Cum a fost la Tech Hub Bucharest meet-up: User acquisition in mobile apps

Ieri seară am participat la primul meu meet-up în calitate de rezident și comunicator din partea Tech Hub Bucharest. Tema abordată a fost una strâns legată de pasiunile mele: User acquisition in mobile apps, un proces pe care eu îl percep ca fiind esențial pentru succesul și durata de viață a unei aplicații.

Mobility image via Shutterstock

Mobility image via Shutterstock


Mobility image via Shutterstock

Speaker-ii au fost toți oameni cu experiență în domeniu, pe plan național sau internațional:

  • Sergiu Biriș, CEO Zonga
  • Sorin Manica, Development Manager la Auto.ro
  • Andrei Marinescu, CTO Appscend
  • Andrei Blaj, Co-founder & iOS Engineer la Makan Studios Ltd.
  • Andrei Costescu, Founder & CEO of mReady (moderator).

Din discuțiile lor, foarte oneste, cu date, detalii și insight-uri foarte utile, am rezumat următoarele:

  • televiziunea este canalul care livrează cele mai bune rezultate în materie de utilizatori în aplicații (din studiul de caz al Appscend cu aplicația ”Românii au talent”)
  • este o practică imorală și păguboasă să cumperi recenzii ale aplicațiilor, fiindcă nu vor aduce mai multe descărcări
  • Facebook funcționează în calitate de canal de promovare atâta timp cât este bine targetat și utilizat în mod creativ (spre exemplu, prin aplicații de Facebook legate de aplicația de mobil)
  • cel mai dificil lucru este ca utilizatorul să ajungă să folosească aplicația după ce o descarcă
  • folosirea și conversia utilizatorilor în aplicație este factorul decisiv pentru succes, nu doar descărcarea acesteia
  • folosirea excesivă de push notifications va duce cu siguranță la dezinstalarea aplicației
  • utilizatorii care se lovesc de un crash sau ub bug al aplicației vor fi dificil de convins să revină asupra ei
  • nu cere unui utilizator să se logheze din primul ecran (nici cu o rețea socială), fiindcă mai mult de jumătate dintre ei pot ajunge să renunțe
  • nu uita să calculezi valoarea unui utilizator pentru aplicația ta, în funcție de indicatorii cheie pe care îi urmărești
  • nu complica aplicația și încearcă să simplifici la maxim tot ceea ce construiești
  • folosește un sistem care monitorizează totul din aplicație și din canalele din care îți aduci trafic în aplicație pentru a putea apoi să interpretezi și să folosești aceste date pentru fine tuning, bug fixes, iterații și updates.

Dincolo de discuțiile dintre speaker-i, am avut parte și de multe întrebări interesante din public, cărora le-au urmat discuții ce s-au întins pe multe ore după eveniment. Înregistrarea live streaming-ului de aseară este pe blogul Tech Hub Bucharest.

Pentru mine e o reală plăcere să descopăr tot mai multe despre această zonă mult mai orientată către tehnologie decât cea în care am lucrat până acum, iar faptul de a participa la meet-ups săptămânale la Tech Hub mă ajută să-mi îmbogățesc cunoștințele cu tot felul de concepte, metode și informații pe care le pot folosi și în alte domenii. Așa că vă sugerez să vă alăturați nouă! Pe pagina de Facebook Tech Hub Bucharest veți afla în fiecare marți noua temă a fiecărui meet-up, așa că țineți-o aproape.

Și câteva poze de la meet-up de aseară:

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (1)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (2)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (3)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (4)