Dr. Tr. Severin – Orsova – Portile de Fier

Am revenit din unul dintre cele mai frumoase weekend-uri pe care le-am avut vreodata. Deplasarea s-a facut pe traseul Bucuresti – Pitesti – Craiova – Dr. Tr. Severin – Orsova – Portile de FierDubova cu iubitul meu si prietenii lui, Electronicii.

Drumul pana acolo a fost…intens…cu un Seat Leon Cupra cu 250 de cai la bord. Masinuta aia e fenomenala, dar recunosc ca m-a bagat in scaun binisor. Am ajuns pe seara la Orsova, de unde am mai facut niste cumparaturi din cel mai neaglomerat supermarket pe care l-am vazut, iar apoi am mers catre locul de cazare. Orsova e un oras curatel, linistit, in care viata pare ca se scurge alene, asemenea Dunarii. Nu am apucat sa-l vedem chiar tot, dar, din ce am vazut, mi-a placut.

Am stat la casute, pe malul Dunarii, la capatul unui drum cu un singur sens, langa salbaticie. Era liniste si verdeata, dar in curand am ramas doar cu verdeata, fiindca linistea a cam avut de suferit. Am avut noroc de proprietarii casutelor, fiindca ne-au facut gratar si toate cele, iar noi ne-am putut bucura in liniste de peisaj si de facut poze. Fiindca am tot facut poze. Vreo 600. Deocamdata nu le am, fiindca nu le-am facut cu aparatul meu, dar o sa le postez imediat ce pun mana pe ele. Deocamdata iata una facuta in Orsova.

Orsova_faleza

Am avut si ponton la Dunare, care, la inceput, nu mi s-a parut prea stabil, dar cu care m-am obisnuit apoi. Serile ni le-am petrecut pe ponton, cantand si vorbind cu sarbii, care petreceau si ei pe malul celalalt.

M-a distrat faptul ca dura cam un sfert de ora pana ajungeau la mal valurile stranite de vreun vapor cu turisti, ca era plin de licurici seara si ca nimeni n-a reusit sa cada de pe ponton, desi ocaziile nu au lipsit. Nimeni nu a fost aruncat in Dunare pe durata deplasarii.

Stroh80Duminica am fost sa ne pozam cu statuia lui Decebal si apoi am mers la Baile Herculane, unde am facut un pic de plaja si ne-am imbaiat in ape termale. Seara am mancat un peste crocant delicios si ne-am delectat cu o bautura incredibil de buna: Stroh cu suc de mere. Va recomand oricand, doar sa aveti grija la proportii, fiindca Stroh-ul are 80 de grade.

Luni am fost la plimbare cu barca cu motor pe Dunare, experienta care a meritat toti banii. Pur si simplu ne-a plimbat prin mijlocul Dunarii, prin golful Mraconia (unde e si o manastire), iar pe la statuia lui Decebal (la care au lucrat 11 alpinisti, timp de 9 ani), pana la Cazanele Mari si in fata pesterii Ponicova. Am vazut si Tabula Traiana de pe malul sarbesc si ne-am adus aminte de istoria noastra. Este uimitor sa fii in mijlocul Dunarii si sa privesti stancile care marginesc fluviul… Privelistile sunt de nedescris, iar plimbatul cu barca e modul perfect de a trai aceasta experienta. Romania e frumoasa, e splendida, insa nu stim sa avem grija de ea si sa ne bucuram de peisajele ei. Timp de o ora si jumatate, cat a durat plimbarea, micul chinez din mine a iesit la iveala si am facut poze cat pentru intregul an, pe care abia astept sa le vad si sa le postez.

Ar fi fost frumos daca ar mai fi existat si Insula Ada Kaleh, insa despre ea au ramas doar povestile.

A fost un weekend memorabil, in care am ras si m-am relaxat asa cum nu am mai facut-o de foarte mult timp. Tocmai potrivit ca sa ma pregateasca pentru efortul intelectual de saptamana asta.

Va recomand cu toata caldura sa mergeti la Cazane, fiindca e absolut superba zona si nici nu e departe de Bucuresti, doar la vreo 365 de km. Soseaua e buna, iar condusul e cu atat mai placut. Daca vrei detalii despre posibilitatile turistice, puteti gasi pe cazaneledunarii.com.

The scent of Venice

I know it is a bit late for my tale, but I shall excuse myself, as I have been quite busy with my studies and I could not neglect (nor will I ever) my loved one. So, here it is, my story about the wonderful trip we took to Italy last month.

The longest hours

It was a short break after the exams and I could not wait to get away from it all. I had  imagined and pictured beautiful sights and wonderful music, all savoured with a nice glass of wine and some fine Italian cooking. And all this was about to become reality soon. The day had come, the bags were packed, and we got to the airport just in time, that is 2 hours before our flight. Everything went well, until I realized that it was 2 o’clock pm and we weren’t even close to leaving. I instantly imagined that the plane had a delay…but I could have never pictured what I was about to find out. I hear a woman talking close to where we were, and she was saying that her son had called the information desk and the flight was delayed for 4 hours. Consequently, I stood there, angry and feeling idle, while my baby tried to calm me down. The company did not annouce us of anything for another 1 hour and a half, when they finally admitted that there was a 4 hour delay. We weren’t given any explanation, but they tried to bribe us with sandwiches. I needn’t tell you it didn’t work. After another 3 hours, we were told that there would be a further delay of another 2 hours and that the plane would leave at 8 o’clock pm. A 6 hour delay, because, apparently, the plane could not take off due to bad weather conditions, but there was no clear explanation. I could have never imagined.

Meanwhile, my aunt was waiting for us in Venice. But when she got to the airport, she found out that the plane wasn’t landing there, because it was supposed to land in Treviso, 30 km away from Venice. The extra-trip added to the delay and it turned out to be an incredibly long day for all of us.

We finally landed at Treviso at around 10 o’clock pm, Italian time and we were absolutely exhausted. Moreover, during the flight there had been constant turbulences and I cannot say I was at my confortable hour.

Treviso from plane

Abano Terme

The first day we decided to get some rest and, because it rained a little in the morning, we planned to go out for a walk during the afternoon. The frugal Italian breakfast was perfect, as I couldn’t wait to taste some home made cappuccino.

citeste mai departe →

"Venice is like eating an entire box of chocolate liqueurs in one go.", Truman Capote

Fiindca sesiunea cea mai agitata si dezorganizata din viata mea e pe cale sa se sfarseasca, am decis sa ma prind de mana iubitului meu, sa luam bilete la avion si sa plecam catre Italia. Norocul meu e ca am o matusica tanara, tare frumoasa si de treaba, care abia asteapta sa ne primeasca la ea. Si fiindca matusica sta in Abano Terme, la 30 km de Venetia, desigur ca nu putem rata ocazia de a ne plimba cu gondola. 😀 De asemenea, astept cu nerabdare sa ne plimbam pe strazile linistite ale Padovei si sa vad o galerie cu picturi semante de Giotto.

Personal, sunt foarte entuziasmata de plecare, fiindca am nevoie sa ma detasez si sa ies putin din ritmul innebunitor din ultima vreme. Am nevoie sa-mi refac rezerva de energie, ca sa-mi pot termina licenta si sa pot fi pregatita pentru perioada si mai grea care urmeaza. Tocmai de aceea am de gand sa ma odihnesc si sa ma bucur de fiecare coltisor si de fiecare moment petrecut alaturi de iubitul meu.

Daca voi reusi (si asta va fi o minune) sa gasesc vreo sursa de internet, promit sa revin macar cu un articol scurt si, mai ales, cu poza. 🙂 Daca nu, nu trebuie sa va mirati, fiindca italienii nu sunt cei mai tehnologizati oameni din lume. Ei prefera comunicarea reala, lucru ce trebuie, pana la urma, apreciat.

So, dear Venice, await! We are almost on our way…

venice

De sus…

Am evadat in weekend. Ne-am strans cativa doritori de aer si liniste, ne-am dotat cu geci groase, pulovere calduroase, un vin bun si de-ale gurii si am pornit inspre munti.

Am mers frumusel inspre Ramnicu Valcea si apoi am facut un popas la Dealul Negru sa savuram micii lor binecunoscuti. In ciuda aparentei prea putin incantatoare a teraselor, gratarele fumegande erau o tentatie imposibil de rezistat. Eu, care nu mai fusesem pe acolo, am fost un pic surprinsa de marimea mititeilor din farfurie, iar gustul a fost pe masura marimii, sa spun asa. Dupa ce ne-am facut de cap, am luat din nou calea muntelui. Urmatoarea oprire a fost la Horezu, unde am dat peste o casa cocheta, aranjata absolut adorabil, in care se gaseau de toate, de la antichitati (gramofoane, pana de scris si calimara, seturi de ceai) si pana la celebrele oale de lut. Iubitul meu a facut achizitii de durata: o oala traditionala de lut, din care vinul se bea mai cu chef, si un tirbuson…cel putin interesant.

Horezu_1 citeste mai departe →

Bucurestiul fermecator….

Oricand aveti chef sa descoperiti Bucurestiul interbelic, sa savurati o bere buna, sa mancati “ca la mama acasa” (sau chiar mai bine!), mergeti la Caru’ cu bere! In centrul vechi al capitalei stau ascunse multe locuri pitoresti, dar Caru cu Bere este de, de departe, cel mai pitoresc dintre ele.

Atmosfera calda te intampina de la intrare, iar de cum pasesti peste prag te desprinzi de aglomeratia bucuresteana si de stresul aferent. Cladirea a fost restaurata dupa planurile initiale si arata absolut uimitor! Este unul dintre cele mai frumoase restaurante pe care le-am vazut. Personalul ospitalier te ajuta sa-ti gasesti loc, fiindca, de obicei, locul este plin. Mesele mari de lemn aduna prieteni imprejur, iar tot localul vibreaza de rasete si voie buna. 🙂 citeste mai departe →

Totul pare mare cand esti mic – Gradina Botanica

Am fost la Gradina Botanica pe cand aveam vreo 3 ani. Nu-mi aduc aminte mare lucru, dar unul dintre lucrurile care mi-au ramas in minte a fost ca serele erau inchise si am fost foarte suparata din cauza asta. Stiu ca mi se parea foarte mare si misterioasa, cam ca un taram de poveste.

Am revenit dupa 17 ani. Spre rusinea mea, treceam pe langa Gradina Botanica in fiecare zi in drumul spre facultate, fara sa stiu ca e acolo. Atat eu cat si iubitul meu am fost surprinsi sa vedem ca era plin de lume, mai ales de tineri parinti impingand cu grija carucioare. Am pornit linistiti pe aleile gradinii, indreptandu-ne catre sere, pe care asteptam sa le vad cu nerabdare. Deh, o curiozitate nesatisfacuta de 17 ani e ceva puternic! Bineinteles, serele tot inchise – “pe termen nedeterminat”. Se punea termopan. Inauntru, niste cactusi chinuiti, prafuiti, printre bare de fier si materiale de constructii. Mi-era mila de bietele plante si nu puteam sa ma abtin sa nu fac o comparatie intre serele de aici si cele de la Gradina Botanica din Cluj, unde poti gasi de la palmieri inalti de cateva zeci de metri, pana la tot felul de plante exotice.

Toamna saracise flora, dar chiar si pustiirea are farmecul ei. Am apreciat totusi ca aerul era mai curat, mai respirabil in mijlocul gradinii. Destul de ingrijita, Gradina Botanica statea linistita si isi asteapta vizitatorii, dar parca cersea atentia lor. Lacurile sunt destul de murdare, dar pe ratustele salbatice care se balaceau fericite nu parea sa le deranjeze prea tare.

Bancile pline odihneau indragostiti – ca si noi de altfel – si bunici care isi scosesera nepotii la soare, in timp ce parintii erau ocupati. Frumoasa, dar nu spectaculoasa, Gradina Botanica ar putea deveni cu adevarat impresionanta daca i s-ar da mai multa atentie – cred eu.

Aici, cateva imagini pline de culoare pe care am tinut neaparat sa le imortalizez. 🙂