Paul Van Dyk – Arenele Romane 6.03.2010

Era o seară rece de primăvară. Deși martie, se simțea ca-n ianuarie, dar asta n-a împiedicat cu nimic Arenele Romane să ia foc. Nu, n-a fost un scurtcircuit și nici n-a fost nevoie să vină pompierii. Singurul vinovat a fost the one and only Paul Van Dyk.

The Mission poate să-și treacă în agendă un nou eveniment reușit, și anume concertul Paul Van Dyk de aseară de la Arene. La warm-up au mixat Snatt și Vix, doi Dj români din Iași. S-au descurcat binișor, însă lumea s-a tot plâns că era muzica prea încet. Desigur, volumul a fost lăsat mai mic cu un scop precis, și anume acela de a-i face intrarea cum se cuvine lui Van Dyk. Cortul a fost ultraplin, iar la warm up a fost un pic sufocant, însă am uitat de toate când, pe la 2, a urcat pe scenă unul dintre cei mai buni Dj din lume. Efectul a fost devastator. Deși spațiul a fost un pic limitat și nu ne-am putut manifesta în voie până pe la 3 și ceva, când a început să se mai rărească lumea și am avut un pic de loc să dansăm. Van Dyk știe cu siguranță cum să-și ia publicul și cum să-l ducă in a state of trance. Și tocmai asta a făcut. Printre mixurile amețitoare s-au strecurat și piese clasice, precum Home si New York city, la care toată lumea a cântat în cor, cu mâinile în aer. Energia degajată a fost incredibilă! Publicul a fost și el receptiv și atmosfera a fost absolut incendiară.

După concerte de genul ăsta parcă orice alt gen de muzică e fad și fără farmec, așa cum bine a spus un prieten aseară. Show-ul s-a încheiat la ora 5, în aplauzele fanilor.

Volume World Tour a lui Paul Van Dyk continuă cu un concert în Dublin, Irlanda. Mai jos găsiți clipuri filmate de alți fani la concert. Eu nu am avut, din păcate, camera la mine, dar pe de altă parte a fost bine, fiindcă m-am putut bucura în voie de concert.

Poze găsiți aici.

5 Responses

  1. PATRICKdan
    Mar 09, 2010 - 10:14 PM

    totusi, prea lung warm-up-ul, ecscat ca si in 2008, cu o singura si mare diferenta : Pagal ne-a stresat si disperat, pe cand Snatt & Vix au facut treaba buna.
    corecta, treaba cu sonorul, strategie pt a-l favoriza pe PvD.
    aglomeratia nepermisa, totusi… au vandut cu mult peste capacitatea maxima, tb s aafiseze, ca in afara “SOLD OUT” si sa nu mai vanda bilete.
    s-a intrat dar puteau lasa liber si la intrarea din dreapta portii, unde intrau doar cei adusi de Marlboro.
    restul, o sa detaliez si eu pe blog…
    Deci in Concluzie, un eveniment superb, cu mult peste prestatia sa din 2008, mi s-a parut show-ul de sambata al lui PvD. a contat si faptul ca acuma a pus mai mare accent pe ale sale “oldies but goldies” trance-hits !
    cum,d e altfel, ii si scriam pe pagina de FaceBook 🙂 dorinta mi-a fost indeplinita si-am ascultat cu placere si “Nothing but you”, “For an angel” etc…
    Tot ce mai vreau anul asta, e sa vina ABOVE and BEYOND, trupa mea preferata, eventual la “Dance Weekend” intr-una din serile in care nu va fi Tiesto !
    numai bine, Andra 🙂

    Reply
  2. Andra Zaharia
    Mar 09, 2010 - 11:51 PM

    Ma bucur mereu cand gasesc cate un pasionat al muzicii trance de calitate. Si eu astept cu nerabdare sa vina Above and Beyond, cred ca ar face un show genial! Si mai stiu cel putin 2 prieteni care sunt si ei foarte entuziasmati de ideea asta. Speram sa se concretizeze curand.
    Cu inghesiuala e drept ca s-a exagerat, insa important e ca PvD a compensat pentru asta din plin. Te mai astept pe aici. Seara frumoasa!

    Reply
  3. Trancero
    Mar 10, 2010 - 08:12 AM

    Andra, o mica greseala in recenzia ta, Snatt & Vix nu sunt din Iasi ci din Bucuresti. Pentru mai multe detalii: http://myspace.com/snattandvix http://twitter.com/snattandvix

    Reply
  4. Panzer
    Mar 23, 2010 - 09:50 AM

    nu mi a placut niciodata conceptul de cort la Arenele Romane. Ultima data cand a venit Paul van Dyk, la fel a fost: inghesuiala si caldura in cort, frig afara, plus ca a inceput si tarziu… oricum a fost mult mai bine decat ma asteptam…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Mar 25, 2010 - 11:12 AM

      Nici eu nu sunt fan al acestei idei, insa Paul Van Dyk a reusit, prin prestatia lui excelenta, sa acopere aceste minusuri. Oricum e mai bine decat la Polivalenta, care-mi displace profund. Sa ne bucuram ca vine vara si vom putea merge la concerte in aer liber! 😀

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.