Remarcabilul Peugeot RCZ

Știți acea senzație pe care o ai când trăiești o clipă extraordinară sau când vezi un lucru ce pare aproape ireal? Testezi neverosimilul cu orice te-ar putea face să te ”trezești”: ochii larg deschiși, o gură de aer proaspăt și ceva intens, precum o apăsare a pedalei de accelerație. Doar că starea de vis continuă prin capacitatea unei singure mașini de a transforma spațiul și timpul.

Aviary Photo_130408958052405884

Se spune că în viață ajungi să trăiești 80% dintre experiențele noi pe care vei avea ocazia să le încerci până la 25 de ani. Cum termenul acesta a expirat pentru mine, nu pot decât să mă consider norocoasă că pot continua să acumulez momente memorabile precum weekendul trecut, petrecut într-o companie fermecătoare: noul Peugeot RCZ.

Rareori mi s-a întâmplat să fiu atât de impresionată de o mașină, dar noul RCZ este o ”creatură” cu totul specială. RCZ-ul este viu și are o inimă alimentată de un motor de 2.0 HDi și 163 de cai putere care îți va da o satisfacție desăvârșită a experienței de condus.

Pe mine m-a purtat către Sibiu și înapoi, un drum de-a lungul căruia a întors privirile tuturor celor l-au remarcat. Și un lucru e cert: noul Peugeot RCZ este imposibil de ignorat, atât la nivel estetic, cât și din punct de vedere al performanței.

Prima impresie despre această creatură fantastică este dată de design-ul exterior, conceput pentru a fascina. Formele aerodinamice, grila mare din față, luneta cu formele sale unice – fiecare element îi dă o alură de supercar. Oriunde conduci un RCZ, vei ști că va fi centrul atenției, fiindcă stilul unic al acestei mașini o face să pară ca fiind desprinsă dintr-un film. O halucinație devenită cât se poate de reală, pe care nu te saturi să o privești. Până și Top Gear susține acest lucru:

The RCZ is one of a tiny handful of cars that cost hot-hatch money but have the visual impact of something four or five times the price.

It still looks like a proper show-car, oozing with improbable, even impossible, design ideas like that double-bubble roof that runs seamlessly into the curved rear window.

Însă impactul RCZ-ului nu se oprește doar la oamenii care se întorc din drum pentru a-l privi sau la cei care îi fac fotografii, ci se manifestă și pe șosea. Pe autostradă, mașinile au tendința să se dea la o parte, fiindcă se așteaptă ca RCZ-ul să fie rapid. Arată ca un supercar și atunci presupunerea automată este că se și comportă ca unul. Și nici din acest punct de vedere RCZ-ul nu dezamăgește: ai sub pedală toată puterea de care ai nevoie în orice depășire și toată stabilitatea și aderența care să-ți ofere siguranță deplină. Și apoi mai sunt aceia care vor neapărat să te depășească, pentru a-și peria orgoliul cu povești ce urmează a fi spuse prietenilor (”Să vezi ce mașină am depășit azi!”).

Mărturisesc că n-am știut niciodată cât de distractive pot fi serpentinele până când nu le-am parcurs la volanul RCZ-ului. O mașină care stă atât de bine pe șosea, pe cauciucurile sale de cea mai bună calitate și jantele de 18″ te invită să îi testezi capacitatea. Cutia manuală în 6 trepte are treceri insesizabile, iar reacțiile RCZ-ului la orice comandă sunt instantanee. Datorită acestor două elemente, mașina devine o prelungire a dorințelor tale, care se împlinesc cu o viteză fulgerătoare. Și zâmbești fără să te poți opri.

Aviary Photo_130408928333255028

Interiorul RCZ-ului este scăldat de o lumină caldă, mai ales prin luneta arcuită, oferind o senzație deplină de confort. Detaliile cromate de pe bordul simplu, cusăturile tapițeriei și scaunele extrem de confortabile contribuie la desăvârșirea unei experiențe de lux firesc, care nu epatează, dar care îți rămâne întipărit în minte.

Noul Peugeot RCZ transformă spațiul în care ajunge, așa cum cred de multă vreme despre mașinile cu adevărat speciale. Este o mașină care te entuziasmează în mod autentic, fiindcă are tot ce-i trebuie pentru a reuși: un impact estetic uriaș și un motor puternic, extrem de eficient (eu am reușit să obțin un consum mediu de 5.9l/100 km pe o distanță parcursă de 720 de km).

Peugeot RCZ este o mașină cu totul specială, mai ales că a fost lansată, într-o primă versiune, cu ocazia aniversării de 200 de ani de istorie a brandului francez. Este un vârf de gamă ce servește despre exemplu al inovației acumulate în toți ani și al preocupării constante pentru cucerirea provocărilor impuse de mediu și de mobilitatea dorită de public.

Fiindcă îmi doresc să mă credeți pe cuvânt că toate superlativele enumerate în acest articol sunt fără îndoială meritate, aduc în sprijinul meu și opinia mult mai avizată a celor de la Top Gear UK:

Immensely pretty, comparatively practical with its big, saloon-style boot bolstered by a fold-flat rear bench, and even reasonably economical to own and run if its residuals don’t take too much of a hammering, this could be one of those quintessentially French cars that slowly, quietly, become icons.

Aviary Photo_130408962688408375

Iar prețul mi se pare de-a dreptul rezonabil pentru șansa de a deține o mașină cu statut iconic: 29.693 de euro, cu TVA inclus.

Mulțumirile merg către Eurial Invest și către echipa care a făcut posibilă această experiență memorabilă. Rareori poți avea ocazia să trăiești atât de intens și de frumos două zile din viață. Concluzia ar fi că m-aș lăsa oricând aleasă de noul Peugeot RCZ.

PS: Despre fascinantul RCZ au mai scris și Hoinaru și Dragoș Asaftei (1,2).