, fiindcă nu are nimeni timp sau dispoziția necesară să-ți exploreze dorințele legate de programare și design.

Eu sunt una dintre norocoasele care au avut șansa să lucreze cu oameni talentați, serioși și harnici din domeniul IT-ului și design-ului, așa că voi pregăti un curând un articol dedicat lor, pentru că merită, vorba reclamei.

Cum e relația voastră cu ”fetele de la comunicare” sau cu ”băieții de la IT”?

Surse foto: 1, 2.