Despre femeile de pe Venus

Știți voi, niciodată n-am fost de acord cu afirmația că bărbații și femeile ar fi de pe planete diferite și mereu am fost convinsă că avem mai multe în comun decât pare, ca într-un desen în care trebuie să unești punctele. Și câteodată asemănările astea răsar de unde te aștepți mai puțin.

De data asta ne-am întâlnit la jumătate de drum cu tehnologia născută pentru bărbați și reinventată pentru femei. Nu e nimic mai încântător pentru o femei ca un bărbat proaspăt ras și nu e nimic mai seducător pentru un domn decât o pereche de picioare fine ca mătasea. Ambele ”accesorii” se asortează perfect unei seri elegante, așa cum a fost cea de la Lounge 18, dar mai ales cu o seară în doi, departe de toate.

Ce ar putea să facă un astfel scenariu mai frumos? În opinia mea, dansul. Nu e nimic mai senzual decât să împărtășești cu cineva un moment de intimitate așa cum numai muzica poate crea. Ei bine, din arsenalul unei femei n-ar trebui să lipsească niciodată mișcările elegante și cunoștințele de bază ale mai multor stiluri de dans. De aceea m-am bucurat tare mult când Gillette m-a invitat la două luni de cursuri de dans, alături de blogerițe faine și cu mereu cu zâmbetul pe buze. În tot acest timp vom învăța rumba, tango, slow fox, quick step,salsa, vals lent, vals vienez sau cha cha, mai ceva ca la ”Dansez pentru tine”. De altfel, avem și coregraful potrivit pentru asta: Bursucu, de care să poate să fi auzit tocmai în emisiunea menționată.

Astă seară am avut primul curs, de vals, care a dat un avânt, în mine cel puțin, poftei de viață și de romantism. Așadar, femeile nu-s deloc de pe Venus dragi bărbați, căci și ele folosesc Gillette, dar se miscă de parcă ar fi de pe altă lume. 😉 Dovada?

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=XhuJb58UVvg[/youtube]

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.