Zi de….primvara?

Plimba-ma pe strazile ude, unde zapada murdara lasa loc razelor din balti. Poarta-ma de mana catre pamantul ce incepe sa respire. Lasa soarele molcom sa se imprime pe zambetul meu. Respira si tu aerul caldut. Ziua e linistita si moale, cerul e albastru si galben si gri…Inceputul timid al unei noi primaveri. Vantul rece adie, facand sa fluture panourile publicitare si steguletele de la Carrefour. Primul apus rosiatic de ceva vreme incoace, la fel de scanteietor ca intotdeauna. Parca in fiecare se strecoara acel ceva, mic si vioi, ca o scanteie cu iz de zambile si mai ca am zambi…:) Sau mai larg! 😀 Daaa…abia astept sa primesc primul ghiocel, sa ma indragostesc de primul si acelasi tu, sa vad primele frunzulite, sa miros primele flori, sa zambesc mii de zambete pentru prima data. Stiam ca azi va iesi soarele. Si nu pentru ca m-am uitat la prognoza, ci pentru ca voiam. Si nu doar eu. Si una dintre marile legi ale Universului e “legea atractiei”: atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, se va intampla. Toti aveam nevoie de o portie de soare si toti am inghitit-o cu aceeasi lacomie cu care devoram fiecare secunda de bucurie sincera. Ca atunci cand TE vad. Ca atunci cand mananc prima corcodusa acra si-mi aduc aminte de cand eram copil.

In cantec vesel de claxoane si zgomot de balti tulburate imi incep si termin ziua. Ma asteapta linistea, si chiar poate TU. Daca nu astazi, atunci maine. E tot mai rosu cerul…si tot mai pufos. Red skiesCa vata de zahar din Cismigiu. Chiar, nici acum n-am apucat s-o mancam. Dar timpul nu e pierdut. Prima sambata de primavara, sau poate duminica, mergem sa ne plimbam, sa respiram, sa ne indulcim, sa ne iubim…

A lua sau a nu lua?

Cu durere in suflet si cu lene pe gene, incepem ceea ce unii numesc si altii evita sa numeasca (poate, poate-o trece daca nu pronuntam numele ei): sesiunea! Daaaaaa…aceasta minunata perioada a vietilor noastre, un fel de menstruatie, cu dureri pre si post, dar mai ales during. Cursurile se uita la noi din teancurile mai mult sau mai putin subtiri, iar noi le facem cu ochiul, doar doar le-om cuceri cu sarmul nostru de studenti devotati. Puneti voi ghilimelele unde vreti.

Si asa trece o zi, trec doua, iar pe noi tot asteptand ne gaseste noaptea de dinainte…Nu spunem ce, lucru important. Nu se poate spune ca am pierdut timpul, nicidecum! Noi, studentimea, avem nevoie, ca orice intelectual, de acea scanteie, de inspiratie, caci altfel nu ne putem integra in absolutul existential al examinarilor de toate felurile: scrise si nescrise, vorbite sau mai mult tacute.

Biletelele sau foile buclucase cu subiecte se impart, se deschid, dand privirilor fiecarui student o nota de infiorare si un tremur de….teroare! Foile se umplu, pixurile se termina, la fel si bateriile de la telefon (cand ti-e lumea mai draga!)….Salile sunt evacuate mai repede decat in caz de incendiu. E linistea de dupa, cand se fumeaza tigara de dupa si se pun intrebarile de rigoare (timide si jenate): “Si….cum a fost?”. Examenele seamana cu partidele de sex: preludiul e ori prea scurt, ori prea lung, iar actul in sine e furtunos (placut pentru unii si mai putin placut pentru cei “violati”), doar ca…lipseste orgasmul. Il pastram pentru momentul aflarii notelor. Atunci sa auzi gemete!

Dar dincolo de toate naduselile, cafelele, ciocolata, tigarile, telefoanele si discutiile infocate pe mess, raman studentii fericiti ca au trecut prin “chinurile facerii” si au creat noi “opere nemuritoare” ce vor incanta si “minuna” profii.

BreakA lua sau a nu lua? Aceasta este intrebarea.

Tu.

Peaceful in your armsSa dorm cu tine e calea cea mai scurta catre paradis, catre Noi…Versurile viselor tale mi se scurg pe lobul urechii si se intind moi langa noi. Vise de soare naiv si luna indragostita, vise de caldura si bolnave de iubire. Cateodata nu inteleg cum, fara iti misti buzele, imi tulburi apele linistite ale sufletului si starnesti unde verzui de fericire… Perna mea zambeste privind cum nu-mi lasi capul s-o atinga fara mana ta sub el. Ma sfarsesc in bratele tale, acolo unde firele incurcate ale gandurilor mele de descurca, acolo unde caldura ta imi topeste grijile… Nu pot sa ma desfac din bratele tale dimineata, cand imi saruti pleoapele, iar eu deschid ochii si te privesc de parca ar fi prima oara… Da, sunt o pupacioasa si, da, sunt dependenta de punctele de suspensie, dar pe tine nu te deranjeaza, nu-i asa?

Zambetele tale cad peste pielea mea adormita si se insira inocente unul cate unul. Prind in palma rasaritul pe care il vad doar ochii nostri si ti-l arat. Inca o dimineata langa tine, inca un vis pe care nu mi l-ai promis, dar mi l-ai indeplinit.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WE-dyb-lX1s&hl=en]

 

To love until the end…

To be born, to live, to laugh.

To fall in love, to devote yourself, to be born again.

To get married, to have children, to build an entire world around them.

To spend some time together…about 55 years. To build a home. To raise children, to raise grandchildren. To see them smile and live through them.

the only love…

To grow old, to to get ill, to feel tired. To yearn for attention.

To lose the one you have spent your life with. To wake up one day next to his shadow and see your world falling apart.

To remember, to cherish, to suffer, to cry.

To forgive, to lose hope, to have your heart torn in two. To be alone.

To never see him again.

This was the story of my grandparents…What have I learnt from it?

This: to live by the second, to love by the instant, to give everything for a smile, to make love like it’s for the last time, to kiss until you’re breathless, to be near to the one you love.

That’s all there is, that’s all that matters!

Soarele de zapada

Aftet the fallNu stiu altii cum sunt, dar mie chiar imi place Bucurestiul . Chiar si zilele astea, cand ne facem cu greu partie printre nameti, cand pericolul vine din cer (Atentie! Cad turturi! ) si ne zambeste cu ochi de sticla atarnand de stresini, dar si de pe pamant – pasii framanta zapada maronie de consistenta maronie in cautarea fragilului echilibru . Ma distreaza lumea care merge pe strada de parca ar fi mahmura, poate imbatata de amintirea ultimei cani de vin fiert sau treziti prea devreme de aerul tare . Imi place Bucurestiul cu miros de frig si ceata, cu zgomot de claxoane infundate, cu strigatele disperate ale masinilor inzapezite si autobuzele morocanoase . Cand il atingi pe umar, tresare: Bucurestiul era atent pe unde calca, atent sa nu-l stropeasca masinile…

Azi cand am coborat din autobuz incepuse sa ninga. Da. Iar. Stiu. Si zgomotul se astupa, si frigul se topea si norii se incaierau pe cer incercand sa para cat mai mari… “Soarele iernii ar trebui sa fie un bulgare de zapada!”, m-am gandit. Poate e vina filmelor americane sau poate e de vina doar imaginatia mea, dar am avut un moment newyorkez (asa se scrie?!), gen “Sex and the City”.

Da, stiu ca suna ciudat. Poate ca e sindromul post-sarbatori sau poate ca putem vedea luminite colorate in loc de faruri si ne putem bucura de iarna fara sa ne para rau ca nu putem scoate masina din parcare . Doar daca am vrea …

mmm…Neata cu: de ce?

all_and_nothing_at_all_by_storyinaraindrop1.jpgDe ce sa scriu eu un blog? De ce sa va invinetesc clipele pretioase cu elucubratii manjite pe streamurile netului? De ce sa insir din cerneala pixelilor litere negre pe spatii albe? Pentru ca, macar din cand in cand, e bine sa te descarci de povara gandurilor si sa te dezlipesti de suflet, lasandu-l sa zboare liber intr-un alt univers. Lumea asta a netului, pffff… no rules, no boundaries, no one to judge. Asta e genul meu de lume. Si daca flori atat de frumoase cresc in umbra, cuvinte mustind de emotie pot rasati in cel mai uitat colt al fiintei. Si mai e un motiv: pentru ca e bine sa pot imparti cu ceilalti o parte din mine. Nu e niciodata usor sa te deschizi celorlalti, dar odata ce ai facut-o, nu vei mai fi acelasi. Imi place sa invat de la cei din jurul meu, din parerile si criticile lor. Sa nu va inselati: stiu ca tuturor ne place sa fim mici “spioni” in vietile altora. And that’s the beauty of it: furand putin din tot ce vedem, auzim, gustam, citim, simtim ne construim pe noi insine, in fiecare zi altfel. De azi deschid paginile vietii la intamplare si las sa curga in suvoaie tot ceea ce ma face sa fiu eu acum, maine, atunci si intotdeauna!