Cu durere in suflet si cu lene pe gene, incepem ceea ce unii numesc si altii evita sa numeasca (poate, poate-o trece daca nu pronuntam numele ei): sesiunea! Daaaaaa…aceasta minunata perioada a vietilor noastre, un fel de menstruatie, cu dureri pre si post, dar mai ales during. Cursurile se uita la noi din teancurile mai mult sau mai putin subtiri, iar noi le facem cu ochiul, doar doar le-om cuceri cu sarmul nostru de studenti devotati. Puneti voi ghilimelele unde vreti.

Si asa trece o zi, trec doua, iar pe noi tot asteptand ne gaseste noaptea de dinainte…Nu spunem ce, lucru important. Nu se poate spune ca am pierdut timpul, nicidecum! Noi, studentimea, avem nevoie, ca orice intelectual, de acea scanteie, de inspiratie, caci altfel nu ne putem integra in absolutul existential al examinarilor de toate felurile: scrise si nescrise, vorbite sau mai mult tacute.

Biletelele sau foile buclucase cu subiecte se impart, se deschid, dand privirilor fiecarui student o nota de infiorare si un tremur de….teroare! Foile se umplu, pixurile se termina, la fel si bateriile de la telefon (cand ti-e lumea mai draga!)….Salile sunt evacuate mai repede decat in caz de incendiu. E linistea de dupa, cand se fumeaza tigara de dupa si se pun intrebarile de rigoare (timide si jenate): “Si….cum a fost?”. Examenele seamana cu partidele de sex: preludiul e ori prea scurt, ori prea lung, iar actul in sine e furtunos (placut pentru unii si mai putin placut pentru cei “violati”), doar ca…lipseste orgasmul. Il pastram pentru momentul aflarii notelor. Atunci sa auzi gemete!

Dar dincolo de toate naduselile, cafelele, ciocolata, tigarile, telefoanele si discutiile infocate pe mess, raman studentii fericiti ca au trecut prin “chinurile facerii” si au creat noi “opere nemuritoare” ce vor incanta si “minuna” profii.

A lua sau a nu lua? Aceasta este intrebarea.