Parca s-a asternut linistea peste toate gandurile mele odata cu kilometrii care s-au adunat intre mine si Bucuresti si e tare bine. Dupa o noapte buna de somn parca te bucuri si mai tare de soarele de afara, de micul dejun intre prieteni si de frigul care te pisca nitel.

Astazi am poposit mai intai la Voronet, manastire celebra atat la noi, cat si peste hotare, cum s-ar spune. 🙂 Desi eu nu sunt fanul vizitelor la manastiri si biserici, din diverse si multiple motive, e dragut sa ajungi macar odata la Voronet pentru a admira rabdarea pictorilor care au acoperit metri intregi cu fresce complicate. Albastrul de Voronet se poate sa fi fost photoshopat putin in vederi sau in albumele pe care le-ai vazut, dar are mai mult farmec cand il admiri pe viu.

Inainte sa citesti pasajul urmator, as vrea sa dai play acestei piese, ca sa poti simti ce am simtit si eu in dimineata asta:

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=8ultAzHRErE[/youtube]

Urmatoarea oprire a fost la casa memoriala a lui Ciprian Porumbescu, din localitatea cu acelasi nume. Din proprietatea initiala a familiei a mai ramas doar o anexa, fiindca, in Primul Razboi Mondial, casa cea mare a Porumbestilor si-a gasit sfarsitul. Dar chiar si asa, acolo, inghesuit in doua odai modeste, spiritul talentatului compozitor se pastreaza inca.

Doamna care ne-a povestit despre viata lui Ciprian ne-a spus despre marea lui iubire neimplinita, Berta Gorgon, pentru care a suferit enorm. E extraordinar cum, in atat de putini ani de viata (Ciprian Porumbescu a murit la 29 de ani de tuberculoza), compozitorul a reusit sa creeze o muzica atat de frumoasa, care ti se strecoara in suflet si te face sa-ti doresti sa iubesti, sa traiesti si sa simti cat mai mult.

Pianul surorii lui Ciprian, Marioara, sta cuminte intr-una dintre odai si clapele-i batrane nu mai rasuna, insa muzica lui Porumbescu va trai pentru totdeauna. Asta e una dintre dovezile care ma fac si mai tare sa cred ca minunile se pot naste oriunde, oricand si ca ne trebuie doar ochi sa le vedem.

Suceava ne-a primit apoi cu bratele deschise, pe masura ce si noi, ca grup, cu bune si rele, cu opinii diferite si caractere si mai diverse, incepeam sa fim tot mai relaxati unii pe langa ceilalti. Am ajuns la atelierul mestesugarului in lemn Florin Cramariuc, care, din vesta sa din piele si lana de oaie ne-a povestit despre expozitiile de la Praga si din Franta si despre exercitiile de lobby pe care le-a facut prin Europa. Toate astea au curs in timp ce manuia cu indemnare un cutit cu maner din corn de cerb, scobind un trunchi de arin ca sa ne faca o masca zambitoare. In nu mai mult de 15-20 de minute, masca a fost gata. Mi-nu-nat om, care confirma inca o data ca nu trebuie sa te ghidezi niciodata dupa aparente. Am ramas uimiti de mestesugul sau, de modestia si naturaletea sa si de toate lucrurile frumoase care ii ies din maini.

Tot mai uniti, am decis ca armata de tricouri albastre va invada cu succes Cetatea de Scaun a Sucevei, care e surprinzator de bine conservata si intretinuta fata de alte cetati pe care le-am vazut pana acum prin Romania.

De acolo pana la Manastirea fortificata Zamca a mai fost doar un pas, desi era cat pe-aci sa plecam, fiindca poarta din fata era inchisa. Noroc ca bloggerii sunt fiinte curioase si am dat un ocol asezarii, gasind, pana la urma, o poarta larg deschisa.

Si cum aceasta calatorie n-ar fi fost completa daca nu am fi lasat urme pe unde am trecut, am botezat dealul pe care s-au odihnit bloggerii patriei cum altfel decat “Dealul Bloggerilor“. Il gasiti in fata portii mari a manastirii si e un obiectiv ce trebuie vazut ne-a-pa-rat! :))

Intre timp am descoperit si ciorba radauteana, care nu-i rea deloc (mai ales cand e mancata de la Restaurantul Latino din Suceava) si acșientul moldovinesc e tot mai pronuntat. 😀

Va las cu pozele pe care le-am facut astazi.

Redescopera Romania este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.