Am văzut în 2012 mai multe accidente pe drumurile pe care le-am făcut decât mi-aș fi dorit. Unele dintre ele erau mai mult decât grave și mereu mă întrebam cum poți ajunge să faci un asemenea accident, mai ales în condiții de trafic. Neglijența la volan și excesul de încredere în sine și în capacitățile mașinii pe care o conduceau erau adesea cauzele.
citeste mai departe →
La multi ani 2013!
La mulți ani, dragi cititoare și cititori! Sper că ați avut un început de an la fel de bun ca al meu sau poate chiar mai bun. Eu una am ales să las în 2012 multe gânduri și probleme și am decis să încep anul cu inima mai ușoară și cu speranță pentru mai bine. La fel vă doresc și vouă, ba chiar mai mult!
Pentru mine au fost multe de sărbătorit pe 1 ianuarie. În ordinea priorităților, au fost:
1. Ziua dragei mele prietene, Pyuric, căreia îi mulțumesc că o am în viața mea, fiind unul dintre oamenii pe care îi admir cel mai mult și care mă înțelege foarte bine.
2. Noul an, care sper să-mi aducă liniștea de care am nevoie și înțelepciunea de a lua cele mai bune decizii.
3. Cinci ani de când am acest blog, de când scriu cu pasiune, de când îmi expun gândurile, sperând că cineva va rezona cu ele sau că vor fi de ajutor. citeste mai departe →
Cirque du Soleil: Worlds Away
Când am mers la cinema să văd ”Cirque du Soleil: Worlds Away” mi s-a întâmplat la fel ca atunci când am fost la Avatar pentru prima dată: nu știam prea multe despre film și am mers fără nicio așteptare. M-a atras ideea de a vedea un film cu Cirque du Soleil datorită renumelui lor și a impresiilor copleșitor de pozitive pe care le-am auzit de prietenii mei care le-au văzut spectacolul anul acesta. Din păcate, eu n-am reușit să ajung, însă acum am un motiv în plus să îmi doresc să-i văd live anul viitor. citeste mai departe →
Cele mai bune evenimente la care am fost in 2012
În 2012 am fost la o sumedenie de evenimente, de la care am vrut să învăț cât mai mult, să cunosc oameni noi și interesanți și să-mi găsesc inspirația. De cele mai multe ori am reușit, și aș vrea să menționez aici cele mai bune evenimente din sfera online din 2012 și câteva cuvinte despre motivele pentru care au fost speciale.
1. IAB Forum pentru mine a fost cel mai bun eveniment de anul acesta, din perspectiva unui comunicator din zona online. Invitații au fost aleși cu mare grijă, toate prezentările au fost interesante și am venit de acolo cu mult entuziasm și forță de muncă. Articolul de live-blogging e lung cât o zi de duminică, însă vă asigur că merită timpul vostru. Veți descoperi campanii extraordinare, specialiști extrem de abili și reglementări importante din sfera online. Vă îndemn cu tărie să participați anul viitor, fiindcă eu știu deja că abia aștept să merg din nou! citeste mai departe →
Piata: sufletul orasului
Fiecare generație trăiește cu ideea clară că societatea s-a schimbat fundamental în cei 10-20 de ani care îi despart de generațiile anterioare, ale părinților cel mai adesea. Credem, de cele mai multe ori, că societatea noastră este una exclusiv modernă, iar acest modernism marginalizează, de cele mai multe ori, elementele care persistă din trecut. Concret, câteodată nu mai recunoaștem în prezent longevitatea unor structuri esențiale pentru dezvoltarea noastră ca persoane și ca societate.
Un astfel de element este piața. Nu mă refer aici doar la piața ca loc destinat comercianților sau negustorilor, ci de piața aceea care strânge în ea suflul unui oraș sau al unui sat. Fiindcă mi-a plăcut tare mult antropologia în facultate, nu pot să nu observ impactul redării acestor spații către locuitorii unei comunități. citeste mai departe →
Viata fara televizor
De 6 ani încoace mă bucur de o mai bună sănătate mentală, de mai puține lucruri negative în viața mea și de o state de liniște considerabil îmbunătățită. Soluția care m-a ajutat la acest lucru nu este vreo dietă, vreo religie sau vreo pastilă minune. Acum 6 ani an renunțat la televizor.
Cum s-a întâmplat
Când m-am mutat în București, în primul an de facultate, am stat în chirie un an și aveam televizor, însă îl deschideam extrem de rar, fiindcă aveam pur și simplu lucruri mai bune de făcut cu timpul meu. Treptat, a dispărut aproape cu totul din viața mea, mai ales când m-am mutat la cămin. Nu i-am dus dorul nicio clipă, fiindcă internetul i-a luat locul cu succes și a devenit prima mea sursă de informare și de divertisment. Fereastra mea către știrile naționale, internaționale și alte lucruri de interes a încetat să fie presa tradițională (print, TV) și a devenit canalul digital. citeste mai departe →