“Life of Pi” e, fără îndoială, cel mai emoționant film pe care l-am văzut anul acesta. Vă scriu cu un nod în gât, fiindcă mesajul său mi-a pătruns adânc în suflet și mi s-a imprimat în minte.
”Life of Pi” este o poveste zguduitoare despre fiecare dintre noi. E despre căutarea sensului, despre formarea spiritului, despre dragoste, despre curiozitate, despre pierdere, despre disperare și despre supraviețuire.
Acest film a reușit să reprezinte vizual câteva dintre cele mai puternice metafore pe care le-am văzut materializate vreodată. Să redai lupta conștiinței cu sine însuși, să creezi vizual obiectivarea sinelui și conflictele interioare care ne macină pe toți e un lucru excepțional.
Dintotdeauna am crezut că filmele cele mai bune sunt cele care reușesc să te cuprindă cu totul, care te tulbură și în care te regăsești. La fel se întâmplă și în cazul cărților. E ceva în acest film care te schimbă, care te răscolește și care îți aduce aminte că ai în suflet întrebări la care încă mai cauți un răspuns. Însă, ca toate lucrurile importante din viață, acest răspuns are un preț, uneori foarte scump. Lecțiile fundamentale pe care le învățăm sunt adeseori asimilate din situații care ne lasă cicatrici spirituale. Marile sau micile revelații presupun alegeri dure, care ne paralizează de frică.
Pentru unii, cheia filmului rezidă într-o replică simplă de tot. O analogie a întregii povești cu răspunsul la o întrebare extrem de personală. Pentru alții, impactul cel mai mare îl vor avea gândurile care îi vor urmări mult timp după ce filmul s-a încheiat.
Orice ați crede sau orice v-ați aștepta de la film, vă pot promit un lucru: nu veți pleca din sala de cinema fără să fiți cuprinși de emoție. Și vă recomand să mergeți, pentru o experiență cinematografică transformatoare. Vă aștept apoi cu impresii, care sunt sigură că vor semăna cu cele de mai jos:
