Am fost la tara….
Am fost la tara…Nu mai fusesem de mult in acel spatiu minunat, loc predilect al viselor mele, puternic ancorat in subconstientul meu. M-am despartit de locul copilariei mele prea brusc, uitand poate, pentru scurt timp, ca ocupa o parte din mine atat de mare. Satul bunicilor a fost intotdeauna pentru mine ca o fiinta, ca un prieten bun, cu ulite largi si santuri inflorite, cu vant bland si soare poznas, cu parfum de fructe si flori.
After a day during which the world unfolded in front of my eyes in codes that I can’t understand, an artificial reality that seems pointless to me, I need to feel humanity next to me. I need to feel reality… and the piece of reality that I can feel best is You.
That’s why I need to hold you when I see You – to see that something still makes sense in this chaos we’re building around us.
That’s why I need to kiss you – to feel that there is still something sweet in this rasp and racking universe of steel.
That’s why I need to feel your weight on me when I feel that the weariness is overcoming me – to know that You are there, beside me.
That’s why I need to feel your breath on my skin all night long – to keep me from falling apart, to keep me alive and warm inside.
That’s why I need your soft kisses on my neck – to know that you’re pointing me firmly to the ground, while my dreamy head is flying towards the moon. 🙂
After all that we go through every day, You’re the one that raps me in humanity and makes love to me as if the existence of the entire world depended on it.
I couldn’t find a picture that fit my feeling today and I know why: because it’s not ours. But I found a song…and I bet You know what it is.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oDIBvKXacT4&hl=en]
De ma fenêtre se vede Bucurestiul prafuit, gri si uscat. Sange zgomotos de trafic scurgandu-se prin arterele ingustate, inchegandu-se uneori si dand dureri de cap “Marelui oras”. Mais, vorbitul in franceza ma face sa privesc realitatea altfel.
En commençant par le matin, j’ouvre mes yeux pour regarder la merveilleux soleil qui brille sans cesse. Le jour commence avec un petit déjeuner frugal et avec un violine qui m’a chanté tout la nuit dans les oreilles. Les grand rues de la ville m’attendent de les honorer avec ma vite promenade et mes passes me portent au bord de la rivière Dambovita. Pas la Seine, mais si on n’a pas d’alternatives… Les bureaux m’attendent tranquilles, fermées dans leur importance. Aujourd’hui je ne me veux regarder que dans tes yeux! Je veux être une demoiselle de Paris, avec son charme et sa beauté naturelle, et conquérir ton cœur avec seulement un bâti de cilles. Tu m’offrirait un verre de vin et je tomberait amoureuse avec toi pour toute l’éternité….ou jusqu’au fin du bouteille. Nous faudrons des promenades sur les rues désertes, sans de parler, entoures par le parfum du printemps et par la musique de les souvenirs de Paris, la plus belle ville qu’on a visitée dans notre rêves.
Ia-ma de mana, mon amour, 
Si poarta-ma pe rues des rêves ,
Imbata-ma cu un vin bon
Si lasa-ma sa te sarut pe front.
Nu te lasa convins de temps
Sa pleci cand ar fi prea devreme,
E cald si este doar printemps,
Hai sa ne bucuram acum de vreme.
Nu te mira daca zambesc rêveuse,
Si daca ce spun n-are sens,
C’est ta faute ca sunt asa
Tais-toi et régale-moi un rose.
“You know how every relationship has, like, a perfect day? It’s just this day that you look back on years later and stands out from all of the rest, you know? Not because you won the lottery or anything, just an average day that somehow is perfect. Today is like that.” (Feast of love)
Obosita si cu pleoapele incarcate de o zi grea iti marturisesc ca am ajuns sa cred ca orele sunt bune doar daca se aliniaza in palma mea si ma privesc cu ochi mari, spotindu-mi sa le iert ca nu mai pot sta. Orele, mustind a seva timpului jucaus si impovarator, ca un copil nazdravan pe care il iubesti pentru ca stie sa fie liber, dar te oboseste pentru ca nu se opreste niciodata. Ore de dimineata – innecate in rutina, ore de zi – incurcate de ganduri lungite de treburi nesfarsite, ore de seara – moleseala placuta si timp de joaca, si ore de noapte – asaltate de vise ciudate si fara capat. Ore pe care as vrea sa le prind de mana si sa le pedepsesc: sa le asez in ce ordine imi doresc si sa le pun pe repeat unele dintre ele. Sa le ascult cum se plang ca s-au plictisit sa fie randul lor si sa le privesc aspru, bucurandu-ma in sinea mea ca de primul copac inflorit din primaverile de la bunici.
Dar orele mele preferate sunt altele.
Ora 7:00 – cand ne pupam cu ochii inchisi si ne alintam in speranta ca n-o sa ne observe nimeni lipsa daca azi nu ne-am da jos din pat.
Ora 7:30 – cand iti calc camasa si ma incrunt la cute, uniformizandu-le ca un mic dictator, si cand te iau in brate cand te speli pe dinti.
Ora 8:00 – cand trebuie sa pleci si te mai pup o data…si inca o data…si inca o data…si ma uit dupa tine pe hol (si tu habar n-ai:P )
Ora 9:30 – cand iau ratb-ul pana la facultate, gandindu-ma inca o data ca nu se va termina niciodata santierul din intersectie.
Ora 10:00 – cand de la floraria din coltul strazii imi zambesc rusionate florile si ma imbie cu parfumul lor.
Ora 18:00 – cand drumul spre casa e cel mai lung.
Ora 22:00 – cand bati “timid” la usa (intr-o zi o s-o darami, dar apreciez intotdeauna entuziasmul :* ) si ma tii in brate 5 minute langa usa.
Ora 24:00 – cand imi spui minciuni si povesti la ureche, ma musti de umar si ma tragi de-o suvita de par ca s-adorm mai repede.
Si apoi ore de somn linistit, glazurat cu adieri de mangaieri si franturi de saruturi, somn fara vise , curat si linistit, care se aseaza in mine ca un motan lenes, torcand.
In ciuda asteniei de primavara si a lenei specifice anotimpului (sau anotimpurilor?), am decis sa iau spinoasa problema a exercitiului fizic de tepi si s-o infrunt cu vitejie. Intotdeauna mi-a placut sa fac sport, insa Bucurestiul are felul lui de a descuraja astfel de tentative, punandu-ne in cale tot felul de obstacole: marile fose (ca au trecut de mult de stadiul de gropi), salbaticiunile motorizate, cainii gata sa-ti dea un imbold mai mult decat puternic, lipsa spatiilor verzi si, nu in ultimul rand, ignoranta umana – sa nu dam aici vina pe oras totusi – care se manifesta prin tot felul de replici “elaborate”.
Acestea fiind spuse, mi-am luat avant si doua prietene si am pornit in cucerirea aleilor din Poli. Marea mi-a fost surpriza cand am vazut ca cei cu scopuri nobile precum ale noastre erau multi. Mai plinuti sau mai slabuti, inalti si scunzi, toti gafaiau si transpirau in acelasi ritm, tinzand catre dezvoltarea fizica. Fara comentarii stupide, fara prejudecati. Lucrul asta, trebuie sa spun, m-a facut sa zambesc si sa ma bucur ca fac parte dintr-o generatie preocupata de sanatate si de sport (sa lasam deoparte noptile pierdute in cluburi si alte nimicuri de genul). :)) Mirosul de mici si ocazionalul fum inecacios nu ne impiedicau catusi de putin sa alergam cu avant si abnegatie.
Satisfactia a fost pe masura efortului depus: o stare de buna-dispozitie contagioasa a pus stapanire pe mine deindata ce mi-am atins target-ul propus. Insa dincolo de orice, m-am bucurat sa vad ca inca exista vointa printre noi, ca inca ne pasa de corpul nostru, in conditiile unui oras peste masura de obositor si poluat.
Avanti popolo! Si la mai mare!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XemD_0bK-vo&hl=en]
It was one of those March days when the sun shines hot and the wind blows cold: when it is summer in the light, and winter in the shade.
~Charles Dickens 
Bine ati venit zile de primavara cu soare neconditionat, cu vant rascolitor de par si chef de umblat pe strazi! Va primesc pe toate cu bratele larg deschise si va promit ca nu o sa va mai las sa plecati decat atunci cand pielea se va fi imbibat de soare, cand ma voi fi saturat de seri la Motoare si de caldura naucitoare. 🙂
Mi-ati lipsit, rasarituri de soare care sa ma trezeasca din somn prea dimineata, dupa-amieze lungi si calde, culori vii si pline de viata!
Dar primavara n-ar fi la fel fara Tine! Dupa o noapte cu bere si dans in club, zvacnind pe acordurile muzicii, strans lipita de tine, am dormit ca doi ingerasi. Dimineata a inceput cu soare si caldura printre cearceafurile colorate si perna mototolita. M-ai rasfatat cu muscaturi si proteste impotriva trezitului (trebuie sa-mi diversific metodele in acest sens), dar pana la urma ai cedat: soarele era irezistibil. Ziua ne-am plimbat pe strazile molesite de caldura, care torceau linistite sub pasii nostri lenesi. Orasul era amortit de placere, tramvaiele nu mai scartaiau, soferii nu mai claxonau, fetele nu mai erau incruntate. Primavara e contagioasa: se lipeste de toti ca vata de zahar pe degete si nu poti sa scapi de ea decat daca o gusti. Iar daca ai gustat-o, vei simti ca fiecare primavara e unica, ca o stare de uimire continua. Am vazut culorile care ni se nasteau sub ochi, pamantul gol care se incalzea, am visat la taramuri indepartate, la viteza si la intoarceri in copilarie. Am strabatut orasul in lung si-n lat si am savurat magia anilor 1900, nascuta in plin secol 21. Zambetele s-au tinut lant, crescand pe buzele nostre ca mugurii proaspeti.
Acum stau si-mi admir unghiutele rosii, care imi zambesc voios, de parca ar fi rusinate de culoarea pe care o poarta pentru prima data. Soarele ma bate piezis peste ochi si totul se scalda intr-o mare aurie.
Sunt indragostita de Tine, de primavara, de viata!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hljOg3lCya0]
