Zi de….primvara?

Plimba-ma pe strazile ude, unde zapada murdara lasa loc razelor din balti. Poarta-ma de mana catre pamantul ce incepe sa respire. Lasa soarele molcom sa se imprime pe zambetul meu. Respira si tu aerul caldut. Ziua e linistita si moale, cerul e albastru si galben si gri…Inceputul timid al unei noi primaveri. Vantul rece adie, facand sa fluture panourile publicitare si steguletele de la Carrefour. Primul apus rosiatic de ceva vreme incoace, la fel de scanteietor ca intotdeauna. Parca in fiecare se strecoara acel ceva, mic si vioi, ca o scanteie cu iz de zambile si mai ca am zambi…:) Sau mai larg! 😀 Daaa…abia astept sa primesc primul ghiocel, sa ma indragostesc de primul si acelasi tu, sa vad primele frunzulite, sa miros primele flori, sa zambesc mii de zambete pentru prima data. Stiam ca azi va iesi soarele. Si nu pentru ca m-am uitat la prognoza, ci pentru ca voiam. Si nu doar eu. Si una dintre marile legi ale Universului e “legea atractiei”: atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, se va intampla. Toti aveam nevoie de o portie de soare si toti am inghitit-o cu aceeasi lacomie cu care devoram fiecare secunda de bucurie sincera. Ca atunci cand TE vad. Ca atunci cand mananc prima corcodusa acra si-mi aduc aminte de cand eram copil.

In cantec vesel de claxoane si zgomot de balti tulburate imi incep si termin ziua. Ma asteapta linistea, si chiar poate TU. Daca nu astazi, atunci maine. E tot mai rosu cerul…si tot mai pufos. Red skiesCa vata de zahar din Cismigiu. Chiar, nici acum n-am apucat s-o mancam. Dar timpul nu e pierdut. Prima sambata de primavara, sau poate duminica, mergem sa ne plimbam, sa respiram, sa ne indulcim, sa ne iubim…

Soarele de zapada

Aftet the fallNu stiu altii cum sunt, dar mie chiar imi place Bucurestiul . Chiar si zilele astea, cand ne facem cu greu partie printre nameti, cand pericolul vine din cer (Atentie! Cad turturi! ) si ne zambeste cu ochi de sticla atarnand de stresini, dar si de pe pamant – pasii framanta zapada maronie de consistenta maronie in cautarea fragilului echilibru . Ma distreaza lumea care merge pe strada de parca ar fi mahmura, poate imbatata de amintirea ultimei cani de vin fiert sau treziti prea devreme de aerul tare . Imi place Bucurestiul cu miros de frig si ceata, cu zgomot de claxoane infundate, cu strigatele disperate ale masinilor inzapezite si autobuzele morocanoase . Cand il atingi pe umar, tresare: Bucurestiul era atent pe unde calca, atent sa nu-l stropeasca masinile…

Azi cand am coborat din autobuz incepuse sa ninga. Da. Iar. Stiu. Si zgomotul se astupa, si frigul se topea si norii se incaierau pe cer incercand sa para cat mai mari… “Soarele iernii ar trebui sa fie un bulgare de zapada!”, m-am gandit. Poate e vina filmelor americane sau poate e de vina doar imaginatia mea, dar am avut un moment newyorkez (asa se scrie?!), gen “Sex and the City”.

Da, stiu ca suna ciudat. Poate ca e sindromul post-sarbatori sau poate ca putem vedea luminite colorate in loc de faruri si ne putem bucura de iarna fara sa ne para rau ca nu putem scoate masina din parcare . Doar daca am vrea …