Top 5 single-uri de muzică electronică din luna iulie

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris despre muzica electronică și despre ultimele piese lansate și recunosc că mi-a fost tare, tare dor. Nu am luat niciodată însă pauză de la ascultat acest gen sau de la a mă bucura de fiecare beat nou. M-au însoțit piesele DJilor preferați pe oriunde am plecat și drumul n-ar fi fost la fel fără muzica lor.

Așa că mi-am propus ca, pe lângă piesele individuale despre care voi scrie, să fac și un top lunar al celor mai bune lansări dintr-o lună. Iată top 5 lansări din luna iulie în muzica trance/electronică:

1. Dash Berlin ft. Jonathan Mendelsohn – Better Half Of Me

Noua piesă a lui Dash Berlin e o bijuterie! Mă bucur enorm să văd cât de frumos a crescut acest DJ, fiindcă am văzut personal cât de mișto e ca om și câtă pasiune pune în fiecare beat a pieselor sale. ”Better half of me” e un track plin de forță, melodios, puternic, dar care condensează foarte multă emoție. Vocea lui Jonathan Mendelsohn complimentează beat-urile jucăușe ale lui Dash, iar împreună crează o experiență unică. Acesta e tipul de piesă pe care toată lumea o cântă la unison într-un concert, cu mâinile în aer și din tot sufletul. Pentru astfel de piese îl ador pe Dash!

2. Sandro Silva & Quintino – Epic

De Sandro Silva n-am auzit până la piesa asta. El e acel tip de DJ care nu are nici măcar pagină de Facebook și încă mai crede că MySpace e relevant pentru publicul său. Dacă la social media nu se pricepe, pare să știe foarte bine ce are de făcut în studio. Pentru un prim release la un label mare, Musical Freedom, sub mâna ocrotitoare a lui Tiesto, ”Epic” e piesă cu ”aderență” la urechile ascultătorilor. Un bpm ridicat, beat-uri programate să lovească la momentul potrivit, o linie melodică ascendentă, care te face să te simți ca Superman gata să salveze lumea – cam asta e rețeta. Se pune totul într-un sistem audio puternic și se dă la maxim. Enjoy!

3. Alex Kunnari feat. Emma Lock – You And Me

Finlandezul Alex Kunnari e un alt DJ care pășește tot mai aproape de reflectoarele puternice ale muzicii trance. DJ-ul mixează de prin 1992 și are vreo 15 ani de experință de mixat în Ibiza, așa că rafinamentul piesei ”You and me” nu trebuie să ne surprindă. Emma Lock nu face decât să dea personalitate unei piese care oricum s-ar fi făcut remarcată în peisajul muzicii electronice. E clar una dintre cele mai bune lansări de luna aceasta.

4. Betsie Larkin with Super8 & Tab – All We Have Is Now

Super8 & Tab m-au câștigat drep ascultătoate a muzicii lor odată cu albumul ”Empire”, care mi s-a părut de o finețe și de o complexitate fulgerătoare pentru un album de debut. Duoul finlandez au lansat o piesa noua, cu vocals din partea unei cântărețe care câștigă tot mai mult teren în muzica trance: Betsie Larkin. Track-ul sună ca extras de pe coloana unui film de acțiune, surprinzând în slow motion momentul de climax al poveștii, în care protagoniștii sunt mai apropiați ca niciodată. Frumos!

5. Amex & Bartlett Bros feat. Lizzie Curious – New Dawn

Amex & Bartlett Bros – chiar nu am reușit să aflu cine sunt băieții ăștia, dar pot spune că au făcut o treabă tare bună cu piesa ”New Dawn”. Când vrei să începi ziua bine, îți sugerez să dai play, fiindcă track-ul ăsta e o doză imensă de optimism comprimat. O să vezi ziua cu alți ochi. Lizzie Curious își împrumută vocea jucăușă și suavă pentru acest release simpatic.

Care e piesa voastră preferată? Ce altceva ați adăuga liste?

Sursa foto.