Românii care vor să cucerească Himalaya în 2011

Ni se întâmplă tuturor să ne prindem așa de tare de munca noastră, de update-urile de postate de Facebook, de stream-ul de Twitter, de rapoarte și strategii, încât să uităm că, la un pas de noi, se află oameni care-și caută provocări de-a dreptul feroce. Weekendul trecut mi-a trecut pasager prin minte că ceea ce facem noi are, câteodată, prea puțină relevanță pentru lumea offline. Asta se întâmplă până când cele două lumi iau contact, iar ajutorul, învățarea și susținerea devin reale.

Am avut ocazia să-i cunosc, săptămânile trecute, pe Adrian Fako și pe Tiberiu Pintilie, doi dintre membrii expediției românești care va pleca, pe 4 septembrie, către Munții Himalaya. Odată ajunși acolo, scopu lor este să înceapă ascensiunea către al șaselea cel mai înalt munte din lume, Cho Oyu, de 8201 m!

Am văzut în ochii celor doi acea motivație aproape supraomenească de a cuceri un vârf important, atât fizic, cât și spiritual, mai ales că echipa de alpiniști își propune să ajungă pe Cho Oyu fără tuburi de oxigen, ceea ce ar fi o premieră mondială. I-am auzit pe Adrian și pe Tibi însuflețiți de scopul lor, i-am ascultat cu atenție în timp ce vorbeau cu pasiune despre steagul românesc pe care vor să-l ducă pe vârf și mi-am promis că măcar cititorii acestui blog vor afla despre ei.

E mare lucru ce vor să facă acești oameni harnici și dedicați și, așa cum știm mai toți, fiecare fărâmă de susținere pe parcursul unei asemenea aventuri e o piatră pusă sub picior atunci când oboseala e gata să te doboare.

Echipa mai are nevoie de încă 4000 de euro (din 22.000, cât le trebuia inițial) ca să fie gata de plecare, iar fiecare fărâmă de ajutor este neprețuită. Acești bani le sunt necesari pentru a plăti taxele de acces și escaladare pentru vârful Cho Oyu, pe care guvernul chinez le percepe. N-aș fi crezut vreodată că există așa ceva sau că sunt atât de mari, dar iată că realitatea pune dese piedici oamenilor cu vise mari.

Aceste piedici nu sunt, însă, insurmontabile, așa că vă invit, dacă aveți bunăvoința și dacă vă face plăcere să-i susțineți pe acești tineri, să donați în contul lor de Paypal. Dacă vreți să rămâneți și cu o amintire frumoasă din călătoriile lor, puteți cumpăra unul dintre posterele superbe din alte expediții pe care echipa le-a organizat pe alte vârfuri montane spectaculoase din Anzii Bolivieni, Franța, Kenya sau Pamir.

Expediția are și o pagină de Facebook, de care se ocupă chiar membrii acesteia, așa că fiți îngăduitori. Dacă vreți să o dați mai departe, ajutorul este mai mult decât binevenit!

Dacă aveți idei de companii sau persoane care ar putea susține această expediție, financiar sau cu echipamente, vă rog să-mi scrieți, ca eu să-i pot pune în contact cu Adrian sau cu Tibi, iar aceștia să plece în China cu toate cele necesare asigurării succesului acestei călătorii curajoase!

Un colț de Rai

Dacă cineva mi-ar fi spus că la doar 3 ore și ceva de București se află cel mai frumos loc din România pe care l-am văzut până acum, poate aș fi fost suspicioasă. Însă când am descoperit acest loc eu însămi, dubiile s-au spulberat, lăsând loc ochilor uimiți de frumusețea unui colț de lume care mi-a adus aminte de plăcerile simple ale vieții.

Cum arăta colțul de Rai? Cam așa:

Unde se află colțul acesta de lume? Lângă Moieciu de Jos, la vreo 9 km de acesta, în satul Peștera. Acolo am ajuns căutând drumul către Hotel Nobillis, unde am descoperit cel mai cochet și primitor hotel în care am stat vreodată. Închipuiți-vă un loc în care te simți ca acasă, în care așternuturile albe și halatele pufoase te așteaptă pregătite, în care perdelele lasă să pătrundă o lumină plăcută, iar de la balcon vârfuri semețe de munți ți se aștern la picioare.

Nu e nimic mai plăcut decât să te trezești dimineața în ciripit de rândunele și să iei micul dejun cu cea mai frumoasă priveliște din lume în fața ochilor. Bogdan a făcut câteva panorame care să mă ajute să redau mai bine fascinația locului:

Nobillis e locul perfect în care să-ți petreci oricâte zile vrei. Familia care a construit hotelul a fost atentă la cele mai mici detalii, iar totul e pregătit ca să te facă să te simți deasupra norilor. De altfel, de la hotel și până acolo e doar o drumeție de vreo oră. Personalul amabil și gata să te ajute cu orice aduce un plus de căldură locului. Ai la dispoziție spa, biliard și, în curând, o piscină acoperită, jacuzzi și masaj. Tot ce-ți poți dori de la un hotel care știe să ofere o atmosferă familiară chiar și la sute de kilometri de casă.

Din satul Peștera ai de ales între 3 trasee montane, tocmai bune de parcurs cu pasul, mai ales că pe de o parte ai Munții Bucegi-Leaota (2504 m) și pe de alta Munții Piatra Craiului, care se întrec în panorame care te lasă fără cuvinte.

Noi ne-am abătut pe la două stâne, am zăbovit pe vârful unui deal, ne-am bucurat de liniștea desăvârșită și am mâncat bulz cu brânză proaspătă. Am resimțit în aceste zile, mai mult decât oricând, nevoia să mă apropii din nou de natură, să uit că există Internet (deși la hotel nu ne lipsea), să mă cufund în bucurii simple. Aș fi vrut să cuprind toată frumusețea aceea cu ochii, ca s-o pot retrăi la nesfârșit, când orașul devine apăsător și sufocant.

Nu-mi ajung cuvintele să împart cu voi minunăția acestui loc, așa că voi lăsa imaginile să continue să vorbească despre colțul de Rai pe care nu l-aș mai fi părăsit cu niciun chip.

Drive test Dacia Duster

Despre Dacia Duster s-a scris mult, atât online, cât și offline, cel mai adesea de bine, fiindcă merită să susții un produs bun. A venit rândul meu să-mi expun opinia despre 4×4-ul care a dus brandul Dacia peste hotare, cu mândrie și succes.

Deși am mers mii de kilometri în Duster în Redescoperă România, abia acum am reușit să mă urc la volanul său. Da, Dusterul e cel mai ieftin model din segmentul său, cu un consum decent, cu un grad ridicat de confort și cu o ținută de drum foarte bună. Dacă încă ești de părere că Dacia nu e un brand suficient de modern, atunci Duster îți va demonta toate stereotipurile.

Am avut în teste un Duster negru, impunător, cu motor pe benzină de 1600 cmc în 16v, care produce 105 cai putere. Faptul că ai 4×4 la dispoziție la o rotire de buton te face să fii mult mai încrezător în abilitățile mașinii și următoarea bordură pe care poți să urci te face să zâmbești. Poți alege varianta care să treacă automat de la 2×4 la 4×4 când mașina detectează un obstacol care ar necesita efort suplimentar.

Cu un consum mediu de 11l/100 km în afara localității și unul de 14l/100 km în oraș, Dusterul nu e tocmai o mașină economică, dar nici nu te usucă de bani. Raportul calitate-preț este unul mai mult decât satisfăcător, având în vedere că prețul unui model de bază pleacă de la 11150 de euro.

Interiorul Dusterului este unul simpatic, util, care îți oferă suficient spațiu încât să te simți comod. Nu te aștepta la lemn masiv sau alte nebunii, fiindcă nu vorbim de un Rolls Royce, dar gândește-te că e o mașină pe care o s-o îndrăgești, fiindcă are acel je ne sais quoi care te face să te atașezi de ea.

Dusterul se descurcă de minune offroad, așa cum am aflat pe propria-mi piele după vizita pe platforma de la Mioveni, când piloții Dacia au manevrat Dusterul prin noroi, prin pădure și pe niște dealuri despre care eu aș fi spus că sunt imposibil de urcat cu mașina. Nici pe plajă nu are probleme (am intrat pe plajă la Corbu, unde chiar ai voie cu mașina), ba chiar se simte foarte bine la soare.

Deși nu sunt adepta mașinilor mari, parțial fiindcă mi se par tare incomode în oraș, trebuie să recunosc că senzația de siguranță, gradul ridicat de vizibilitate, spațiul generos și abilitățile 4×4 te fac să privești ceva mai detașat traficul din București. E un sentiment tare plăcut, mai ales la drum lung, când șoseaua nu e cea mai plană, iar gropile te pândesc la tot pasul.

Dusterul e un motiv de mândrie pentru Dacia, un brand pentru care lucrează oameni pasionați și dedicați, astfel încât produsele care ies din fabrică să fie excelente.

Mai jos aveți o galerie foto cu mândrul Duster, de care eu m-am despărțit cu greu. Enjoy!

Blogoree.ro – bloggeri back in black

Ieri am lansat unul dintre proiectele al căror început l-am așteptat cu mare înfrigurare (comunicat de presă).

Blogoree.ro s-a născut din dorința de a ajuta nu doar bloggerii începători, ci și de a reface acel simț al comunității care s-a pierdut în mare parte în ultimii 2 ani.

Deși nu am activat pe vechiul Blogoree, am făcut parte dintr-un BlogTrip la Timișoara, ediție care m-a făcut să descopăr o comunitate minunată și să învăț multe lucruri.

În ultimele luni am simțit tot mai des nevoia de a mă întâlni cu oamenii din sfera bloggingului și a comunicării în afara evenimentelor la care ne vedem. Simțeam nevoia de un spațiu de discuții serioase, constructive, deschise și transparente despre ce înseamnă blogging, despre încotro ne îndreptăm și despre cum putem îmbunătăți calitativ și cantitativ această sferă de activitate.

Deși sunt un om cu o formare mai degrabă de social media decât de blogging, îmi doresc să-mi consolidez această latură profesională, iar ca mine cred că sunt și alții. Vreau să învăț alături de o comunitate de thinkers și doers și vreau să văd rezultatele acestor interacțiuni (mai multe articole de un nivel calitativ înalt, o mai bună ”împachetare” a campaniilor și colaborărilor cu brandurile, o creștere în profesionalism și etică etc.).

Din cauza acestor motive, care sunt parțial egoiste, Blogoree.ro pentru mine înseamnă foarte mult. Voi depune, alături de Ancuța și Toma, tot efortul necesar pentru a strânge și genera informații valoroase și utile, cu o latură practică pronunțată. Scopul nostru este să creăm o comunitate de învățare, prin care să ne dezvoltăm abilitatea de a scrie, de a vinde, de a ne promova, de a lucra cu brandurile.

Alături de noi în acest efort este Romtelecom, o companie cu care lucrez de multă vreme și pe care o respect pentru felul în care vrea să se implice în sfera online din România. Am un respect deosebit pentru deschiderea, profesionalismul și etica desăvârșite cu care echipa de comunicare a companiei tratează proiectele pe care le inițiază sau din care face parte.

Acestea fiind spuse, nu pot decât să vă invit alături de noi și să vă cer părerea cu privire la Blogoree.ro: ce vă interesează să aflați, ce informații v-ar fi utile etc. Dacă aveți, ca și mine, un tab cu Facebook deschis tot timpul, vă așteptăm și pe pagina noastră, să stăm la discuții.

Cum a fost la The Mission Dance Weekend 2011

Am așteptat The Mission Dance Weekend 2011 cu o doză atât de mare de entuziasm, încât cred că m-am dus cu așteptări puțin prea mari față de prestația artiștilor (din prima zi). Am încercat eu să-l conving pe Alex că muzica trance nu constă doar în pitch-uri și beat-uri, însă show-ul nu a ținut cu mine. Din fericire, a doua zi am avut parte de o prestație artistică fără cusur.

The Mission day 1

În deschiderea primei zile au mixat SNATT & VIX feat. Alexandra Badoi, care au făcut o treabă bună din câte mi-am putut da seama, fiindcă am prins doar ultima piesă. Publicul era încălzit bine, deși nu se adunase încă prea multă lume (probabil stăteau în trafic pe A2).

După ei au intrat GABRIEL & DRESDEN, pe care așteptam de foarte multă vreme să-i văd live (și nu mai credeam că o să apuc atunci când s-au despărțit). Au avut un set frumos, punctat cu hit-uri precum ”Dust in the wind”, ”Tracking treasure down” sau ”As the rush comes” feat. JES. Cel mai drăguț moment a fost când au pus noul lor single, ”Promises” feat. Andain, care mie mi se pare extrem de reușit. Deși nu am fost dată pe spate, cei doi DJi și-au făcut treaba bine și au pregătit scena pentru Paul van Dyk.

Deși mă așteptam să intre Above & Beyond, după Gabriel & Dresden am avut surpriza să-l văd pe scenă pe PAUL VAN DYK. Începutul în forță m-a făcut să cred că va urma un show extraordinar, așa cum a fost cel din martie 2010, de la Arenele Romane. Din păcate, nu a fost deloc așa. Van Dyk a avut un set extrem de agresiv, monoton și obositor. Și-a adus aminte doar spre final că mai face și vocal trance și a pus ”Let go” și ”Home”. Am fost extrem de dezamăgită din acest punct de vedere, fiindcă eu apreciez cel mai mult un set diversificat și bine închegat, lucru pe care nu l-am simțit deloc.

ABOVE & BEYOND au intrat pe scenă pentru a promova noul lor album, ”Group therapy”, și, deși au început tare bine, au avut și ei o bucată de set în care sintetizatoarele au fost folosite la maxim, spre agonia mea prelungită. Frigul teribil de pe plajă și oboseala din timpul săptămânii m-au răpus, așa că am cedat după primele 30 de minute. Exact când am ieșit de pe plaja rezervată pentru eveniment am auzit ”A thing called love”, iar după ea au urmat și altele, care au compus un set frumos, după relatările lui Dan.

La FERRY CORSTEN se poate înțelege că nu am fost, fiindcă eram cuprinsă de un somn adânc, dar cei care au reușit să reziste până la final au avut numai lucruri bune de spus.

Din păcate, asta nu-mi consolează suferința că DJii au uitat să comunice cu publicul și să facă show și dincolo de pupitru. Exemple excelente în acest sens rămân Dash Berlin, Tiesto, Armin van Buuren și ATB. Pentru asta merită să fie în fruntea topurilor.

Momentul sponsorului a fost cucerit de către Finlandia, de la care mă așteptam oricum să facă niște chestii mișto, după ce am văzut la Arenele Romane, la concertul lui Tiesto. Dincolo de standurile de băutură și de terasa foarte chic amenajată pe plajă, cei de la Finlandia au adus doi dansatori care mânuiau lasere într-o coregrafie foarte entertaning, pe piesa lui Deadmau5 – Raise Your Weapon, care e genială!

Și pentru că nu era de-ajuns, după momentul coregrafic au urcat pe scenă doi roboți imenși, acoperiți cu led-uri, dotați cu lasere, fum și artificii, care i-a făcut pe toți cei din public să scoată telefoanele și să filmeze. Very, very cool!

The Mission day 2

Din ziua 2 tot ce mă interesa să văd era MOBY, fiindcă restul trupelor nu erau tocmai pe gustul meu, dar am auzit că au stârnit reacții foarte bune în rândul fanilor. Moby a intrat pe scenă cu 5 minute mai devreme și a făcut un show impecabil!

De la instrumentele live, până la vocea excepțională a solistei și până la mulțumirile sincere, spectacolul a fost realizat profesionist și cu multă pasiune. Americanul de aproape 46 de ani și-a demonstrat încă o dată talentul și le-a arătat membrilor publicului (printre care mă număram) că știu mai multe piese de-ale lui decât ar fi crezut vreodată. La piesa ”Lift me up” publicul a explodat de energie, după cum puteți vedea mai jos:

Am rămas impresionată și cu un apetit consistent pentru muzica lui Moby. Mă bucur că am avut ocazia să-l văd live, fiindcă altfel nu aș fi știut ce pierd.

La Dubfire n-am rămas, fiindcă știam ce gen abordează el (tehno și minimal adică) și nu avea niciun sens să-mi degradez timpanele inutil. All in all, am fost mai încântată de show-ul de sâmbătă decât de cel de vineri, lucru influențat probabil și de cele 10 ore de somn în plus.

Aici aveți o galerie foto generoasă cu poze de la eveniment, grație Finlandia, cărora țin să le mulțumesc pentru invitație!

Statistici despre Google+ la Bucharest Mashable Meetups

Ieri seară ne-am întâlnit, în număr destul de mare pentru o discuție informală, la Ceainăria Tabiet, cu ocazia unui nou Bucharest Mashable Meetup. Seria de întâlniri a fost inițiată de Oana Brătilă, care apoi și l-a luat ”asistent” pe Auraș (la care găsiți niște tips & tricks mișto legate de Google+), iar împreună au adunat oamenii pasionați de social media, ca să discute despre ce au pe suflet.

Când am auzit că se pregătește o nouă ediție, am vrut neapărat să particip, iar apoi Auraș mi-a propus să fiu un pui de speaker și să spun două vorbe despre Google+. Pe G+ intrasem doar de curiozitate, de câteva ori, dar nu m-a atras nimic atât de mult încât să-mi rup din timpul meu pentru a-l explora.

Astfel, documentarea pentru mica prezentare de aseară m-a adus la curent cu cifrele din spatele Google+, care, deși deocamdată nu au implicații majore, vor influența, la un moment dat, search-ul și alte servicii oferite de compania americană.

Așa cum am promis aseară, am adunat toate datele pe care le-am găsit într-un ppt drăguț și l-am pus la dispoziția tuturor, ca să-l aveți la îndemână.

Din prezentare veți afla:
– cine e utilizatorul din România cu cei mai mulți ”followers”/”fani”/”prieteni”/”contacte” (încă nu avem un termen specializat pentru oamenii care ne tot adaugă pe G+)
– care sunt cele mai frecvente ocupații ale utilizatorilor de Google+, de la noi, dar și din afară
– de ce e diferența atât de mare între procentul de bărbați și cel de femei care folosesc această platformă și alte chestii utile. Enjoy!

Statistici Google+ – august 2011

View more presentations from AndraZaharia.