Andra Zaharia

Prison Break still has it!

Prison Break – unii spun ca a degenerat intr-o poveste telenovelista, iar altii, ca mine, asteapta cu nerabdare fiecare episod. Serialul m-a cucerit prin imprevizibilul sau, prin sarmul actorilor si prin complexitatea relatiilor create intre personaje. Chiar si la a 4-a serie, Prison Break e singurul serial care a reusit sa-mi mentina interesul de-a lungul a zeci de episoade si sa-mi ridice nivelul de andrenalina de fiecare data.
Actorii s-au maturizat, Michael s-a mai ingrasat un pic,relatiile dintre ei au evoluat, dar, dincolo de toate astea, se simte coeziunea actorilor din platou. Eu raman o mare fana si astept in fiecare saptamana sa se faca marti si sa-mi vad episodul. Ultimul episod, al 9-lea, e de departe cel mai reusit din seria asta, pana acum. Asa ca, daca aveti chef de ceva antrenant, va recomand Prison Break cu cea mai mare caldura!

Acum 13 ani…

Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansării în România a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra şi de reprezentanţii eMAG.

Acum 13 ani Eram mică, mică de tot. Sau poate nu chiar atât de mică, dar aveam aproape 8 ani. În perioada aceea, mai puţin ca acum, principala mea preocupare era să-mi aştept ziua de naştere (14 noiembrie). În fiecare an ai mei îmi făceau o petrecere mare, cu rude şi prieteni de familie, eveniment important pe agenda familiei.

Mami, o gospodină desăvârşită, abia aştepta să-şi etaleze talentele culinare şi să se desfăsoare în bucătărie! Urmau 3 zile de pregătiri acerbe, care culminau întotdeauna cu prepararea torturilor: unul de ciocolată şi unul cu frişcă. Balcoanele se umpleau de aperitive, care nu mai încăpeau în frigider, se împărţeau directive şi totul era organizat aproape milităreşte.

Următoarele etapă era aranjarea mesei – şi mutarea mobilei din sufragerie astfel încât să se încadreze – proces care îmi părea să dureze o infinitate, pentru că se probau feţe de masă, se lustruiau tacâmurile (adică eu lustruiam tacâmurile), se aşezau paharele, dar în final totul arăta perfect.

citeste mai departe →

De sus…

Am evadat in weekend. Ne-am strans cativa doritori de aer si liniste, ne-am dotat cu geci groase, pulovere calduroase, un vin bun si de-ale gurii si am pornit inspre munti.

Am mers frumusel inspre Ramnicu Valcea si apoi am facut un popas la Dealul Negru sa savuram micii lor binecunoscuti. In ciuda aparentei prea putin incantatoare a teraselor, gratarele fumegande erau o tentatie imposibil de rezistat. Eu, care nu mai fusesem pe acolo, am fost un pic surprinsa de marimea mititeilor din farfurie, iar gustul a fost pe masura marimii, sa spun asa. Dupa ce ne-am facut de cap, am luat din nou calea muntelui. Urmatoarea oprire a fost la Horezu, unde am dat peste o casa cocheta, aranjata absolut adorabil, in care se gaseau de toate, de la antichitati (gramofoane, pana de scris si calimara, seturi de ceai) si pana la celebrele oale de lut. Iubitul meu a facut achizitii de durata: o oala traditionala de lut, din care vinul se bea mai cu chef, si un tirbuson…cel putin interesant.

citeste mai departe →

Death Race

Am fost la cinema sa-l vad pe Jason Statham in toata splendoarea lui. Da, imi place Jason Statham pentru faptul ca e englez, ca are un umor teribil, o voce masculina si arata a barbat (nu neaparat datorita muschilor). “Death race” e un film violent, cu prea multe impuscaturi (ma dureau urechile dupa ce am iesit din sala) si cu un ritm prea rapid cateodata (in curse). Interensanta insa ideea degenerarii apetitului pentru spectaculos, prevazuta pentru publicul viitorului. Un film cam prea zgomotos pentru mine, dar pe care Jason Statham l-a facut mai suportabil.

Abia astept Transporter 3! 😀

Vreti sa cititi? Si ce daca!

Zilele astea am senzatia ca intreg Bucurestiul e in renovare. De fapt, nu e doar senzatia mea, e o realitate.

Peste drum de Grozavesti o multime de cladiri au fost demolate, lasand in urma lor nori de praf, munti de moloz, mizerie. La pasajul suspendat se lucreaza cu drag si spor, degajand inca o cantitate considerabila de praf si mizerie, nemaipunand la socoteala zgomotul infernal, praf care e ridicat de catre sute de masini, de fiecare data cand semaforul se face verde.

Pasajul de la Universitate e deja o poveste binecunoscuta. Dar a aparut ceva nou: pe alocuri s-a dezvelit pavajul de dedesubt si e de jale! Alunecoase si stralucitoare, placile se insira cuminti. In iernile ce vor urma dezvelirii pavajului presimt ca vor urma multe fracturi, entorse sau cel putin cazaturi zdravene. Nu stiu ce geniu necunoscut s-a gandit ca ar fi o solutie buna sa nu puna placi antiderapante, dar deja asta e o intrebare inutila.
citeste mai departe →

Bucurestiul fermecator….

Oricand aveti chef sa descoperiti Bucurestiul interbelic, sa savurati o bere buna, sa mancati “ca la mama acasa” (sau chiar mai bine!), mergeti la Caru’ cu bere! In centrul vechi al capitalei stau ascunse multe locuri pitoresti, dar Caru cu Bere este de, de departe, cel mai pitoresc dintre ele.

Atmosfera calda te intampina de la intrare, iar de cum pasesti peste prag te desprinzi de aglomeratia bucuresteana si de stresul aferent. Cladirea a fost restaurata dupa planurile initiale si arata absolut uimitor! Este unul dintre cele mai frumoase restaurante pe care le-am vazut. Personalul ospitalier te ajuta sa-ti gasesti loc, fiindca, de obicei, locul este plin. Mesele mari de lemn aduna prieteni imprejur, iar tot localul vibreaza de rasete si voie buna. 🙂 citeste mai departe →