Privirea către sine

Continuând discuția despre femininate începută alaltăieri, aș vrea să vă povestesc astăzi despre părerile mele în legătură cu greutatea corporală și noțiunea de frumusețe feminină înțeleasă greșit tot mai adesea, mai ales de tinere care abia pășesc în sau din adolescență.

Personal, nu am fost niciodată top model și nici nu mi-am dorit să fiu. Am avut momentele mele în care am avut mai multă grijă de corpul meu și altele în care alte griji au luat locul timpului pe care îl dedicam sportului sau activității fizice. Deși mi-am dorit mereu să fiu mai slabă (ce femeie nu-și dorește?) nu am putut vreodată ține o dietă și nici la lasă nu am reușit să merg mai mult de 3-4 luni consecutiv. Cu toate acestea, în ultimul an am reușit să mă apropii cu pași repezi de greutatea la care îmi doresc să ajung. A fost un proces progresiv, negrăbit, neforțat.

Eu și greutatea

N-am fost niciodată de acord cu dietele drastice, cu slăbitul prin înfometare sau alte tactici care agresează corpul. Consider că sănătatea e mai importantă decât orice, dar sănătatea este legată și de greutatea corporală, motiv pentru care cred cu tărie că este extrem de important să-ți păstrezi o greutate constantă.

Personal, urmez câteva reguli simple, care mă ajută să mă simt bine, să-mi păstrez echilibrul (precar, din cauza ritmului în care muncesc, a orașului în care trăiesc etc.):
– nu mănânc pâine, decât foarte, foarte rar;
– nu beau cafea și nu fumez;
– beau ceai verde și alte tipuri de ceai aproape în fiecare zi;
– mânănc fructe și legume în fiecare zi;
– beau multă apă și evit sucurile, mai ales pe cele acidulate;
– mănânc rar fast food și gătesc cu foarte puține grăsimi.

Mi-aș dori să pot adăuga acestei liste și faptul că fac sport măcar o dată pe săptămâna, dar lucrul acesta încă îmi dă bătăi de cap. Părerea mea este că mai important decât să încapi în rochia aceea cu 2 mărimi mai mică este să nu gâfâi după ce urci 3-4 etaje, să poți alerga 2-3 km fără să te doară splina, să ai elasticitate și, în general, să fii sănătos și să nu ai dezechilibre în corp.

Sfatul specialistului

Pentru că mereu mi-am dorit să merg să cer sfatul unui medic nutriționist și mereu am amânat acest lucru, acum am decis că e momentul să cer sfatul specialistului. De aceea m-am bucurat să aflu că Plafar a demarat o inițiativă de educare în alimentație prin oferirea de consultații gratuite cu un nutriționist Plafar iîn 15 magazine din București și din țară.

Programul se numește ”O vară SLIM – FIT” și a început pe 5 aprilie, dar nu vă faceți griji, fiindcă va dura până pe 31 mai. Puteți să vă faceți programări de miercuri până duminică, între orele 16-21, la numărul de telefon verde 0800-07-03-07 sau la oricare dintre magazinele Plafar. Mai jos aveți și calendarul pentru această campanie:

Așa cum indică anunțul campaniei, un media specialist în nutriție ”va determina cu ajutorul aparatului OMRON: procentul de șesut adipos; Indicele Masei Corporale (IMC); nivelul de șesut adipos visceral; rata metabolismului bazal. În baza rezultatului, medicul va propune o dietă personalizată și va oferi sfaturi complementare pentru detoxifiere, drenaj, slăbire.”

Eu am fost la un test de depistare a intoleranțelor alimentare, anul trecut, tot în cadrul unei campanii Plafar și am fost mulțumită de rezultat. Vă propun însă să vă faceți programare din timp, fiindcă deja locurile se epuizează rapid.

Tu ce faci în plus pentru a avea grijă de tine și de corpul tău?

3 Responses

  1. Valy
    Apr 21, 2012 - 08:11 PM

    🙂

    Reply
  2. Alina Constantinescu
    Apr 23, 2012 - 04:03 PM

    Cum a fost la testul de depistare a intolerantelor alimentare? Sunt curioasa ce grupe de alimente nu tolerezi, am eu o banuiala ca sunt unele grupe pe care foarte multi dintre noi nu le toleram de fapt (gluten, drojdii, zahar, lactate), dar e doar banuiala…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 24, 2012 - 09:53 AM

      Testul a fost simplu, printr-un aparat de rezonanta magnetica parca. Intolerantele mele se manifesta specific, la varza, fasole si, aparent, pere. De primele doua stiam oricum, de pere nu ma tem si le mananc cu placere oricand.

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.