De ascultat drept coloană sonoră pentru articol.

Rar se întâmplă în zilele noastre să fim luați prin surprindere de opere cinematografice care aprind în noi scânteia unor idei și care ne fac să ne punem probleme și să discutăm despre ele multă vreme după ce le-am văzut. Așa a fost pentru mine trilogia de filme ”Before sunrise”, ”Before sunset” și ”Before midnight”.

Le-am văzut pe toate în interval de o lună și un pic. Le-am savurat și le-am dezbătut alături de cel cu care împărtășesc aceeași viziune a lumii. M-a fascinat impactul unui film a cărui structura de rezistență este dialogul între doi oameni. M-a făcut să simt că timpul s-a oprit în loc, deși între filme s-au scurs câte 10 ani. Povestea m-a cucerit cu totul, fiindcă vorbește cu realism despre dragoste, despre găsirea ei, despre pierderea ei temporară și despre modul în care evoluează și se transformă.

Am apreciat filmele fiindcă nu idealizează, fiindcă vorbesc despre raporturile dintre oameni fără să fie pretențioase, fără să transforme totul într-un produs intens regizat. Naturalețea care transpare din jocul actorilor, dinamica incredibilă a dialogurilor și firul poveștii se țes în realitatea fiecăruia.

Jesse și Celine își trăiesc momentele de cumpănă din relația lor în timpul acelor momente ale zilei care sunt definite ca puncte ce transformă. Noaptea care se topește în zi, ziua care se sfârșește în noapte, începutul unei noi zile – toate sunt momente în care poți alege să pui capăt unui gând sau unei trăiri sau în care îți poți da frâu unui sentiment pe care să-l trăiești cu intensitate. Filmul este și despre alegeri, despre importanța unei vieți emoționale sănătoase, despre găsirea iubirii și mai ales despre ceea ce urmează după. Mi-a plăcut atât de mult modul în care întreaga echipă din spatele proiectului a decis să încheie această trilogie, încât aș revedea filmul oricând.

Am fost prinsă de farmecul său ca de o vrajă și știu sigur că nu mi s-a întâmplat doar mie. Deși filmul se terminase de câteva minute bune, nimeni din sala de cinema nu se ridicase de pe scaun. În mintea noastră încă roiau întrebări și răspunsuri, conversații pe care le purtam cu noi înșine.

Fără efecte speciale, fără machiaj pretențios, decoruri scumpe sau replici prețioase – această trilogie te va face să-ți dorești să trăiești din nou și din nou acel sentiment unic al apropierii pe care îl ai când te deschizi cuiva cu adevărat, când ai o conversație cu adevărat semnificativă, când cuvintele își găsesc ecou în celălalt.

Vă recomand cu drag să vedeți cele trei filme și să-l prindeți pe ultimul la cinema. Încă mai rulează la Cinema City, de unde puteți pleca și cu o mulțime de premii acasă.

Dacă ați văzut deja filmul, aștept cu mare interes să-mi spuneți cum vi s-a părut.