Libertatea de care ne bucurăm este la fel de impercertibilă precum aerul. Cel mai mult îi simțim lipsa când începem să o pierdem. Deși stau departe de știrile legate de politică, am fost și voi fi mereu sensibilă la probleme societății civile, care sunt pe atât de numeroase pe cât sunt de dureroase. Privind situația din Turcia, nu pot să nu mă înfior gândindu-mă prin ce trec acei oameni și nu pot să nu-mi aduc aminte de ce s-a întâmplat la noi în ianuarie.

Am încercat să citesc cât mai multe articole, ca să-mi fac o părere cât mai obiectivă asupra situației din Turcia, pentru că ce se întâmplă acum acolo poate deveni o parte importantă din istoria acestei țări care adăpostește peste 75 de milioane de locuitori.

Am fost în 2007 în Istanbul și țin minte exact cât de impresionată am fost de acest oraș imens. Am revenit apoi în 2011 și mi-am consolidat impresia bună, atât despre oameni, cât și despre locuri. Curățenie, oameni primitori și zâmbitori, dar mai ales o liniște aparte părea să domine atmosfera, oricât de aglomerat și agitat ar fi fost orașul. Și cu toate acestea, contrastele între noile cartiere și zgârie nori și moscheile tradiționaliste se făceau constant remarcate.

Citind despre noile legi impuse populației din Turcia și despre reacția guvernului turc, mi-am consolidat părerea: acest moment este o răbufnire a populației care simte că își pierde libertatea, a unui popor care a fost mereu prins între două identități diferite. Turcia a reușit să facă ce niciun alt stat de mărimea sa nu a fost capabil: să-și asume o formă de democrație care permitea oamenilor să-și păstreze credințele și obiceiurile. Acum se dă lupta pentru identitate, lupta pentru păstrarea valorilor pe care guvernul vrea sa le distrugă pentru a face loc unor proiecte mai profitabile. Dar știm și noi foarte bine cum se întâmplă astfel de lucruri, însă societatea noastră civilă nu are încă o voce suficient de puternică.

Am privit cu strângere de inimă fotografiile din ultimele zile și am trimis un gând bun către turcii de toate vârstele care au ieșit să protesteze pașnic pentru drepturile lor. Am citit o postare pacifistă și subiectivă care spune povestea din interior. Să citiți și sutele de comentarii, ca să vedeți opinii diferite și tot felul de perspective.

Am găsit și un articol cuprinzător în The New York Times, care oferă o privire de ansamblu și o introducere în substratul acestei lupte între voința poporului și cea a conducătorilor turci. Am apreciat mai ales calitatea acestui fragment:

The swiftly changing physical landscape of Istanbul symbolizes the competing themes that undergird modern Turkey — Islam versus secularism, rural versus urban. They highlight a booming economy and a self-confidence expressed by the religiously conservative ruling elite that belies the post-empire gloom that permeates the novels of Istanbul by Orhan Pamuk, Turkey’s Nobel laureate and most famous writer.

O altă poveste din mijlocul protestelor e spusă de un fotograf care încearcă să documenteze vizual întâmplările din Istanbul, orașul din care a pornit mișcarea ce a cuprins toată țara.

De asemenea, și BBC-ul are un articol ce face un rezumat al declarațiilor și întâmplărilor din ultimele zile, care merită citit.

Și aici mai puteți găsi o serie de poze care sunt actualizate destul de des. Atenție, însă, fiindcă unele dintre ele sunt destul de dureros de văzut.

Astfel de momente trezesc, cel puțin în sufletul meu, o compasiune profundă pentru cei care își asumă riscul de a lupta pentru libertate, pentru acest drept uman de care ar trebui să ne bucurăm cu toții. Îi apreciez pe aceia care protestează pașnic, deși sunt combătuți cu forță și violență nejustificată.

Libertatea este despre recunoașterea umanității din noi, despre prețuirea sa. Acest sentiment specific doar nouă ar trebui să ne îndrepte către drumul corect atunci când judecata ni se întunecă, așa cum se întâmplă în cazul guvernului turc. Turcilor care-și doresc o schimbare le doresc să-și găsească în curând acel lider capabil să-i conducă spre acel viitor luminos pe care toți ni-l dorim. Ecoul umanității care este încorporată în ființa noastră se face simțit tot mai des când apar situații precum cele din Turcia. Încă mai există speranță.

photo credit: Atilla1000 via photopin cc
photo credit: JanvanSchijndel via photopin cc